LEGE nr. 151 din 30 iulie 1999

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 3 august 1999
Intrat în vigoare
03.08.1999
Forma consolidată din
03.08.1999

privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 36 din 10 iulie 1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 14 iulie 1997, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul I, după punctul 1 se introduce punctul 1^1 cu următorul cuprins:

"1^1. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

(3) Statul promovează principiile educației permanente."

2. La articolul I punctul 2, articolul 6 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Învățământul obligatoriu este de 9 clase.

Frecventarea obligatorie a învățământului de 9 clase, forma de zi, încetează la vârsta de 17 ani."

3. La articolul I punctul 4, articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. Acesta se desfășoară, în condițiile prezentei legi, și în limbile minorităților naționale, precum și în limbi de circulație internationala.

(2) În fiecare localitate se organizează și funcționează unități, clase sau formații de studiu cu limba de predare română și, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale ori se asigura școlarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.

(3) Invatarea în școala a limbii române, ca limba oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români, indiferent de naționalitate. Planurile de învățământ trebuie să cuprindă numărul necesar de ore și, totodată, se vor asigura condițiile care să permită însușirea limbii oficiale de stat.

(4) Atât în învățământul de stat, cat și în cel particular documentele școlare și universitare, oficiale, nominalizate prin ordinul ministrului educației naționale, se întocmesc în limba română. Celelalte înscrisuri școlare și universitare pot fi redactate în limba de predare.

(5) Unitățile și instituțiile de învățământ pot efectua și emite, la cerere, traduceri oficiale ale documentelor și ale altor înscrisuri școlare și universitare proprii."

4. La articolul I punctul 5, articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplina școlară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinților sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea.

(2) La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără aceasta disciplina. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.

(3) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educației Naționale organizarea unui învățământ teologic specific pregătirii personalului de cult și activității social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenții învățământului gimnazial sau liceal, după caz, proporțional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configurația religioasă a tarii, potrivit recensamantului oficial reactualizat. Înființarea și funcționarea acestui învățământ se fac potrivit legii.

(4) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a înființa și administra propriile unități și instituții de învățământ particulare, conform legii.

(5) Curriculumul specific învățământului preuniversitar teologic se elaborează de către cultul respectiv, se avizează de către Secretariatul de Stat pentru Culte și se aproba de către Ministerul Educației Naționale. Curriculumul învățământului preuniversitar particular, organizat de culte, altul decât cel teologic, se elaborează și se aproba conform legii. Pentru învățământul superior curriculumul se elaborează și se aproba potrivit legii."

5. La articolul I, după punctul 5 se introduc punctele 5^1 și 5^2 cu următorul cuprins:

"5^1. Alineatul (1) al articolului 10 va avea următorul cuprins:

Art. 10. - (1) Rețeaua unităților învățământului de stat este organizată și aprobată de către Ministerul Educației Naționale, în colaborare și cu sprijinul administrației publice locale, în concordanta cu dinamica demografică și cu necesitățile de formare profesională, actuale și de perspectiva. Rețeaua instituțiilor învățământului de stat este organizată de către Ministerul Educației Naționale, conform legii.

5^2. Alineatul (3) al articolului 12 va avea următorul cuprins:

(3) Ministerul Educației Naționale, consultând factorii interesați în organizarea unor forme și tipuri specifice de învățământ, răspunde de elaborarea curriculumului: planuri de învățământ, programe și manuale școlare pentru învățământul preuniversitar. În învățământul superior curriculumul se stabilește conform autonomiei universitare și standardelor naționale."

6. La articolul I punctul 6, articolul 14 va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - (1) În sistemul național de învățământ, de stat și particular, pot fi inițiate și organizate alternative educaționale, cu acordul Ministerului Educației Naționale, conform legii.

(2) Evaluarea și acreditarea alternativelor educaționale se fac de către Ministerul Educației Naționale, potrivit legii."

7. La articolul I punctul 7, alineatele (5), (8), (10), (11) și (13) ale articolului 15 vor avea următorul cuprins:

"(5) Sistemul național de învățământ cuprinde:

a) învățământul preșcolar: grupa mica; grupa mijlocie; grupa mare, pregătitoare pentru școala;

b) învățământul primar: clasele I-IV;

c) învățământul secundar: învățământul gimnazial, secundar inferior, clasele V-IX; învățământul liceal, secundar superior, clasele X-XII/XIII; învățământul profesional: anii I-II/III;

d) învățământul postliceal;

e) învățământul superior: învățământul universitar și învățământul postuniversitar;

f) educația permanenta.

.......................................................................

(8) Formele de organizare a învățământului sunt: învățământ de zi, seral, cu frecventa redusă și învățământ la distanta.

.......................................................................

(10) Învățământul obligatoriu, care cuprinde învățământul primar și gimnazial, este învățământ de zi. În mod excepțional, învățământul gimnazial se poate organiza și ca învățământ seral, cu frecventa redusă sau la distanta, pentru persoanele care au depășit, cu mai mult de 2 ani, vârsta corespunzătoare clasei.

(11) În sistemul de învățământ pot funcționa unități-pilot, experimentale și de aplicație.

.......................................................................

(13) În cadrul sistemului național de învățământ, sub coordonarea și controlul Ministerului Educației Naționale, se pot înființa și pot funcționa, conform legii, structuri de învățământ organizate prin cooperare între unități și instituții din țara și din străinătate, pe baza unor acorduri interguvernamentale."

8. La articolul I, după punctul 7 se introduc punctele 7^1 -7^3 cu următorul cuprins:

"7^1. Alineatul (1) al articolului 16 va avea următorul cuprins:

Art. 16. - (1) Sistemul național de învățământ are caracter deschis. În învățământul preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate școlară la alta, de la un profil la altul și de la o filiera la alta este posibila în condițiile stabilite prin regulament al Ministerului Educației Naționale. În învățământul superior, caracterul deschis este asigurat prin Carta Universitară.

7^2. Alineatele (1) și (4) ale articolului 20 vor avea următorul cuprins:

Art. 20. - (1) Învățământul primar se organizează ca învățământ de zi și funcționează, de regula, cu program de dimineata, în cadrul școlilor cu clasele I-IV, I-IX sau I-XII/XIII.

.......................................................................

(4) Ministerul Educației Naționale poate aproba organizarea unor clase constituite din copii care, din diferite motive, nu au absolvit până la vârsta de 14 ani primele patru clase ale învățământului obligatoriu.

7^3. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

Art. 21. - Învățământul gimnazial funcționează în cadrul școlilor cu clasele I-IX, I-XII/XIII sau XII/XIII, după caz."

9. La articolul I punctul 8, alineatul (1) al articolului 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - (1) Studiile gimnaziale se încheie cu susținerea unui examen național de capacitate, structurat pe baza unei metodologii elaborate de către Ministerul Educației Naționale și data publicității până la data începerii anului școlar, la Limba și literatura română, Matematica și la o proba din Istoria românilor sau Geografia României. Elevii aparținând minorităților naționale, care frecventează cursurile gimnaziale în limba maternă, susțin și o proba la limba și literatura maternă."

10. La articolul I, după punctul 8 se introduce punctul 8^1 cu următorul cuprins:

"8^1. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

Art. 23. - (1) Învățământul liceal cuprinde clasele X-XII/XIII, învățământ de zi, și clasele X-XIII/XIV, învățământ seral, cu frecventa redusă sau la distanta.

(2) Rețeaua liceelor de stat este aprobată de către Ministerul Educației Naționale, la propunerea inspectoratelor școlare, cu consultarea altor factori interesați, și ca rezultat al evaluării instituționale realizate de către Comisia Naționala de Evaluare Instituțională. Rețeaua se publică înaintea examenului de capacitate; numărul de locuri și de clase se aproba anual, în funcție de cerințele locale și naționale.

(3) Învățământul liceal seral, cu frecventa redusă și la distanta poate funcționa, în condițiile legii, în unități de învățământ stabilite de inspectoratele școlare."

11. La articolul I punctul 9, articolul 24 va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - (1) Învățământul liceal funcționează, de regula, cu următoarele filiere și profiluri:

a) filiera teoretică cu profilurile umanist și real;

b) filiera tehnologică cu profilurile tehnic, servicii, exploatarea resurselor naturale și protecția mediului;

c) filiera vocationala cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic.

(2) Liceele se organizează cu unul sau mai multe profiluri. În cadrul acestor profiluri se pot organiza, cu aprobarea Ministerului Educației Naționale, clase cu specializări mai restrânse și clase speciale pentru elevi cu aptitudini și performanțe excepționale.

(3) La liceele care, pe lângă diploma de bacalaureat, eliberează și certificat de competente profesionale, durata studiilor poate fi de 4 ani și este stabilită de către Ministerul Educației Naționale.

(4) Ministerul Educației Naționale poate restructura profilurile și specializările în raport cu dinamica profesiilor și ocupatiilor de pe piața forței de muncă."

12. La articolul I punctul 10, articolul 25 va avea următorul cuprins:

"Art. 25. - (1) Admiterea elevilor în învățământul liceal se face pe baza criteriilor stabilite prin metodologia elaborata de către Ministerul Educației Naționale, care se da publicității la începutul anului școlar precedent admiterii.

