HOTĂRÂRE nr. 930 din 20 decembrie 2017

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017
Intrat în vigoare
27.12.2017
Forma consolidată din
27.12.2017

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 18 ianuarie 2017, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) În contextul demersurilor de pregătire și exercitare de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, numărul maxim de posturi din cadrul Ministerului Economiei prevăzut la alin. (3) se suplimentează, pentru perioada 1 ianuarie 2018-31 august 2019, cu 14 posturi de natură contractuală pe durată determinată.

2. La anexa nr. 2, după numărul maxim de posturi se introduce un nou text, cu următorul cuprins:

Numărul maxim de posturi se suplimentează cu 14 posturi de natură contractuală, pentru perioada 1 ianuarie 2018-31 august 2019.

PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul economiei, Gheorghe Șimon Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa p. Ministrul muncii și justiției sociale, Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu

București, 20 decembrie 2017.

Nr. 930.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.