HOTĂRÂRE nr. 118 din 14 noiembrie 2017

HOTĂRÂRE Senatul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 15 noiembrie 2017
Intrat în vigoare
15.11.2017
Forma consolidată din
15.11.2017

În temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 76 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Hotărârea Senatului nr. 94/2017 privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 20 septembrie 2017, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 2

(1) Ancheta parlamentară prevăzută la art. 1 își prelungește activitatea până la data de 28 februarie 2018.

2. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1) Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia pentru mediu vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent până la data de 16 martie 2018.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din data de 14 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA

București, 14 noiembrie 2017.

Nr. 118.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.