(2) La admiterea în învățământul liceal se pot înscrie absolvenții învățământului gimnazial, cu certificat de capacitate.

(3) Înscrierea la admiterea în învățământul liceal, cursuri de zi, se poate face în primii 2 ani de la absolvirea gimnaziului, dacă la data începerii anului școlar elevul nu a depășit vârsta de 18 ani."

13. La articolul I punctul 11, articolul 26 va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - (1) Studiile liceale se încheie cu un examen național de bacalaureat, diversificat în funcție de filiera, profil, specializare și de opțiunea elevului.

(2) Examenul național de bacalaureat consta în susținerea a doua, respectiv, trei probe comune și a trei probe diferențiate, în funcție de filiera și de profil.

A. Probele comune sunt:

a) Limba și literatura română, scris și oral;

b) una dintre limbile moderne de circulație internationala studiate în liceu;

c) limba maternă, scris și oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale; limba și literatura într-o limbă de circulație internationala, pentru elevii care au urmat studiile liceale cu limba de predare în limba de circulație internationala respectiva.

B. Probele de examen, diferențiate în funcție de filiera, profil, specializare și de opțiunea elevului, sunt:

Filiera teoretică

a) Profil umanist:

1. Istorie sau Geografie;

2. o proba la alegere din aria curriculara, corespunzător specializării;

3. o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele susținute anterior;

b) Profil real:

1. Matematica;

2. o proba la alegere din aria curriculara, corespunzător specializării;

3. o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele susținute anterior.

Filiera tehnologică

a) Matematica, pentru toate profilurile și specializările;

b) o proba la alegere din aria curriculara "tehnologii", în funcție de specializarea aleasă de elev;

c) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele alese anterior.

Filiera vocationala

a) Istorie sau Geografie ori o disciplina socioumană, respectiv Matematica sau Științe, în funcție de profil;

b) o proba la alegere din ariile curriculare specifice profilului și specializării; ariile curriculare sunt stabilite de comun acord de către Ministerul Educației Naționale și ministerele interesate;

c) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele alese anterior.

(3) Pentru filierele tehnologică și vocationala studiile liceale se pot încheia și cu un examen de certificare a competentelor profesionale, separat de examenul de bacalaureat, în condițiile legii.

(4) Lista cuprinzând probele de examen, conținutul programelor și modul de desfășurare a bacalaureatului și a examenului de certificare a competentelor profesionale se stabilesc prin metodologie, aprobată de către Ministerul Educației Naționale, și se dau publicității până la data începerii anului școlar precedent examenului.

(5) La întocmirea listei cuprinzând probele de examen și la stabilirea conținutului programelor de bacalaureat pot fi consultate și instituțiile de învățământ superior.

(6) În cazul întreruperii studiilor se recunoaște fiecare an școlar promovat. La cerere, se eliberează un document de certificare a studiilor efectuate."

14. La articolul I, punctul 12 se abroga.

15. La articolul I, după punctul 11 se introduc punctele 11^1 -11^3 cu următorul cuprins:

"11^1. Alineatele (2), (5) și (6) ale articolului 27 vor avea următorul cuprins:

(2) În decursul unui an școlar se organizează doua sesiuni de bacalaureat. Rezultatele examenului de bacalaureat sunt publice.

......................................................................

(5) Candidații proveniți din învățământul de stat pot susține examenul de bacalaureat și examenul de certificare a competentelor profesionale, fără taxa, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite de către Ministerul Educației Naționale, potrivit legii.

(6) La fiecare prezentare candidații susțin examenul de bacalaureat integral.

11^2. Alineatul (1) al articolului 28 va avea următorul cuprins:

Art. 28. - (1) În urma promovării examenului de bacalaureat absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat. Eliberarea certificatului de competente profesionale nu este condiționată de promovarea examenului de bacalaureat.

11^3. Alineatul (3) al articolului 30 va avea următorul cuprins:

(3) Planurile-cadru de învățământ și programele școlare se elaborează și se aproba de către Ministerul Educației Naționale, cu consultarea factorilor interesați, pe baza standardelor de pregătire profesională și, după caz, a standardelor ocupationale."

16. La articolul I, punctul 13 devine 12, iar alineatele (2) și (3) ale articolului 31 vor avea următorul cuprins:

"(2) Durata studiilor în școlile profesionale este de 2-3 ani.

(3) Admiterea în școlile profesionale se face pe bază de probe stabilite de unitățile de învățământ respective, cu consultarea factorilor interesați. Conținutul probelor de admitere se stabilește de unitățile de învățământ."

17. La articolul I, după punctul 12 se introduc punctele 12^1 -12^3 cu următorul cuprins:

"12^1. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

Art. 32. - Școlile profesionale organizează, la cererea factorilor interesați, pe bază de contract, cursuri de calificare și de conversie profesională, cu respectarea standardelor ocupationale.

12^2. Alineatele (1)-(3) ale articolului 33 vor avea următorul cuprins:

Art. 33. - (1) La școlile de ucenici se pot înscrie absolvenții de gimnaziu, cu sau fără certificat de capacitate. Pregătirea prin școlile de ucenici vizează însușirea unor deprinderi preponderent practice, conforme standardelor ocupationale.

(2) Durata studiilor în școlile de ucenici este de 1-2 ani. Structura anului școlar este adaptată specificului pregătirii în meserie.

(3) Școlile de ucenici funcționează, de regula, în cadrul școlilor profesionale sau al grupurilor școlare. La cererea factorilor interesați, ucenicia se poate efectua și direct la locul de muncă al întreprinzătorilor privati, potrivit reglementărilor stabilite de către Ministerul Educației Naționale.

12^3. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

Art. 34. - (1) Cursurile școlii profesionale se încheie cu examen de absolvire. Pregătirea prin școlile de ucenici se încheie cu susținerea unei probe practice pentru certificarea pregătirii profesionale.

(2) Sistemul de certificare a pregătirii prin învățământul profesional se organizează în baza reglementărilor comune ale Ministerului Educației Naționale și ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale."

18. La articolul I, punctul 14 devine punctul 13, iar articolul 36 va avea următorul cuprins:

"Art. 36. - (1) Elevii învățământului profesional cu certificat de capacitate pot urma, în paralel, studiile liceale la forma de învățământ seral, învățământ cu frecventa redusă sau învățământ la distanta, în urma admiterii, în condițiile prezentei legi.

(2) Absolvenții școlilor profesionale pot urma studiile liceale, în urma admiterii, în condițiile prezentei legi. Acestora li se poate recunoaște parțial pregătirea dobandita în școala profesională, conform metodologiei elaborate de către Ministerul Educației Naționale."

19. La articolul I, după punctul 13 se introduc punctele 13^1 -13^8 cu următorul cuprins:

"13^1. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

Art. 38. - În învățământul de arta și în învățământul sportiv:

a) școlarizarea se realizează, de regula, începând cu clasele primare;

b) probele de admitere cuprind testarea aptitudinilor specifice;

c) planurile-cadru de învățământ sunt adaptate profilului;

d) studiul disciplinelor de specialitate se realizează pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Educației Naționale;

e) examenul de capacitate include și o proba practica, specifică domeniului artistic sau sportiv studiat;

f) programele școlare pentru învățământul liceal de arta și învățământul liceal sportiv respecta obiectivele stabilite pentru profilul respectiv.

13^2. Articolul 39 va avea următorul cuprins:

Art. 39. - Pentru fiecare profil al învățământului de arta și al învățământului sportiv se eliberează certificat de capacitate, respectiv diploma de bacalaureat, care atesta specialitatea absolvită. Pentru anumite specializări pot fi eliberate și certificate de competente profesionale.

13^3. La articolul 41 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

(3) Învățământul special primar și gimnazial este obligatoriu și are durata, după caz, de 9 sau 10 ani.

13^4. Alineatul (2) al articolului 42 va avea următorul cuprins:

(2) Învățământul special este organizat ca învățământ de zi. În cazuri deosebite acesta se poate organiza și sub alte forme.

13^5. Articolul 44 va avea următorul cuprins:

Art. 44. - Învățământul special dispune de planuri de învățământ, programe școlare, manuale și metodologii didactice alternative, elaborate în funcție de tipul și gradul handicapului și aprobate de către Ministerul Educației Naționale.

13^6. Alineatul (3) al articolului 45 va avea următorul cuprins:

(3) Copiii cu cerințe educative speciale, care nu au putut fi reorientați spre învățământul de masa, inclusiv în clase speciale, continua procesul de educație în unități ale învățământului special primar, gimnazial, profesional, liceal și postliceal, diferențiat după tipul și gradul handicapului.

13^7. Articolul 48 va avea următorul cuprins:

Art. 48. - (1) Protecția copilului aflat în dificultate este realizată conform legii.

(2) Stabilirea continuturilor educative ale activităților specifice, a metodologiilor didactice, formarea, pregătirea și perfecționarea personalului responsabil cu instructia și educația în cadrul centrelor de plasament și de primire a copilului, din cadrul serviciilor publice specializate pentru protecția copilului, sunt de competența Ministerului Educației Naționale.

