Articolul I
Regulamentul de emitere a certificatelor verzi, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 16 februarie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
d) operatorului pieței de certificate verzi
2. La articolul 3 alineatul (2), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
a^1) CV necuvenite - CV emise de operatorul de transport și sistem unui producător de energie electrică din surse regenerabile acreditat pentru sistemul de promovare prin certificate verzi și care reprezintă un ajutor de stat necuvenit ce trebuie recuperat imediat ce a fost constatat;
3. La articolul 3 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) CV suplimentare - CV prevăzute la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de care producătorii pot beneficia suplimentar pentru cantitățile de E-SRE produse în cogenerare de înaltă eficiență sau CV prevăzute la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru cantitățile de E-SRE produse în centrale electrice care utilizează culturi energetice;
4. La articolul 5, după litera e) se introduc trei noi litere, literele e^1), e^2) și e^3), cu următorul cuprins:
e^1) verifică semestrial existența certificatelor de origine pentru biomasa utilizată de producătorii acreditați în centrale electrice pentru CV emise în semestrul anterior;
e^2) anulează CV necuvenite sau deduce numărul de CV necuvenite din numărul de CV cuvenite pe luna/lunile următoare, după caz;
e^3) emite CV suplimentare după verificarea existenței certificatelor de origine pentru biomasa utilizată de producătorii acreditați în centrale electrice;
5. La articolul 5, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
h) transmite lunar ANRE raportul de monitorizare privind procesul de emitere a CV;
6. La articolul 5, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:
h^1) transmite semestrial la ANRE raportul de monitorizare privind certificatele de origine transmise de producătorii acreditați pentru biomasa utilizată în centralele electrice pe care le dețin;
7. La articolul 6, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
c^1) transmit semestrial la OTS procesele-verbale încheiate cu OR conținând valorile cantităților de energie electrică măsurate cu grupurile proprii de măsurare a energiei electrice produse/consumate pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrate către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralei de producere a E-SRE pentru semestrul precedent;
8. La articolul 6, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
d^1) transmit semestrial la OTS certificatele de origine pentru biomasa utilizată în centralele electrice pentru cantitățile de E-SRE produse și buletinele de analiză din care rezultă puterea calorifică inferioară a combustibililor utilizați;
9. La articolul 6, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:
e^1) achiziționează un număr de CV din piața de CV egal cu cel acordat necuvenit, pentru situația în care CV emise necuvenit au fost tranzacționate, iar deducerea din numărul de CV cuvenite pe luna/lunile următoare a numărului de CV necuvenite nu poate fi realizată, caz în care CV achiziționate sunt anulate în Registrul CV administrat de OPCV;
10. La articolul 7 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) verifică semestrial indicațiile grupurilor de măsurare a cantităților de energie electrică produsă/consumată pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrată către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralei de producere a E-SRE racordate la rețelele acestora, sigilate de OR la care este racordată centrala electrică respectivă, și încheie cu operatorii economici acreditați, în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea fiecărui semestru, procese-verbale conținând valorile totale și, dacă este cazul, valorile orare măsurate ale acestor cantități de energie electrică pentru semestrul precedent;
11. La articolul 7 alineatul (1), literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
c) verifică semestrial indicațiile grupurilor de măsurare a E-SRE produse de fiecare grup electric/etapă de realizare a centralei, sigilate de OR la care este racordată centrala electrică respectivă, pentru cazul centralelor electrice care au în componență grupuri electrice/etape de realizare a centralei care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh, și încheie cu operatorii economici acreditați, în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea fiecărui semestru, procese-verbale conținând valorile măsurate ale acestor cantități de energie electrică pentru semestrul precedent;
d) consemnează în procesele-verbale orice neconformitate constatată la grupurile de măsurare, cu ocazia verificării semestriale realizate conform lit. b) și c).
12. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Suplimentar față de prevederile alin. (1) și (2):
a) operatorii economici acreditați care prin decizia de acreditare emisă de ANRE au obligația transmiterii la OTS a datelor măsurate referitoare la energia electrică consumată din rețeaua electrică în perioada în care centrala electrică a funcționat și/sau la energia electrică produsă și livrată către locurile proprii de consum/la consumatori racordați la barele centralelor electrice pe care le dețin transmit la OTS procesele-verbale care confirmă valorile totale și, dacă este cazul, valorile orare măsurate ale E-SRE;
b) operatorii economici acreditați care produc energie electrică din deșeuri industriale și/sau municipale transmit lunar la OTS declarații pe propria răspundere din care să rezulte că deșeurile utilizate pentru producerea E-SRE pentru care se solicită CV nu sunt achiziționate din import.
