Articolul I
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
(4) Autoritățile competente potrivit alin. (2) încasează tarifele aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, precum și contravaloarea certificatelor de înmatriculare și a autorizațiilor provizorii.
(5) Sumele prevăzute la alin. (4) pot fi achitate prin una dintre modalitățile prevăzute la art. 11^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
2. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
Articolul 1^1
În situația în care, potrivit dispozițiilor prezentului ordin, pentru efectuarea operațiunilor solicitate este necesară copia unui document, aceasta poate fi transmisă și în format electronic, prin e-mail, la adresa pusă la dispoziție în acest scop și publicată pe pagina de internet a instituției prefectului din care face parte serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
3. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În cazul transmiterii certificatului de înmatriculare prin serviciile poștale, serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor eliberează solicitantului un document, cu valabilitate pentru 15 zile, care atestă înmatricularea vehiculului și emiterea certificatului de înmatriculare corespunzător.
4. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cererea solicitantului, al cărui model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin; în cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere;
5. La articolul 7 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original și în copie. În situația în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă și o altă persoană, se va prezenta și documentul care să ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana poate folosi vehiculul, în original și în copie; în cazul în care vehiculul este folosit în sistem leasing se poate prezenta un extras din contractul de leasing, care să conțină cel puțin părțile, obiectul și durata contractului, datele de identificare ale vehiculului și semnăturile părților;
6. La articolul 7 alineatul (1), literele i) și j) se abrogă.
7. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea. Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu eliberarea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare a vehiculului sau a documentului prevăzut la art. 4 alin (3).
8. La articolul 8 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă; în cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere;
9. La articolul 8 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original și în copie. În situația în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă și o altă persoană, se va prezenta și documentul care să ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana poate folosi vehiculul, în original și în copie; în cazul în care vehiculul este folosit în sistem leasing se poate prezenta un extras din contractul de leasing, care să conțină cel puțin părțile, obiectul și durata contractului, datele de identificare ale vehiculului și semnăturile părților;
10. La articolul 8 alineatul (1), literele h) și m) se abrogă.
11. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea. Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu eliberarea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare a vehiculului sau a documentului prevăzut la art. 4 alin. (3).
12. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
Articolul 8^1
În cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului se realizează prin utilizarea actului de înstrăinare-dobândire prevăzut de Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, ministrului finanțelor publice și al ministrului afacerilor interne nr. 1.069/1.578/114/2016 pentru aplicarea pct. 101 din titlul IX „Impozite și taxe locale“ din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, fișa de înmatriculare a vehiculului prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. b) și art. 8 alin. (1) lit. b) nu se mai solicită.
13. La articolul 9, alineatul (2) se abrogă.
14. La articolul 13 alineatul (1), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin;
..............................................................................................
c) certificatul de înmatriculare deteriorat sau, după caz, declarația de pierdere sau furt a acestuia;
15. La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Documentul original prevăzut la alin. (1) lit. e) se restituie pe loc, după confruntarea copiei cu acesta. Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare al vehiculului sau a documentului prevăzut la art. 4 alin. (3).
16. La articolul 14 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă;
17. La articolul 14 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
g) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în termenul de valabilitate a acesteia“;.
18. La articolul 14, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Documentul original prevăzut la alin. (1) lit. f) se restituie pe loc, după confruntarea copiei cu acesta. Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu eliberarea noului certificat de înmatriculare a vehiculului sau a documentului prevăzut la art. 4 alin. (3).
19. La articolul 15, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 15
(1) Până la înmatriculare, serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competente potrivit art. 1 alin. (2) autorizează provizoriu circulația autovehiculelor și a remorcilor neînmatriculate.
(2) Autorizația de circulație provizorie se emite pentru o perioadă de maximum 90 de zile sau pentru perioade mai scurte, care, cumulat, nu pot depăși 90 de zile. Valabilitatea autorizației de circulație provizorie nu poate depăși data la care expiră asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
20. La articolul 16 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă;
21. La articolul 16 alineatul (1), litera c) se abrogă.
22. La articolul 16 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) dovada plății contravalorii plăcuțelor cu număr provizoriu;
23. La articolul 16 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
h) copia declarației vamale, după caz, pentru vehiculele de proveniență străină pentru care se solicită autorizarea de circulație provizorie pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau pentru perioade care, cumulate, depășesc 30 de zile
24. La articolul 17 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă.“;
25. La articolul 17 alineatul (2), litera c) se abrogă.
26. La articolul 17 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) dovada plății contravalorii plăcuțelor cu număr provizoriu;
27. La articolul 20, litera f) se abrogă.
28. La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 24
(1) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot depune o cerere privind radierea din circulație, al cărei model este prevăzut în anexă, dacă fac dovada depunerii acestora într-un spațiu adecvat.
29. După articolul 29 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.