LEGE nr. 30 din 15 ianuarie 2018

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 18 ianuarie 2018
Intrat în vigoare
21.01.2018
Forma consolidată din
19.07.2018

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

La articolul 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) Administrarea obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel județean sau al municipiului București, după caz.

Articolul II

Prevederile art. 30 alin. (3^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu prima zi a trimestrului următor intrării în vigoare a prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 15 ianuarie 2018.

Nr. 30.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.