13^8. Alineatele (1) și (3) ale articolului 51 vor avea următorul cuprins:

Art. 51. - (1) Învățământul postliceal de stat se organizează de către Ministerul Educației Naționale, din proprie inițiativă sau la cererea agenților economici și a altor instituții interesate.

.......................................................................

(3) Școlarizarea în cadrul acestui tip de învățământ este finanțată de solicitanți, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învățământ care asigura școlarizarea."

20. La articolul I, punctul 15 devine punctul 14, iar articolul 52 va avea următorul cuprins:

"Art. 52. - (1) Admiterea în învățământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite de către Ministerul Educației Naționale, pe baza unei metodologii elaborate de unitatea de învățământ, cu consultarea factorilor interesați.

(2) Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin. (1), absolvenții de liceu, cu sau fără diploma de bacalaureat.

(3) Numărul de locuri pentru învățământul postliceal de stat se stabilește în condițiile art. 51 alin. (3), se aproba de inspectoratul școlar și se comunică Ministerului Educației Naționale."

21. La articolul I, după punctul 14 se introduc punctele 14^1 și 14^2 cu următorul cuprins:

"14^1. Articolul 53 va avea următorul cuprins:

Art. 53. - (1) Învățământul postliceal se încheie cu examen de absolvire, reglementat de către Ministerul Educației Naționale prin metodologie specifică, elaborata cu consultarea factorilor interesați.

(2) Promovarea examenului de absolvire da dreptul la obținerea unui certificat de competente profesionale.

(3) În cazul nepromovării examenului de absolvire, acesta mai poate fi susținut, în oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare de către absolvenți.

14^2. Articolul 55 va avea următorul cuprins:

Art. 55. - (1) Învățământul superior se realizează prin instituții de învățământ: universități, institute, academii de studii și școli de studii postuniversitare.

(2) Misiunea instituțiilor de învățământ superior este de învățământ și de cercetare sau numai de învățământ."

22. La articolul I, punctul 16 devine punctul 15, iar articolul 56 va avea următorul cuprins:

"Art. 56. - (1) Înființarea instituțiilor de învățământ superior se face prin lege, în baza procedurilor prevăzute de Legea nr. 88/1993.

(2) Înființarea și funcționarea facultăților, a colegiilor și specializărilor universitare se fac potrivit legii.

(3) Înființarea departamentelor universitare se aproba de către senatele universitare.

(4) Înființarea departamentelor universitare pentru pregătirea personalului didactic se aproba de către Ministerul Educației Naționale, la propunerea senatelor universitare."

23. La articolul I, după punctul 15 se introduce punctul 15^1 cu următorul cuprins:

"15^1. Articolul 58 va avea următorul cuprins:

Art. 58. - (1) Învățământul universitar de stat este gratuit pentru cifra de școlarizare aprobată anual de Guvern și cu taxa, conform legii.

(2) În învățământul universitar de stat gratuit se percep taxe pentru: depășirea duratei de școlarizare prevăzute de lege, admiteri, înmatriculări, reînmatriculări, repetarea examenelor și a altor forme de verificare, care depășesc prevederile planurilor de învățământ. De asemenea, se pot percepe taxe și pentru activități neincluse în planul de învățământ, conform metodologiei aprobate de senatul universitar.

(3) Cuantumul taxelor și scutirea de la plata acestora se stabilesc de către senatele universitare."

24. La articolul I, punctul 17 devine punctul 16, iar alineatele (1)-(3) ale articolului 59 vor avea următorul cuprins:

"Art. 59. - (1) Pot participa la admiterea în învățământul universitar absolvenții de liceu cu diploma de bacalaureat. Organizarea admiterii este de competența fiecărei instituții de învățământ superior, pe baza criteriilor generale stabilite de către Ministerul Educației Naționale. Admiterea se poate organiza în doua sesiuni.

(2) Absolvenții de liceu cu diploma de bacalaureat, care au obținut în unul din ultimii doi ani de studii distincții la olimpiade școlare internaționale, concursuri artistice sau sportive de nivel continental, mondial sau olimpic, au dreptul de a se înscrie în învățământul universitar fără susținerea admiterii.

(3) Absolvenții de liceu cu diploma de bacalaureat care au obținut, în cel puțin unul din ultimii doi ani de studii, premii la olimpiade școlare, concursuri artistice sau sportive, de nivel național sau pe grupe de tari, pot fi admiși în învățământul universitar, conform criteriilor generale stabilite de către Ministerul Educației Naționale și criteriilor specifice elaborate de senatele universitare."

25. La articolul I, punctul 18 se abroga.

26. La articolul I, punctul 19 devine punctul 17, iar articolul 60 va avea următorul cuprins:

"Art. 60. - (1) Activitatea didactica se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusă și la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă și la distanta pot fi organizate de către instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.

(2) Durata studiilor în învățământul universitar seral și în cel cu frecventa redusă este mai mare cu un an decât cea prevăzută pentru învățământul de zi. Durata studiilor în învățământul universitar la distanta se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

(3) Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare, sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită.

(4) Nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de către Ministerul Educației Naționale împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu consultarea Consiliului Național de Evaluare Academica și Acreditare, a instituțiilor de învățământ superior și a altor factori interesați.

(5) Absolvenții cu diploma de licență pot urma o a doua specializare, în condițiile stabilite în Carta universitară.

(6) Absolvenții cu diploma ai colegiilor universitare pot urma o a doua specializare în cadrul învățământului universitar de scurta durata, în condițiile stabilite în Carta universitară."

27. La articolul I, după punctul 20, care devine punctul 18, se introduce punctul 18^1 cu următorul cuprins:

"18^1. Alineatul (3) al articolului 63 va avea următorul cuprins:

(3) Absolvenții care nu au promovat examenul menționat la alin. (2) primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de scurta durata și o copie de pe foaia matricola. Ei mai pot susține examenul de absolvire în oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de senatul universitar."

28. La articolul I, punctul 21 devine punctul 19, iar articolul 65 va avea următorul cuprins:

"Art. 65. - (1) Absolvenții cu diploma ai colegiilor universitare pot continua studiile în învățământul universitar de lungă durata, în cadrul profilului studiat inițial sau apropiat, în limita locurilor disponibile pentru anul universitar curent, stabilite de senatul instituției de învățământ superior primitoare. Criteriile de admitere se stabilesc de instituțiile de învățământ universitar de lungă durata, conform Cartei universitare.

(2) Candidații admiși vor susține examene de diferența stabilite de consiliile facultăților și vor fi înscriși în anul de studiu corespunzător examenelor recunoscute și celor promovate."

29. La articolul I, punctul 22 devine punctul 20, iar articolul 66 va avea următorul cuprins:

"Art. 66. - Învățământul universitar de lungă durata se desfășoară în universități, institute și academii de studii, cu facultăți și specializări autorizate sau acreditate."

30. La articolul I, după punctul 20 se introduc punctele 20^1 și 20^2 cu următorul cuprins:

"20^1. Alineatele (2), (4) și (6) ale articolului 67 vor avea următorul cuprins:

(2) Studiile în învățământul universitar de lungă durata se încheie cu examen de licență sau de diploma. Criteriile generale de organizare a examenului de licență și de diploma se stabilesc de către Ministerul Educației Naționale, iar conținutul acestora și criteriile specifice, de către senatele universitare.

........................................................................

(4) Absolvenții care nu au promovat examenul de licență sau de diploma primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de lungă durata și copie de pe foaia matricola. Ei mai pot susține examenul de licență sau de diploma în oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de senatul universitar. Instituțiile de învățământ superior pot organiza cursuri speciale, în condițiile art. 58, pentru absolvenții proprii ori din alte instituții de învățământ superior, în vederea pregătirii pentru examenul de licență, respectiv de diploma.

........................................................................

(6) Diplomele eliberate de instituțiile de învățământ universitar de lungă durata până în anul 1999 inclusiv sunt echivalente cu diplomele obținute în urma promovării examenului de licență, respectiv, de diploma.

20^2. La articolul 67, după alineatul (5) se introduc alineatele (5^1) și (5^2) cu următorul cuprins:

(5^1) Studiile în învățământul universitar cu o durată mai mare de 4 ani se încheie, după caz, cu examen de diploma.

(5^2) Absolvenții care au promovat acest examen primesc titlul de diplomat în specializarea urmată, în conformitate cu standardele internaționale."

31. La articolul I, punctul 23 devine punctul 21, iar alineatele (1), (2) și (5) ale articolului 68 vor avea următorul cuprins:

"Art. 68. - (1) Studenții și absolvenții care optează pentru profesiunea didactica au obligația sa absolve cursurile organizate de Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.

(2) Departamentele pentru pregătirea personalului didactic funcționează în instituțiile de învățământ superior, pe bază de regulament, și au planuri de învățământ distincte, aprobate de senatul universitatii.

......................................................................

