În baza prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 29 august 2017, h o t ă r ă ș t e:
Stagiul de pregătire profesională în domeniul legislației fiscale, prevăzut de lege, pentru persoanele care au promovat examenul de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent și care solicită înregistrarea în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală după împlinirea termenului de 12 luni de la data comunicării rezultatului examenului constă în efectuarea a 15 ore din Programul anual de pregătire profesională continuă, aprobat prin hotărâri ale Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali.
Stagiul de pregătire profesională în domeniul legislației fiscale trebuie să se desfășoare după expirarea termenului legal de înscriere de 12 luni, dar nu mai târziu de 24 de luni de la data comunicării rezultatului examenului de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent.
Nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 duce la pierderea dreptului de înscriere în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală.
Taxa de participare la cele 15 ore de pregătire profesională este de 450 lei.
Direcția de servicii pentru membri și Direcția de învățământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu
București, 29 august 2017.