ARTICOL UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 6, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
(5^1) În contextul demersurilor de pregătire și exercitare de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, numărul maxim de posturi, prevăzut la alin. (5), se suplimentează pentru perioada 1 martie 2018-31 august 2019 cu 11 posturi de natură contractuală.
2. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.