Articolul I
Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 26/2014 privind transferul participanților între fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 decembrie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În înțelesul prezentei norme următorii termeni se definesc astfel:
a) notificare - documentul prin care participantul înștiințează administratorul fondului de pensii administrat privat al cărui participant este cu privire la transferul său la un alt fond de pensii administrat privat;
b) semnătură biometrică - semnătură olografă utilizată pe un suport informatic specializat care înregistrează date temporale, precum viteza și accelerația, presiunea cu care se semnează pe suportul informatic specializat, datele grafice ale semnăturii biometrice, unghiul și diferența de unghi utilizate la semnare.
2. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) Semnarea actului individual de aderare se poate face de către participant atât pe suport hârtie, cât și pe suport informatic specializat prin utilizarea semnăturii biometrice.
3. La articolul 5 alineatul (4), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Notificarea va fi întocmită în două exemplare, dintre care:
4. La articolul 5, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
(5^1) Participantul poate transmite, în format electronic, administratorului fondului de pensii administrat privat de la care dorește să se transfere notificarea, actul individual de aderare prevăzut la alin. (1) lit. a) și o copie a actului de identitate valabil la data depunerii documentației.
5. La articolul 10, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În cazul în care contravaloarea activului personal net al participantului care se transferă este mai mică decât valoarea garantată, diferența se acoperă din contul bancar aferent activelor care acoperă provizionul tehnic al administratorului de la care acesta se transferă.
6. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Informarea prevăzută la alin. (1) cuprinde separat și istoricul contribuțiilor/beneficiilor încasate și convertite de administratorul anterior, în perioada cuprinsă între data de 31 decembrie a anului precedent și data efectuării transferului.
7. La articolul 15 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) nerespectarea de către administratori a obligațiilor prevăzute la art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (2) și (6), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (4), art. 10 alin. (3) și (8), art. 11 și art. 12 alin. (1);