(5) Absolvenții învățământului universitar pot profesa în învățământ numai dacă au obținut certificatul de absolvire menționat la alin. (4) sau efectuează pregătirea prevăzută la alin. (1) în primii 3 ani de la angajare."

32. La articolul I, punctul 24 devine punctul 22, iar articolul 70 va avea următorul cuprins:

"Art. 70. - (1) Învățământul postuniversitar asigura specializarea în domeniu sau extinderea și perfecționarea pregătirii atestate prin diploma obtinuta la finalizarea studiilor universitare.

(2) Învățământul postuniversitar se organizează în instituții de învățământ superior și în școli de studii postuniversitare, acreditate în acest scop, și se realizează prin: studii aprofundate de specialitate, masterat, studii academice postuniversitare, doctorat, studii postuniversitare de specializare și cursuri de perfecționare postuniversitare.

(3) Înființarea structurilor de învățământ postuniversitar în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în acest scop se aproba de către Ministerul Educației Naționale, la propunerea senatelor universitare."

33. La articolul I, după punctul 22 se introduce punctul 22^1 cu următorul cuprins:

"22^1. Articolul 71 va avea următorul cuprins:

Art. 71. - (1) Admiterea în învățământul postuniversitar, cu excepția doctoratului, se face pe baza criteriilor generale aprobate de către Ministerul Educației Naționale și a criteriilor specifice aprobate de senatul instituției de învățământ superior.

(2) Admiterea, organizarea și desfășurarea doctoratului se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

(3) Numărul locurilor pentru învățământul postuniversitar se stabilește de:

a) Ministerul Educației Naționale, pentru cele finanțate de la bugetul de stat;

b) senatele universitare, pentru cele susținute prin taxe sau prin alte surse extrabugetare."

34. La articolul I, punctul 25 devine punctul 23, iar articolul 72 va avea următorul cuprins:

"Art. 72. - (1) Studiile aprofundate au durata de doua sau trei semestre și se fac în domeniul de specializare a diplomei obținute la finalizarea studiilor universitare de lungă durata.

(2) Studiile aprofundate se încheie cu o disertatie.b Absolvenții primesc diploma de studii aprofundate.

(3) Studenții înmatriculați la studii aprofundate de specialitate pe locurile finanțate de la bugetul de stat beneficiază de gratuitatea studiilor, precum și de burse în conformitate cu prevederile legii.

(4) Studiile de masterat au durata de 2-4 semestre și integreaza mai multe domenii de specializare, având rolul de a extinde competentele în aceste domenii. Studiile de masterat pot fi urmate de absolvenții cu diploma obținută la finalizarea studiilor universitare de lungă durata, indiferent de profil sau de specializare.

(5) Masteratul se organizează în cadrul institutelor de învățământ superior sau în școli de studii postuniversitare, înființate ca instituții independente. Studenții înmatriculați la masterat pe locurile finanțate de la bugetul de stat beneficiază de gratuitatea studiilor, precum și de burse, în conformitate cu prevederile legii.

(6) Masteratul se încheie cu susținerea unei disertatii. Absolvenții care au promovat disertatia primesc diploma de master."

35. La articolul I, punctul 26 devine punctul 24, iar articolul 73 va avea următorul cuprins:

"Art. 73. - (1) Doctoratul este o formă superioară de învățământ și cercetare.

(2) Au dreptul sa participe la concursul de admitere la doctorat absolvenții cu diploma ai învățământului universitar de lungă durata.

(3) Conducătorii de doctorat pot fi profesori universitari titulari, asociați sau consultanți ori academicieni, având titlul de doctor. Dreptul de a conduce doctoratul este avizat nominal de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, la propunerea instituțiilor organizatoare, și este conferit prin ordin al ministrului educației naționale.

(4) Doctoratul este organizat, cu și fără frecventa, în instituțiile de învățământ superior aprobate de către Ministerul Educației Naționale, la propunerea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

(5) Doctoratul se încheie cu o teza susținută public și evaluată de către o comisie de specialiști aprobată de senatul instituției de învățământ superior organizatoare. Comisia este alcătuită dintr-un președinte, conducătorul de doctorat și din trei referenți oficiali, specialiști cu activitate științifică deosebită, cu titlu de doctor în domeniu, profesori universitari, conferențiari universitari, academicieni, cercetători științifici principali gradul I, din țara sau din străinătate, dintre care cel puțin 2 nu funcționează în instituția organizatoare a doctoratului. Pentru activitatea depusa referenții oficiali sunt plătiți potrivit normelor stabilite de către Ministerul Educației Naționale.

(6) Titlul științific de doctor se acordă de către instituția organizatoare și se confirma de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, la propunerea comisiilor de specialitate. Pe baza ordinului ministrului educației naționale, instituția organizatoare eliberează diploma de doctor."

36. La articolul I, după punctul 24 se introduc punctele 24^1 -24^3 cu următorul cuprins:

"24^1. Articolul 74 va avea următorul cuprins:

Art. 74. - (1) Școlile de studii academice postuniversitare, organizate ca instituții independente, în țara sau străinătate, oferă programe de pregătire cu durata de 2-4 semestre, la forma de învățământ de zi sau cu frecventa redusă, în vederea extinderii și perfecționării pregătirii atestate prin diploma de studii universitare de lungă durata.

(2) Studiile se finalizează cu susținerea unei disertatii. Absolvenții primesc diploma de studii academice postuniversitare.

24^2. Articolul 75 va avea următorul cuprins:

Art. 75. - (1) Studiile postuniversitare de specializare pot fi urmate de absolvenții cu diploma obținută la finalizarea studiilor de lungă durata. Durata studiilor, curriculumul și modalitatea de finalizare se aproba de senatele universitare.

(2) Absolvenților li se eliberează diploma de studii postuniversitare de specializare.

24^3. Alineatele (1) și (3) ale articolului 76 vor avea următorul cuprins:

Art. 76. - (1) Cursurile postuniversitare de perfecționare pot fi urmate de absolvenții cu diploma ai învățământului universitar de scurta sau de lungă durata. Durata cursurilor, programul de pregătire și modalitatea de finalizare a studiilor se aproba de senatul universitar.

......................................................................

(3) Absolvenții cursurilor postuniversitare de perfecționare primesc certificat de absolvire."

37. La articolul I, punctul 27 devine punctul 25.

38. La articolul I, punctul 28 devine punctul 26, iar articolul 82 va avea următorul cuprins:

"Art. 82. - (1) Veniturile proprii ale instituțiilor de învățământ superior, realizate din contracte de cercetare științifică, de proiectare, de consultanța sau de expertiza, precum și din contracte pentru alte servicii științifice sau didactice, se evidențiază în conturi distincte, la bănci comerciale, în condițiile legii. Aceste venituri se utilizează, cu acordul responsabilului de contract și cu avizul rectorului, pentru dezvoltarea bazei materiale proprii de cercetare și de activități didactice, precum și pentru plata personalului care a executat contractul. Baza materială este constituită din obiecte ca: mijloace fixe, obiecte de inventar și materiale de orice fel. Aceste obiecte pot fi cumpărate în timpul desfășurării contractului sau după predarea lucrării și după încasarea banilor.

(2) Din veniturile prevăzute la alin. (1) se mai pot finanta următoarele categorii de cheltuieli: burse de cercetare și instruire, informare și documentare, taxe pentru participarea ca membru în organisme, organizații și instituții de profil, organizarea și/sau participarea la manifestări cultural-științifice interne și internaționale, editarea de carte didactica și de specialitate.

(3) Veniturile realizate și neutilizate la finele anului se reportează, cu aceeași destinație, în anul următor."

39. La articolul I, după punctul 26 se introduce punctul 26^1 cu următorul cuprins:

"26^1. Articolul 86 va avea următorul cuprins:

Art. 86. - Departamentul constituie o structura subordonata instituției de învățământ superior sau, după caz, facultății, având funcții didactice, de cercetare științifică, de proiectare și de producție. Organizarea și funcționarea departamentelor se stabilesc de către senatele universitare."

40. La articolul I, punctul 29 devine punctul 27, iar articolul 88 va avea următorul cuprins:

"Art. 88. - (1) Instituțiile de învățământ superior sau componentele acestora au dreptul de a organiza și de a administra unități și centre de cercetare, centre pentru pregătirea resurselor umane, unități de producție, respectiv, de microproducție, loturi experimentale sau structuri instituționale, singure sau în colaborare cu persoane juridice.

(2) Instituțiile de învățământ superior au dreptul de a organiza, în colaborare cu instituții similare din țara și din străinătate, programe de învățământ universitar și postuniversitar, conform metodologiei stabilite de către Ministerul Educației Naționale."