13. La articolul 9, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Operatorul economic acreditat care deține/exploatează comercial:
a) o centrală electrică ce are în componență grupuri electrice care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh;
b) o centrală electrică ce are în componență atât grupuri electrice care utilizează SRE, cât și grupuri electrice care utilizează combustibili fosili;
c) o centrală electrică ce utilizează SRE care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh,transmite la OTS valorile măsurate ale energiei electrice produse în luna precedentă de fiecare grup/din fiecare tip de SRE care beneficiază de același număr de CV acordate pentru fiecare 1 MWh, conform prevederilor deciziei de acreditare emise de ANRE.
14. La articolul 9, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:
(8) Operatorii economici acreditați care produc energie electrică utilizând SRE prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Lege transmit la OTS, până în ultima zi lucrătoare a fiecărui semestru, certificate de origine pentru biomasa utilizată pentru producerea energiei electrice în semestrul precedent, eliberate în condițiile art. 3 alin. (10) din Lege.
15. La articolul 9, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
(8^1) În cazul neîndeplinirii prevederilor alin. (8) de către operatorii economici acreditați care produc energie electrică utilizând SRE prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Lege, cantitatea de combustibil care nu este însoțită de certificate de origine eliberate în condițiile art. 3 alin. (10) din Lege se asimilează combustibilului convențional, caz în care energia electrică produsă din această cantitate de combustibil nu beneficiază de CV.
16. La articolul 9, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
(9) Operatorii economici acreditați care produc energie electrică utilizând SRE prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e)-i) din Lege în centrale electrice acreditate care utilizează:
a) două sau mai multe tipuri de SRE care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV emise pentru 1 MWh; sau
b) unul sau mai multe tipuri de SRE, în procese de cogenerare de înaltă eficiență, care beneficiază în condițiile prezentului regulament de CV suplimentare; sau
c) unul sau mai multe tipuri de SRE în centrale electrice multicombustibil transmit la OTS, până în ultima zi lucrătoare a fiecărui semestru, buletine de analiză eliberate în semestrul respectiv de laboratoare acreditate, care să precizeze valorile puterii calorifice inferioare pentru fiecare tip de SRE utilizată și, în cazul centralelor electrice multicombustibil, pentru combustibilul convențional utilizat.
17. La articolul 9, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (9^1) și (9^2) , cu următorul cuprins:
(9^1) Operatorii economici acreditați care produc energie electrică din biogaz provenit din biomasă în procese de cogenerare de înaltă eficiență transmit la OTS, până în ultima zi lucrătoare a fiecărui semestru, buletine de analiză eliberate în semestrul respectiv de laboratoare acreditate, care să precizeze valoarea puterii calorifice inferioare pentru biogazul utilizat.
(9^2) Pentru a beneficia de CV suplimentare care se pot emite conform prevederilor art. 6 alin. (4) și (5) din Lege, operatorii economici acreditați transmit la OTS certificatele de origine eliberate în condițiile art. 3 alin. (10) din Lege.
18. La articolul 9, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:
(10) Pentru a beneficia de CV suplimentare care se pot emite pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în centrale electrice utilizând deșeuri din agricultură/silvicultură și industriile conexe drept combustibil sau materie primă, operatorii economici acreditați care nu beneficiază de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență trebuie să transmită suplimentar față de certificatele de origine prevăzute la alin. (9^2):
a) semestrial, la ANRE, documentația necesară pentru stabilirea energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficiență, conform prevederilor Regulamentului de calificare, având în vedere precizările prevăzute în anexa nr. 3;
b) la OTS, decizia de calificare a cantității de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență din SRE care beneficiază de CV suplimentare prevăzute la art. 6 alin. (4) din Lege, emisă de ANRE în baza prezentului regulament.
19. La articolul 10, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) În cazul în care, pentru amplasamentul centralei se achiziționează energie electrică din rețeaua electrică, pe baza informațiilor transmise de operatorii economici acreditați conform prevederilor art. 9, OTS emite CV după ce validează calculele transmise de operatorii economici acreditați, prin care aceștia stabilesc cantitatea de E-SRE care beneficiază de CV, utilizând formula:
E_SRE-CV = E_LRE + E_LC – E_C – E_NF [MWh],
unde:
E_SRE-CV - E-SRE care beneficiază de CV;
E_LRE - energia electrică produsă din SRE și livrată în rețeaua electrică aparținând OR;
E_LC - energia electrică produsă din SRE și livrată la consumatori racordați la barele centralei, inclusiv către locurile proprii de consum ale operatorilor economici acreditați situate pe același amplasament cu centrala electrică, altele decât cele aferente CPT;
E_C - energia electrică consumată din rețeaua electrică în perioada în care centrala electrică a funcționat;
E_NF - energia electrică livrată suplimentar de unitățile dispecerizabile de producere a energiei electrice față de cantitățile de energie electrică din notificările fizice orare transmise la OTS.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), operatorii economici acreditați prevăzuți la art. 9 alin. (6) transmit la OTS documentația prin care se stabilește cantitatea de E-SRE care beneficiază de CV, conform anexei nr. 2, inclusiv calculele aferente; în acest caz OTS emite CV după ce validează calculele transmise de operatorii economici respectivi.
