HOTĂRÂRE nr. 787 din 26 octombrie 2017

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 8 noiembrie 2017
Intrat în vigoare
08.11.2017
Forma consolidată din
08.11.2017

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 9 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea cu titlu gratuit a drumurilor forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Poiana Stampei, județul Suceava, în vederea dezvoltării și modernizării infrastructurii forestiere, în condițiile legii.

Articolul 2

(1) Se aprobă trecerea cu titlu gratuit a terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Poiana Stampei, județul Suceava, în condițiile legii.

(2) Pentru terenurile aferente drumurilor forestiere prevăzute la alin. (1) Consiliul Local al Comunei Poiana Stampei asigură respectarea regimului silvic, fiind interzisă schimbarea categoriei de folosință silvică și a destinației acestor terenuri, potrivit legii.

(3) Bunurile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 se declară din bunuri de interes public național în bunuri de interes public local.

Articolul 3

Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 1 și a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Articolul 4

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Paul Stănescu Ministrul apelor și pădurilor, Adriana-Doina Pană Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa

București, 26 octombrie 2017.

Nr. 787.

Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE ale drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Poiana Stampei, județul Suceava

Nr. crt.

Denumirea drumului forestier

Cod de clasificație

Indicativul drumului în amenajament

Lungimea - km -

Persoana juridică de la care se transmite drumul forestier

Persoana juridică la care se transmite drumul forestier

Număr

de inventar

la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva

Valoarea

de inventar

la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva

- lei -

Număr de înregistrare la Ministerul Finanțelor Publice

Valoarea

de inventar

la Ministerul Finanțelor Publice

- lei -

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

1.

Drum auto forestier

axial V. Dornelor 26,9 km

8.04.04

UP IV, u.a. 480D parțial, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

1,62

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

101727

parțial

304.488

10536 parțial

304.488

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

8.04.04.

FE 022

UP V

Dornișoara UA 156 D, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

9,26

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

101727

parțial

1.740.467

10536 parțial

1.740.467

8.04.04.

FE 022

UP IV Strunioru UA 480 D parțial,

Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

2,58

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

101727

parțial

484.925

10536 parțial

484.925

2.

Drum auto forestier Chipereni 2,5 km

8.04.04

UP II, ua 89D, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

2,3

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

101949

253.000

10625

253.000

Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE ale terenurilor aferente drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Poiana Stampei, județul Suceava

Nr. crt.

Amplasamentul terenului

Cod de clasificație

Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil

Persoana juridică la care se transmite bunul imobil

Localizarea terenului în cadastrul forestier

Suprafața

- ha -

Nr. carte funciară

Număr de inventar la Ministerul Finanțelor Publice

0

1

2

3

4

5

6

7

8

1.

Comuna Poiana Stampei, județul Suceava

8.04.02.

Statul român, din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

UP IV, u.a. 480D parțial, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

1,9511

31363

31309

1.364 (parțial)

2.

Comuna Poiana Stampei, județul Suceava

8.04.02.

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

UP V Dornișoara, UA 156 D, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

5,5701

31295

31296

31297

31304

31305

31306

31307

31310

31311

31315

1.364 (parțial)

3.

Comuna Poiana Stampei, județul Suceava

8.04.02.

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

UP IV Strunioru, UA 480 D parțial, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

1,4093

31310

31313

1.364 (parțial)

4.

Comuna Poiana Stampei, județul Suceava

8.04.02

Statul român,

din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

CUI 1590120

Comuna Poiana Stampei

CUI 5021250

U.P.II

u.a. 89D, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor

1,36

31299

31308

31314

1364 (parțial)

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.