41. La articolul I, după punctul 30, care devine punctul 28, se introduce punctul 28^1 cu următorul cuprins:

"28^1. Alineatul (3) al articolului 92 va avea următorul cuprins:

(3) Autonomia universitară se realizează, în principal, prin:

a) stabilirea structurii interne a instituției de învățământ superior, conform legii;

b) programarea, organizarea, desfășurarea și perfecționarea procesului de învățământ; stabilirea planurilor de învățământ și a programelor analitice în acord cu strategiile și cu standardele naționale ale dezvoltării învățământului superior; organizarea admiterii candidaților la studii și definirea criteriilor de evaluare a performantelor academice și profesionale ale studenților;

c) proiectarea, organizarea și stabilirea formelor de învățământ postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; stabilirea, împreună cu Ministerul Educației Naționale și cu alte autorități publice, agenți economici, organizații profesionale și patronale recunoscute la nivel național, a domeniilor în care se utilizează diplomele și certificatele proprii emise;

d) selectarea și promovarea personalului didactic ori ale celorlalte categorii de personal angajat, precum și stabilirea criteriilor de apreciere a activității didactice și științifice; acordarea titlurilor didactice, științifice și onorifice, în condițiile legii;

e) organizarea cercetării științifice și a documentării; organizarea activităților de editare și de tipărire; organizarea activităților audiovizuale; stabilirea programelor de cooperare cu alte instituții de învățământ superior și de cercetare, din țara și din străinătate;

f) eligibilitatea tuturor organismelor de conducere prin vot secret;

g) stabilirea necesității financiare și materiale; folosirea fondurilor și gestionarea lor, cu respectarea prevederilor egale; găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești;

h) soluționarea problemelor sociale ale comunităților universitare; acordarea burselor de studiu și de cercetare, inclusiv a celor provenite din fonduri proprii;

i) organizarea de manifestări și activități științifice, culturale și sportive;

j) înființarea de fundații, conform legii; stabilirea și folosirea unor însemne și simboluri proprii;

k) asigurarea ordinii și disciplinei în spațiul universitar."

42. La articolul I, punctul 31 devine punctul 29.

43. La articolul I, punctul 32 devine punctul 30, iar articolul 97 va avea următorul cuprins:

"Art. 97. - (1) Învățământul militar este învățământ de stat, parte integrantă a sistemului național de învățământ, și cuprinde: învățământ liceal, învățământ postliceal pentru formarea maiștrilor militari și a subofițerilor, învățământ universitar pentru formarea ofițerilor și a altor specialiști, învățământ postuniversitar.

(2) Perfecționarea pregătirii cadrelor militare se realizează în instituții de învățământ distincte.

(3) Prevederile referitoare la învățământul militar preuniversitar se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preuniversitar din domeniul transporturilor."

44. La articolul I, punctul 33 devine punctul 31, iar alineatul (2) al articolului 106 va avea următorul cuprins:

"(2) Standardele corespund fiecărui criteriu și indica nivelurile minime obligatorii în procesul de evaluare. Aceste standarde sunt diferențiate în funcție de nivelul de învățământ și sunt stabilite de către Comisia de Evaluare și Acreditare a Învățământului Preuniversitar, care se înființează și funcționează pe lângă Ministerul Educației Naționale, în baza regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului."

45. La articolul I, punctul 34 devine punctul 32, iar articolul 118 va avea următorul cuprins:

"Art. 118. - Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul sa studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile și formele de învățământ, precum și la tipurile de învățământ pentru care exista o cerere suficienta, în condițiile legii."

46. La articolul I, punctul 35 devine punctul 33, iar alineatele (1) și (2) ale articolului 120 vor avea următorul cuprins:

"Art. 120. - (1) Disciplina Limba română se preda în învățământul primar după programe școlare și manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectiva. În învățământul gimnazial disciplina Limba și literatura română se preda după programe școlare identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română și manuale specifice. În învățământul liceal disciplina Limba și literatura română se preda după programe școlare și manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română.

(2) În învățământul primar cu predare în limbile minorităților naționale Istoria românilor și Geografia României se predau în aceste limbi după programe școlare și manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligația transcrierii și însușirii toponimiei și a numelor proprii românești în limba română. În învățământul gimnazial și liceal Istoria românilor și Geografia României se predau în limba română, după programe școlare și manuale identice cu cele pentru clasele cu predarea în limba română. Examinarea la Istoria românilor și Geografia României se face în limba de predare a acestora."

47. La articolul I, punctul 36 devine punctul 34, iar articolul 122 va avea următorul cuprins:

"Art. 122. - În învățământul de stat profesional, liceal și postliceal de specialitate în care, la cerere și în condițiile legii, predarea se face în limba maternă la disciplinele de specialitate, este obligatorie însușirea terminologiei de specialitate și în limba română."

48. La articolul I, punctul 37 devine punctul 35, iar articolul 123 va avea următorul cuprins:

"Art. 123. - (1) În cadrul instituțiilor de învățământ universitar de stat se pot organiza, în condițiile legii, la cerere, grupe, secții, colegii și facultăți cu predare în limbile minorităților naționale. În acest caz se va asigura însușirea terminologiei de specialitate în limba română. La cerere și prin lege se pot înființa instituții de învățământ superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituții de învățământ superior se stabilesc în cadrul legii de înființare.

(2) Se recunoaște dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a înființa și administra propriile instituții de învățământ superior particulare, conform legii.

(3) Se încurajează instituțiile de învățământ superior cu structuri și activități multiculturale pentru promovarea conviețuirii interetnice armonioase și integrării la nivel național și european.

(4) La toate formele de învățământ în limba română sau în limbile minorităților naționale se poate înscrie și pregati orice cetățean român, indiferent de limba sa maternă și de limba în care a urmat studiile anterioare."

49. La articolul I, punctul 38 devine punctul 36.

50. La articolul I, după punctul 36 se introduc punctele 36^1 și 36^2 cu următorul cuprins:

"36^1. Articolul 127 va avea următorul cuprins:

Art. 127. - (1) Conținutul învățământului preuniversitar este asigurat prin Curriculum Național. Curriculumul Național este ansamblul coerent al planurilor-cadru de învățământ, al programelor și al manualelor școlare din învățământul preuniversitar. Acest ansamblu cuprinde o componenta comuna pentru toate școlile de același tip și o alta componenta aflată la decizia școlii.

(2) Planurile-cadru de învățământ cuprind disciplinele obligatorii, opționale și facultative, precum și numărul minim și maxim de ore aferent fiecăreia dintre acestea.

(3) Programele școlare stabilesc pentru fiecare disciplina din planul de învățământ obiectivele instructiv-educative și formative ale disciplinei și evidențiază conținuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental și aplicativ, oferind orientări metodologice generale pentru realizarea acestora.

36^2. Alineatele (1) și (3) ale articolului 128 vor avea următorul cuprins:

Art. 128. - (1) Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru învățământul preuniversitar se elaborează de comisiile naționale de specialitate, fiind coordonate și avizate de Consiliul Național pentru Curriculum și se aproba de către ministrul educației naționale.

.......................................................................

(3) În unitățile de învățământ preuniversitar se pot utiliza manuale alternative. Cadrul didactic are dreptul de a recomanda elevilor un anumit manual, pe baza criteriilor stabilite de către Ministerul Educației Naționale."

51. La articolul I, punctul 39 devine punctul 37, iar articolul 135 va avea următorul cuprins:

"Art. 135. - (1) Persoanele juridice sau fizice pot organiza, în cadrul sistemului de formare continua, împreună cu unități sau instituții de învățământ ori separat, cursuri de calificare, perfecționare și conversie profesională a adulților, care oferă certificate de competența profesională recunoscute pe piața muncii.

(2) Persoanele juridice pot organiza cursurile prevăzute la alin. (1) numai dacă au prevăzut în statut aceste activități și sunt autorizate de către Ministerul Educației Naționale și, după caz, de Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau de alte autorități publice, în baza criteriilor de evaluare stabilite prin regulament aprobat de cele doua ministere, cu respectarea standardelor ocupationale, conform legii. Persoanele fizice pot organiza asemenea activități numai în condițiile autorizării menționate.

(3) Modul de certificare a competentelor profesionale în cadrul sistemului de formare continua se stabilește de către Ministerul Educației Naționale, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în concordanta cu standardele ocupationale, potrivit legii.

(4) Pe perioada în care urmează cursuri de perfecționare a pregătirii profesionale personalul instituțiilor publice are dreptul la salariu de baza și la celelalte adaosuri la acesta. În cazul în care cursurile sunt organizate în alta localitate decât cea de domiciliu, personalul instituțiilor publice participant la acestea beneficiază și de drepturile cuvenite, potrivit dispozițiilor legale, salariaților instituțiilor publice aflați în delegare."

52. La articolul I, punctul 40 devine punctul 38, iar articolul 140 va avea următorul cuprins:

"Art. 140. - (1) Ministerul Educației Naționale se organizează și funcționează potrivit legii. Ministerul Educației Naționale, ca organ de specialitate, are răspunderea elaborării și aplicării politicii educaționale, în conformitate cu art. 2 din prezenta lege. Ministerul Educației Naționale are drept de inițiativa și de execuție în domeniul politicii financiare și a resurselor umane din sfera educației și colaborează cu alte ministere implicate în dezvoltarea învățământului.