20. La articolul 10, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) În cazurile în care, având în vedere echiparea schemei electrice cu grupuri de măsurare a energiei electrice, decizia de acreditare a unei centrale electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi prevede formula de calcul al cantității de E-SRE care beneficiază de CV, prin excepție de la prevederile alin. (1), (2) și (3), OTS stabilește cantitatea de E-SRE care beneficiază de CV în baza formulei de calcul prevăzute în decizia ANRE de acreditare a centralei electrice respective pentru aplicarea sistemului de promovare prin CV.
21. La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) În cazul în care, ulterior obținerii deciziei de acreditare, un operator economic realizează lucrări care conduc la creșterea puterii electrice instalate a unui grup electric acreditat, E-SRE care beneficiază de CV se realizează proporțional cu raportul dintre puterea instalată acreditată a grupului electric respectiv și puterea instalată totală a acestuia.
22. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 11
(1) Numărul de CV emise lunar de OTS unui operator economic acreditat se stabilește ca fiind produsul între cantitatea de E-SRE stabilită conform art. 10 și numărul de CV pe care operatorul economic, în funcție de tipul respectiv de tehnologie, trebuie să le primească pentru fiecare 1 MWh produs și livrat în rețeaua electrică și/sau la consumator, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Lege.
23. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În perioada 1 aprilie 2017-31 decembrie 2024, din numărul de CV emise conform prevederilor art. 11 OTS amână de la tranzacționare pe piața de CV, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, un număr de două CV pentru fiecare 1 MWh produs și livrat de centralele electrice fotovoltaice acreditate de ANRE, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (2^3), (2^4) și (2^5) din Lege.
24. La articolul 14 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) semestrial, CV suplimentare, conform art. 6 alin. (4) din Lege, pentru E-SRE produsă în cogenerare de înaltă eficiență din biomasă însoțită de certificate de origine, stabilită în deciziile de calificare emise de ANRE, prevăzute la art. 9 alin. (10) lit. b);
25. La articolul 14 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
c) CV suplimentare, conform art. 6 alin. (5) din Lege, pentru E-SRE produsă din culturi energetice, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii de către operatorii economici acreditați a certificatelor de origine pentru culturile energetice utilizate.
26. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 15
Un CV emis pentru tranzacționare are următoarele caracteristici:
a) este emis în format electronic, se înregistrează în Registrul de evidență a beneficiarilor de CV și a CV emise și se transmite operatorului economic acreditat și la OPCV;
b) conține cel puțin denumirea și adresa operatorului economic acreditat, tipurile de SRE utilizate, numărul licenței de exploatare comercială a capacității de producere, dacă este cazul, și al deciziei ANRE de acreditare, numărul de ordine, codul numeric, emitentul și data emiterii.
27. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
(1) În cazul CV amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, în condițiile art. 12, eliberarea CV pentru tranzacționare se face lunar, în mod eșalonat, începând cu data încetării amânării de la tranzacționare, după cum urmează:
a) în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2025, în cazul centralelor hidroelectrice noi cu puteri instalate de cel mult 10 MW și în cazul centralelor electrice eoliene;
b) în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2030, în cazul centralelor electrice fotovoltaice.
(2) Numărul de CV eliberate lunar pentru tranzacționare unui operator economic pentru o centrală electrică acreditată conform prevederilor alin. (1) este stabilit de OTS la o valoare egală cu raportul dintre numărul total de CV amânate în perioada de amânare prevăzută la art. 12 și numărul total de luni din perioada de recuperare prevăzută la alin. (1).
28. Titlul secțiunii a 4-a se modifică și va avea următorul cuprins:
Secțiunea a 4-a — Condiții de regularizare a CV și/sau de sistare a emiterii CV
29. La articolul 17, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) OTS acționează conform prevederilor alin. (1), cu informarea ANRE, în cazurile în care constată obținerea de CV în mod necuvenit, fie din documentele justificative transmise de operatorii economici acreditați, fie ca urmare a netransmiterii certificatelor de origine pentru biomasa utilizată în semestrul precedent în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (8), fie din eventualele sesizări transmise de OR ca urmare a verificărilor semestriale realizate conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b).
30. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:
Articolul 17^1
ANRE procedează la sistarea prin decizie a emiterii de CV, în condițiile art. 30 alin. (2^3) lit. c) din Lege, în situațiile în care operatorii economici și persoanele fizice acreditate care au obligația legală de a achiziționa CV nu îndeplinesc cota anuală estimată de achiziție de CV aferentă unui trimestru conform prevederilor art. 30 alin. (1) lit. b^1) din Lege.
31. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 18
(1) OTS transmite la ANRE:
a) lunar, până la sfârșitul fiecărei luni calendaristice, un raport de monitorizare a emiterii de CV pentru energia electrică produsă și livrată în luna precedentă, în format pdf și în format excel, conform machetei prevăzute în anexa nr. 4;
b) semestrial, în primele 15 zile lucrătoare din luna calendaristică următoare semestrului în care operatorii economici au obligația transmiterii la OTS a certificatelor de origine pentru biomasa utilizată în semestrul anterior, un raport de monitorizare privind certificatele de origine transmise de producătorii acreditați pentru biomasa utilizată în centralele electrice pe care le dețin, în format pdf și în format excel, conform machetei prevăzute în anexa nr. 5.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) lit. a) se publică pe site-ul OTS și trebuie să conțină informații evidențiate distinct referitoare la:
a) cantitatea de E-SRE pentru care se acordă CV, respectiv cantitatea de energie electrică produsă și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori de fiecare operator economic acreditat;
b) cantitatea de E-SRE livrată suplimentar de unitățile dispecerizabile față de energia electrică din notificările fizice orare;
c) emiterea de CV pentru energia electrică produsă și livrată în luna precedentă, respectiv:
(i) numărul de CV emise;
(ii) numărul de CV emise pentru tranzacționare;
(iii) numărul de CV amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor;
d) eliberarea pentru tranzacționare a CV amânate, respectiv numărul de CV eliberate pentru tranzacționare în luna de raportare din numărul de CV amânate de la tranzacționare;
e) regularizările de CV realizate de OTS în luna de raportare, respectiv:
(i) numărul total de CV de regularizat, cu precizarea cauzelor care au condus la necesitatea realizării regularizării;
(ii) numărul de CV regularizate anterior lunii de raportare din numărul total de CV de regularizat, în cazul în care regularizarea CV se realizează pe parcursul mai multor luni;
(iii) numărul de CV emise suplimentar;
(iv) numărul de CV anulate din CV emise anterior lunii de raportare;
(v) numărul de CV necuvenite deduse din numărul total de CV emise pentru tranzacționare în luna de raportare. Numărul total de CV emise pentru tranzacționare în luna de raportare se compune din numărul de CV emise pentru tranzacționare, numărul de CV eliberate pentru tranzacționare din cele amânate la tranzacționare și numărul de CV emise suplimentar în luna de raportare;
(vi) numărul de CV rămase de regularizat.
32. La articolul 19, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În relația cu OTS, persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pot împuternici un operator economic, persoană juridică, care să le reprezinte în procesul de emitere a CV.
33. La articolul 19, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(5) Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an calendaristic, persoanele fizice prevăzute la alin. (1) sau împuterniciții acestora, conform art. 5 alin. (3) din Regulamentul de acreditare, sunt obligate/obligați să transmită la OTS procesele-verbale prevăzute la alin. (4), netransmiterea acestora atrăgând în mod automat suspendarea emiterii de CV pentru acestea în viitor.
(6) OTS acționează conform prevederilor art. 17 alin. (3), cu informarea ANRE, în cazurile în care constată obținerea de CV în mod necuvenit, ca urmare a verificărilor cel mult anuale realizate conform prevederilor alin. (4).
34. La articolul 20, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament.
35. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.
36. În cuprinsul anexei nr. 2 , sintagma „combustibil fosil“ se înlocuiește cu sintagma „combustibil convențional“.
37. Punctul nr. 9 din anexa nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
9. În cazul în care un operator economic acreditat deține certificate de atestare a originii SRE eliberate în condițiile art. 3 alin. (10) din Lege numai pentru un procent din cantitatea de combustibil utilizat, acesta beneficiază de CV numai pentru cantitatea de E-SRE produsă din SRE cu certificate de origine.
38. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.
39. Anexa nr. 4 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3 la prezentul ordin.
40. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, al cărei conținut este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.