în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale imobilelor identificate cu numerele M.F.P. 156268 și 157092, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit anexei nr. 1.
(1) Se aprobă transmiterea imobilelor prevăzute la art. 1 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în domeniul public al orașului Aleșd, județul Bihor, potrivit anexei nr. 2, declarându-se din bun de interes public național în bun de interes public local.
(2) Imobilele transmise potrivit alin. (1) vor fi utilizate ca sediu pentru instituțiile publice de pe raza unității administrativ-teritoriale Aleșd.
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 2 se face pe bază de protocoale încheiate între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiției și Ministerul Public își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 și, respectiv, în anexa nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU, INTERIMAR, MIHAI-VIOREL FIFOR Contrasemnează: p. Ministrul justiției, Sofia Mariana Moț, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Paul Stănescu Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa
București, 25 ianuarie 2018.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor identificate cu numerele M.F.P. 156268 și 157092, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ale căror valori de inventar se actualizează
Anul dobândirii/ dării în folosință
Valoarea de inventar a bunului imobil înscris în Inventarul centralizat al statului (lei)
Valoare de inventar actualizată (lei)
Steren = 1.088,56 mp C.F. nr. 100809
România, județul Bihor, orașul Aleșd, str. Bobâlna nr. 23-25
Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd
Construcție cu: Sc = 203,04 mp; Sd = 591,79 mp; Su = 559 mp.
România, județul Bihor, orașul Aleșd, str. Bobâlna nr. 23-25
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în domeniul public al orașului Aleșd, județul Bihor
Caracteristicile tehnice ale bunului care se transferă
Valoarea bunului care se transferă (lei)
Persoana juridică de la care se transmite bunul/ C.U.I.
Persoana juridică la care se transmite bunul/ C.U.I.
Sc = 405,96 mp Sd = 1.183,22 mp Steren = 1.088,56 mp
Str. Bobâlna nr. 23-25 C.F. nr. 100809
Statul român, din administrarea Ministerului Justiției/ C.U.I. 4265841 Tribunalul Bihor/ C.U.I. 4245003
Orașul Aleșd - domeniul public C.U.I. 4348920
Construcție cu: Sc = 203,04 mp; Sd = 591,79 mp; Su = 559 mp. Regim de înălțime: S+P+1E Steren = 544,44 mp
Str. Bobâlna nr. 23-25 C.F. nr. 100809
Statul român, din administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor/ C.U.I. 4411246
Orașul Aleșd - domeniul public C.U.I. 4348920