(2) Pentru exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Educației Naționale constituie structuri de experți și se sprijină pe organisme consultative, la nivel național, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional și moral: Consiliul Național pentru Reforma Învățământului, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Consiliul Național de Finanțare a Învățământului Superior, Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, Consiliul Național al Bibliotecilor, Consiliul Național pentru Formare și Educație Continua, comisiile naționale de specialitate pe discipline și structurile manageriale ale programelor de reforma. Componenta consiliilor și regulamentele lor de funcționare se aproba prin ordin al ministrului educației naționale. În exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Educației Naționale poate consulta, după caz, societățile științifice naționale ale cadrelor didactice, federațiile sindicale reprezentative la nivel de ramura, ca parteneri sociali, și organizațiile studențești și de elevi, recunoscute în plan național.

(3) Pentru confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare, Ministerul Educației Naționale constituie Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Membrii consiliului sunt profesori universitari, personalități de prestigiu științific, cultural și moral, recunoscute pe plan național sau internațional. Ei sunt selectați pe baza propunerilor senatelor universitare. Consiliul funcționează potrivit unui regulament propriu, aprobat prin ordin al ministrului educației naționale.

(4) Consiliul Național al Rectorilor se constituie și funcționează în baza statutului propriu.

(5) În subordinea Ministerului Educației Naționale funcționează:

a) Institutul de Științe ale Educației, ca institut de cercetare și dezvoltare care activează în domeniul inovarii și reformei sistemului național de învățământ;

b) Federația Sportului Școlar și Universitar, ca unitate autonomă cu personalitate juridică. Federația Sportului Școlar și Universitar coordonează activitatea sportiva a asociațiilor sportive școlare și universitare. Federația Sportului Școlar și Universitar se afiliaza la federațiile internaționale ale sportului școlar, respectiv, universitar. Cluburile sportive școlare și universitare, înființate conform prevederilor art. 40 alin. (1), au personalitate juridică și se pot afilia la federațiile de specialitate. Transferarea sportivilor din aceste cluburi se face în baza reglementărilor federațiilor de specialitate, potrivit regimului de transferuri aplicat celorlalte cluburi sportive."

53. La articolul I, punctul 41 se abroga.

54. La articolul I, punctul 42 devine punctul 39, iar articolul 141 va avea următorul cuprins:

"Art. 141. - Ministerul Educației Naționale elaborează, coordonează și aplica politica naționala în domeniul educației. În acest scop exercita următoarele atribuții:

a) coordonează și controlează sistemul național de învățământ;

b) organizează rețeaua învățământului de stat și propune Guvernului cifrele de școlarizare, pe baza studiilor de prognoza, cu consultarea unităților de învățământ, a autorităților locale și a agenților economici interesați;

c) aproba Curriculumul Național și sistemul național de evaluare, asigura și supraveghează respectarea acestora;

d) coordonează activitatea de cercetare științifică din învățământ;

e) asigura cadrul pentru producția manualelor școlare; asigura finanțarea școlilor pentru achiziționarea de manuale, conform legii;

f) elaborează criteriile generale de admitere în învățământul superior;

g) aproba înființarea liceelor și a școlilor postliceale;

h) aproba, conform legii, regulamentele de organizare și funcționare a unităților subordonate, cu excepția instituțiilor de învățământ superior;

i) elaborează studii de diagnoza și prognoza în domeniul restructurării și modernizării învățământului și contribuie la perfecționarea cadrului legislativ;

j) asigura cadrul pentru proiectarea, omologarea și producția mijloacelor de învățământ;

k) asigura cadrul organizatoric pentru selecționarea și pregătirea adecvată a elevilor cu aptitudini deosebite;

l) asigura școlarizarea specializată și asistența psihopedagogică adecvată a copiilor și a tinerilor cu deficiente fizice, senzoriale, mentale sau asociate;

m) analizează modul în care se asigura protecția socială în învățământ și propune măsuri corespunzătoare Guvernului și autorităților publice locale abilitate;

n) coordonează activitatea bibliotecilor universitare din subordine;

o) răspunde de formarea și perfecționarea personalului didactic;

p) coordonează, potrivit legii, numirea, transferarea, eliberarea și evidenta personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și a celui auxiliar din unitățile subordonante;

q) asigura repartizarea Fondului național al formării profesionale, cu consultarea factorilor interesați;

r) răspunde de evaluarea sistemului național de învățământ pe baza standardelor naționale;

s) elaborează și aplica strategiile de reforma, pe termen mediu și lung, ale învățământului și educației;

t) elaborează împreună cu alte ministere strategia colaborării cu alte state și cu organismele internaționale specializate în domeniul învățământului și cercetării științifice;

u) colaborează, pe bază de protocoale, cu statele în care trăiește populație de naționalitate sau de origine română, pentru promovarea și desfășurarea învățământului în limba maternă;

v) elaborează norme specifice pentru construcțiile școlare și pentru dotarea acestora;

w) stabilește modalitățile de recunoaștere și de echivalare a diplomelor, a certificatelor și a titlurilor științifice, eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne, ținând seama și de înțelegerile și convențiile internaționale;

x) stabilește, pentru învățământul preuniversitar de stat, structura anului școlar, sesiunile de examene, perioadele de desfășurare a concursurilor, precum și vacantele școlare;

y) controlează modul de respectare a normelor financiarcontabile, de execuție bugetară și de administrare a patrimoniului din sistemul național al învățământului de stat; încasează taxe, în lei și în valută, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea și recunoașterea actelor de studii, conform legii."

55. La articolul I, punctul 43 se abroga.

56. La articolul I, punctul 44 devine punctul 40, iar articolul 142 va avea următorul cuprins:

"Art. 142. - Inspectoratele școlare sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate Ministerului Educației Naționale, având, în principal, următoarele atribuții:

a) urmăresc modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național;

b) asigura aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ;

c) asigura calitatea învățământului și respectarea standardelor naționale prin inspecția școlară;

d) înființează, cu avizul Ministerului Educației Naționale, unități școlare ale învățământului de stat: grădinițe, școli primare, gimnazii, școli profesionale și de ucenici;

e) propun Ministerului Educației Naționale rețeaua de școlarizare din raza lor teritorială, în conformitate cu politica educațională, a studiilor de prognoza, după consultarea unităților de învățământ, a autorităților locale, a agenților economici și a partenerilor sociali interesați;

f) asigura, împreună cu autoritățile administrației publice locale, școlarizarea elevilor pe durata învățământului obligatoriu;

g) coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic;

h) organizează și îndrumă activitatea de perfecționare a personalului didactic, de cercetare științifică și alte acțiuni complementare din învățământul preuniversitar;

i) coordonează utilizarea, dezvoltarea și protejarea bazei didactico-materiale din unitățile de învățământ, împreună cu autoritățile publice locale;

j) coordonează organizarea admiterii și a examenelor de absolvire din unitățile de învățământ, precum și a concursurilor școlare;

k) controlează activitățile și serviciile de învățământ preuniversitar organizate de agenți economici, fundații, asociații, culte și de alte persoane juridice sau fizice, de pe raza lor teritorială; constata eventualele încălcări ale prevederilor legale și iau măsurile prevăzute de lege;

l) coordonează activitatea bibliotecilor din unitățile de învățământ subordonate;

m) coordonează și controlează activitatea Casei corpului didactic."

57. La articolul I, punctul 45 devine punctul 41, iar alineatele (1) și (4) ale articolului 143 vor avea următorul cuprins:

"Art. 143. - (1) Structura inspectoratelor școlare județene și al municipiului București se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.

........................................................................

(4) Inspectoratul școlar are un consiliu de administrație și un consiliu consultativ. Consiliul de administrație este format din 9-11 membri, din care: inspectorul școlar general, inspectorii școlari generali adjuncți, directorul Casei corpului didactic, directorul tehnic-administrativ, contabilul-șef, consilierul juridic al inspectoratului școlar și alți membri. Inspectorul școlar general este președintele de drept al consiliului de administrație. Consiliul consultativ este format din directori de unități de învățământ, din alte cadre didactice de prestigiu, inclusiv din învățământul superior, din reprezentanți ai părinților, ai autorităților locale administrative, ai comunităților religioase, ai agenților economici, precum și din alți parteneri sociali. Președintele consiliului consultativ este ales, prin vot secret, dintre membrii acestuia."

58. La articolul I, după punctul 41 se introduce punctul 41^1 cu următorul cuprins:

"41^1. Articolul 144 va avea următorul cuprins:

Art. 144. - (1) Inspectorul școlar general, inspectorii școlari generali adjuncți și directorul Casei corpului didactic sunt numiți prin ordin al ministrului educației naționale, pe baza criteriilor de competența profesională și managerială, conform legii.

(2) Inspectorii școlari se numesc de către inspectorul școlar general, prin concurs, pe baza criteriilor de competența profesională și managerială, de regula pe o perioadă de 4 ani, conform legii."

59. La articolul I, punctul 46 devine punctul 42, alineatele (1), (6), (7) și (9) ale articolului 145 vor avea o noua redactare, iar după alineatul (5) se introduce alineatul (5^1) cu următorul cuprins:

"Art. 145. - (1) Unitățile de învățământ preuniversitar sunt conduse de directori, ajutați, după caz, de directori adjuncți. În activitatea de conducere directorii se bazează pe consiliul profesoral, pe consiliul de administrație și pe consiliul școlar. Aceste consilii funcționează în temeiul unor regulamente elaborate de către Ministerul Educației Naționale, conform legii.

.......................................................................

(5^1) În fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică sau pe grupuri de unități se constituie câte un consiliu școlar, care decide și răspunde de realizarea politicii educaționale la nivel local. Initiativele locale respecta politica educațională elaborata la nivel național. Componenta și atribuțiile consiliului școlar sunt stabilite prin regulament aprobat de către Ministerul Educației Naționale.

(6) Directorii și directorii adjuncți ai unităților din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și profesional, precum și directorii adjuncți din învățământul liceal și postliceal sunt numiți de inspectorul școlar general, conform legii.

(7) Directorii unităților din învățământul liceal și postliceal sunt numiți prin ordin al ministrului educației naționale, la propunerea inspectorului școlar general, conform legii.

.......................................................................

(9) Numirea directorilor adjuncți ai unităților de învățământ menționate la alin. (6) și (7) se face ca urmare a sustinerii unui concurs, pe baza criteriilor de competența profesională și managerială, precum și a recomandarii consiliului școlar, pe o perioadă de 4 ani. Metodologia concursului se stabilește de către Ministerul Educației Naționale."

60. La articolul I, punctul 47 devine punctul 43.

61. La articolul I, punctul 48 devine punctul 44, iar alineatele (3) și (4) ale articolului 148 vor avea următorul cuprins:

"(3) În sistemul național de invatamant și educație notarea se face, de regula, de la 10 la 1.

(4) Se recomanda aplicarea creditelor transferabile și recunoașterea lor atât în cadrul aceleiași instituții sau unități de învățământ, cat și între instituții sau unități de învățământ din țara și din străinătate."

62. La articolul I, după punctul 44 se introduce punctul 44^1 cu următorul cuprins:

"44^1. La articolul 151 alineatul (2), după litera f) se introduce litera f^1) cu următorul cuprins:

f^1) formatori."

63. La articolul I, punctul 49 devine punctul 45, iar alineatul (4) al articolului 154 va avea următorul cuprins:

"(4) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice din învățământului universitar și postuniversitar se aproba de către consiliile facultăților, la propunerea comisiilor de concurs, și se validează de către senatele universitare. Titlurile didactice de conferențiar universitar și de profesor universitar sunt confirmate de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, prin comisiile de specialitate. Pe baza confirmării, ministrul educației naționale emite ordin de acordare a titlurilor de conferențiar universitar și de profesor universitar."

64. La articolul I, după punctul 45 se introduce punctul 45^1 cu următorul cuprins:

"45^1. Alineatul (1) al articolului 158 va avea următorul cuprins:

Art. 158. - (1) În învățământul preuniversitar formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

a) grupa cuprinde în medie 15 preșcolari sau elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20; prin excepție, inspectoratul școlar poate aproba grupe cuprinzând cel puțin 7 preșcolari sau elevi;

b) clasa din învățământul primar are în medie 20 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 25;

c) clasa din învățământul gimnazial are în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 30;

d) clasa sau anul de studiu din învățământul profesional, liceal și postliceal are în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30."

65. La articolul I, punctul 50 devine punctul 46.

66. La articolul I, punctul 51 devine punctul 47, iar articolul 159 va avea următorul cuprins:

"Art. 159. - (1) Formarea continua a personalului didactic constituie un drept care se realizează, în principal, prin perfecționare și conversie profesională.

(2) În cadrul sistemului național de învățământ perfecționarea personalului didactic din învățământul preuniversitar se realizează, în principal, prin formele prevăzute de Statutul personalului didactic.

(3) Conversia profesională în sistemul de învățământ vizează extinderea pregătirii inițiale în vederea obținerii dreptului de a preda și alte discipline sau de a ocupa alte posturi didactice."

67. La articolul I, punctul 52 devine punctul 48, iar articolul 160 va avea următorul cuprins:

"Art. 160. - (1) Ministerul Educației Naționale stabilește obiectivele și coordonează formarea continua a personalului didactic din învățământul preuniversitar, evalueaza, acreditează și finanțează programele de formare continua, inclusiv de conversie profesională, realizate în:

a) instituții de învățământ superior, prin facultăți, departamente și catedre, pentru perfecționarea pregătirii de specialitate;

b) instituții de învățământ superior, prin departamentele sau catedrele de pregătire a personalului didactic, pentru perfecționarea pregătirii metodice și psihopedagogice;

c) colegii pedagogice universitare și licee cu profil pedagogic, pentru perfecționarea de specialitate, metodica și psihopedagogică a personalului didactic din învățământul preșcolar și primar;

d) case ale corpului didactic, conform art. 162;

e) centre de perfecționare, organizate în unități de învățământ, pentru perfecționarea pregătirii de specialitate a personalului didactic cu studii medii;

f) alte structuri abilitate în acest scop de către Ministerul Educației Naționale.

(2) Pentru organizarea activităților prevăzute la alin. (1), instituțiile menționate pot colabora cu instituții similare, precum și cu agenți economici, conform reglementărilor legale."

68. La articolul I, punctul 53 devine punctul 49, iar articolul 161 va avea următorul cuprins:

"Art. 161. - (1) Programele de formare continua a personalului didactic se încheie prin colocviu sau prin alte forme specifice de evaluare, potrivit legii.

(2) Instituțiile de învățământ superior acreditate pot organiza și desfășura programe de conversie profesională, la nivel universitar și postuniversitar, cu durata de cel puțin un an și jumătate. Programele sunt aprobate de către Ministerul Educației Naționale și se finalizează cu examen de absolvire. Promovarea examenului de absolvire conferă dreptul la obținerea unei diplome și dreptul de a profesa în noua specializare. Aceste activități se pot organiza în formele de învățământ prevăzute de lege."

69. La articolul I, punctul 54 devine punctul 50, iar articolul 162 va avea următorul cuprins:

"Art. 162. - (1) Casele corpului didactic sunt centre de documentare și de organizare a activităților de formare continua și a activităților cu caracter științific, metodic și cultural.

(2) Pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (1), Casa corpului didactic asigura formatori calificați, acreditați de către Ministerul Educației Naționale, și finanțează aceste programe. Formatorii colaborează cu departamentele și catedrele de pregătire a personalului didactic din instituțiile de învățământ superior la activitățile de formare continua."

70. La articolul I, după punctul 50 se introduce punctul 50^1 cu următorul cuprins:

"50^1. Alineatele (3) și (6) ale articolului 166 vor avea următorul cuprins:

(3) Baza materială aferentă procesului de instruire și de educație, menționată la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat, în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează, fără plata, în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. Justa despăgubire se acordă, după caz, de către Guvern. În aceleași condiții se reintegrează fără plata și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare-primire.

.......................................................................

(6) Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituțiilor de învățământ superior de stat sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală. Bunurile, inclusiv terenurile, aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, disponibile temporar, pot fi închiriate pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală a acestuia, numai în conformitate cu metodologia stabilită de către Ministerul Educației Naționale. Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, în condițiile prevăzute la alineatele precedente, se face cu prioritate pentru activități de învățământ."

71. La articolul I, punctul 55 devine punctul 51, iar la articolul 166 se introduc alineatele (7)-(10) cu următorul cuprins:

"(7) Deținătorii de bunuri prevăzute la alin. (3) și (4) care urmează să fie reintegrate în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ și cercetare științifică din sistemul învățământului de stat sunt obligați sa pună la dispoziție imputernicitilor Ministerului Educației Naționale toate documentele care atesta proprietatea, precum și documentele necesare înregistrării în evidentele contabile.

(8) Ministerul Educației Naționale, prin împuterniciții săi, va acționa în justiție persoanele juridice sau fizice care refuza semnarea protocoalelor și predarea documentelor de proprietate. Aceste acțiuni sunt scutite de taxa de timbru.

(9) Înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparținând Ministerului Educației Naționale sau instituțiilor și unităților de învățământ și cercetare științifică din sistemul învățământului de stat se face, după caz, în registrul de inscriptiuni și transcripțiuni, în cărțile funciare sau în cărțile de publicitate funciară, cu scutirea de plată taxelor prevăzute de lege.

(10) Acțiunile în justiție formulate de Ministerul Educației Naționale și de inspectoratele școlare pentru aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt scutite de taxa de timbru."

72. La articolul I, punctul 56 devine punctul 52, iar articolul 167 va avea următorul cuprins:

"Art. 167. - (1) Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat.

(2) Finanțarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparare a unităților din învățământul preuniversitar, precum și a bazei didactico-materiale, cu excepția celor cuprinse la alin. (4) și (5), este asigurata prioritar de către consiliile locale din bugetele locale, precum și din resursele proprii ale respectivelor unități. Decontarea cheltuielilor alocate din bugetele locale se face de către consiliile locale, în baza documentației prezentate de către unitățile școlare.

(3) Unitățile de învățământ special, cluburile, taberele, palatele copiilor și casele corpului didactic se finanțează din bugetul Ministerului Educației Naționale.

(4) Ministerul Educației Naționale asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și administrativ din unitățile și din instituțiile de învățământ preuniversitar, pentru deplasări, precum și pentru cheltuieli de dotări cu obiecte de inventar și cărți.

(5) Ministerul Educației Naționale poate aloca de la buget fonduri pentru finanțarea cheltuielilor curente aferente unor activități extrașcolare, educației copiilor cu deficiente, perfecționării pregătirii profesionale a cadrelor didactice și altor acțiuni și activități, în condițiile legii.

(6) În zonele defavorizate, precum și în situații speciale stabilite prin hotărâre a Guvernului, se pot aloca fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, pentru dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a învățământului preuniversitar, precum și pentru alte cheltuieli.

(7) Creditele externe contractate de către Ministerul Educației Naționale cu aprobarea Guvernului, precum și dobânzile aferente acestora se rambursează din bugetul de stat."

73. La articolul I, punctul 57 devine punctul 53, iar după articolul 167 se introduce articolul 167^1 cu următorul cuprins:

"Art. 167^1. - (1) În scopul întreținerii, dezvoltării și modernizării bazei materiale și de practica în instituțiile și unitățile de învățământ, cu ocazia aprobării bugetului de venituri și cheltuieli pentru unitățile subordonate, Ministerul Educației Naționale constituie Fondul național al formării profesionale, din credite bugetare și din alte surse dobândite în condițiile legii.

(2) Fondul național al formării profesionale se gestionează cu consultarea Consiliului Național pentru Formare și Educație Continua, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului educației naționale."

74. La articolul I, după punctul 53 se introduc punctele 53^1 și 53^2 cu următorul cuprins:

"53^1. Alineatele (3) și (4) ale articolului 169 vor avea următorul cuprins:

(3) Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice. Veniturile obținute din sursele menționate se gestionează și se utilizează integral la nivelul instituțiilor și unităților respective, inclusiv pentru majorarea fondului de salarii, fără vărsăminte la bugetul de stat, la bugetele locale și fără a afecta alocațiile bugetare.

(4) Fondurile alocate Ministerului Educației Naționale pentru învățământul preuniversitar se repartizează inspectoratelor școlare care le redistribuie unităților de învățământ din teritoriu prin ordonatorii terțiari de credite subordonați.

53^2. După articolul 169 se introduce articolul 169^1 cu următorul cuprins:

Art. 169^1. - (1) Instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

(2) Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract, pentru finanțarea de baza și finanțarea complementara, realizarea de obiective de investiții, fonduri pentru burse și protecția socială a studenților, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.

(3) Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instruirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ.

(4) Finanțarea de baza se realizează de către Ministerul Educației Naționale, pentru a se asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, la nivel universitar și postuniversitar, conform standardelor naționale.

(5) Finanțarea complementara se asigura atât din sume de la bugetul de stat, cat și din surse externe, respectiv împrumuturi și ajutoare externe.

(6) Finanțarea complementara se realizează de către Ministerul Educației Naționale prin:

a) subvenții pentru cazare și masa;

b) fonduri alocate pe bază de prioritati și norme specifice pentru dotări și alte cheltuieli de investiții și reparații capitale;

c) fonduri alocate pe baze competitionale pentru cercetarea științifică universitară.

(7) Finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între Ministerul Educației Naționale și instituția de învățământ superior respectiva, după cum urmează:

a) contract instituțional pentru finanțarea de baza, pentru fondul de burse și protecție socială a studenților, precum și pentru finanțarea de obiective de investiții;

b) contract complementar pentru finanțarea cercetării științifice universitare, a reparațiilor capitale, a dotărilor și a altor cheltuieli de investiții, precum și subvenții pentru cazare și masa. Sumele aferente cercetării științifice universitare, cuprinse în cadrul contractului complementar, se eșalonează, prin excepție de la alte reglementări, în rate stabilite prin grafice, anexe la contractele de cercetare respective.

(8) Criteriile prin care se stabilește finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat din bugetul de stat se aproba de către Ministerul Educației Naționale, luând în considerare propunerile Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior și, respectiv, ale Consiliului Național al Cercetării Științifice Universitare. În baza criteriilor aprobate Consiliul Național de Finanțare a Învățământului Superior și Consiliul Național al Cercetării Științifice Universitare propun Ministerului Educației Naționale alocarea de fonduri corespunzătoare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat. Consiliul Național de Finanțare a Învățământului Superior și Consiliul Național al Cercetării Științifice Universitare, ca organisme consultative de specialitate, au personal propriu și sunt finanțate de la bugetul Ministerului Educației Naționale.

(9) Fondurile pentru burse și protecția socială a studenților se aloca în funcție de numărul de studenți și doctoranzi de la învățământul de zi, fără taxa de studii.

(10) Bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat se aproba de către Ministerul Educației Naționale, după adoptarea bugetului de stat, prin ordin al ministrului.

(11) Soldurile rămase la sfârșitul anului din execuția bugetului prevăzut în contractul instituțional, precum și soldurile aferente cercetării științifice universitare și veniturile extrabugetare rămân la dispoziția instituțiilor de învățământ superior și se cuprind în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției, fără vărsăminte la bugetul de stat și fără afectarea alocațiilor de la bugetul de stat pentru anul următor.

(12) Indicatorii sintetici din execuția bugetară a instituțiilor de învățământ superior se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."

75. La articolul I, punctul 58 devine punctul 54, iar alineatele (1)-(4) și (6) ale articolului 170 vor avea următorul cuprins:

"Art. 170. - (1) Elevii și studenții de la cursurile de zi din învățământul de stat pot beneficia de burse de performanță, de merit, burse de studiu și burse de ajutor social.

(2) Elevii și studenții pot beneficia de burse pe bază de contract încheiat cu agenți economici ori cu alte persoane juridice sau fizice, precum și de credite pentru studiu acordate de bănci în condițiile legii.

(3) Bursele acordate elevilor din învățământul preuniversitar se suporta din bugetul de stat.

(4) Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de către Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social se stabilesc anual, în consiliile de administrație ale inspectoratelor școlare și în senatele universitare, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi și studenți a activităților școlare și universitare. Bursele de care beneficiază elevii și studenții sunt indexabile. Cuantumul minim al bursei studenților trebuie să acopere cheltuielile de cazare și de masa.

.......................................................................

(6) Ministerul Educației Naționale acorda anual un număr de burse pentru doctorat cu durata de 4 ani instituțiilor care organizează aceasta forma de învățământ. Bursele se obțin prin concurs, la nivelul instituțiilor de învățământ superior. Bursierii, pe perioada bursei, au drepturile și obligațiile profesionale ale unui preparator universitar. Activitatea respectiva constituie vechime în munca."

76. La articolul I, după punctul 54 se introduc punctele 54^1 și 54^2 cu următorul cuprins:

"54^1. La articolul 174 se introduce alineatul (6) cu următorul cuprins:

(6) Instituțiile de învățământ superior au dreptul de a acorda, în afară cifrei de școlarizare aprobate, cel puțin un loc pentru studii gratuite absolvenților cu diploma de bacalaureat primiți din centrele de plasament, în condițiile stabilite de senatul universitar.

54^2. Alineatul (2) al articolului 178 va avea următorul cuprins:

(2) Părintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea frecvenței școlare a elevului în învățământul obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi, din culpa părintelui sau a tutorelui instituit legal, constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500.000 lei și 2.000.000 lei."

77. La articolul I, punctul 59 devine punctul 55.

78. La articolul I, punctul 60 devine punctul 56 cu următorul cuprins:

"56. Articolele 181, 182 și 184 se abroga."

79. La articolul I, după punctul 56 se introduce punctul 56^1 cu următorul cuprins:

"56^1. După articolul 184 se introduc articolele 184^1 -184^6 cu următorul cuprins:

Art. 184^1. - Ministerul Educației Naționale poate înființa organe de specialitate în subordinea sa, potrivit legii.

Art. 184^2. - Activitatea de cercetare științifică finanțată de la bugetul de stat, desfășurată de personalul didactic, este remunerată în raport cu salariul orar corespunzător funcției didactice, dacă în contract nu exista alte prevederi.

Art. 184^3. - Depășirea duratei învățământului universitar gratuit, corespunzător art. 62 și 67, se suporta de studenți, cu excepția celor care au avizul comisiei medicale și aprobarea senatului universitar, conform reglementărilor legale.

Art. 184^4. - Statutul profesional al absolvenților de colegii universitare se stabilește de către Ministerul Educației Naționale împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.

Art. 184^5. - Carta universitară nu poate avea prevederi contrare legislației în vigoare. Nerespectarea legilor în conținutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a actului respectiv.

Art. 184^6. - Examenul de capacitate și examenul de bacalaureat se susțin conform prevederilor prezentei legi, începând cu prima sesiune organizată după intrarea în vigoare a acesteia."

Articolul 2

Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1996, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor și alineatelor o noua numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 1 iulie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE

CAMEREI DEPUTAȚILOR

ION DIACONESCU

PREȘEDINTELE SENATULUI

PETRE ROMAN

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.