Însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va păstra în compoziție elemente din stema Ministerului Afacerilor Interne, după cum urmează: în scut exterior, pe negru, o acvilă de aur, cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde. Conform anexei nr. 1 la Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, pasărea apare încoronată cu o coroană închisă, cu tocă purpurie, formată dintr-un cerc frontal, cu borduri subțiri sus și jos, împodobit, în față, cu o piatră dreptunghiulară culcată, patru pietre romboidale (două la stânga, două la dreapta) și două perle pe flancuri, redate pe jumătate. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane, în formă de vârf de lance, dintre care cinci sunt vizibile, cu primul, al treilea și al cincilea mai mari și decorate, fiecare, cu câte o piatră rectangulară, ornată cu două linii negre orizontale sus și jos și alte două linii verticale pe flancuri, așezată în pal, înconjurată de trei perle mici, poziționate în triunghi, și, în partea inferioară, de o piatră ovală dispusă în pal, cu al doilea și al patrulea mai mici și încărcate, fiecare, cu câte o piatră ovală pe centru și cu o perlă mică deasupra; primele trei fleuroane din față sunt intercalate de două vârfuri ascuțite, terminate cu perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă, în sus, spre mijlocul coroanei, opt lame înguste, dintre care primele cinci din față sunt vizibile, de formă arcuită și ornate cu perle, care se reunesc și se termină la mijloc printr-un glob împodobit cu o centură în formă de fascie, mai îngroșată, din mijlocul căreia se înalță un pal care atinge vârful globului. Globul este surmontat de o cruce recruciată, românească, pe mijlocul căreia broșează crucea Sfântului Andrei, de dimensiuni mai mici; elementele coroanei sunt de argint, cu pietrele rectangulare, romboidale, ovoidale și perlele de culoare albă.
Pe pieptul acvilei se află un alt scut, asemănător cu primul, dar de dimensiuni mai mici, de culoarea purpurei, încărcat cu două topoare încrucișate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier așezată din profil; în partea de jos, o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta și în stânga ramuri de stejar, totul de argint. Pe centrul compoziției broșează o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat.
Semnificația elementelor însumate:
a) casca și topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
b) grenada explodând - amintește de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenței de Stat a României;
c) ramurile de stejar - forța, puterea și o autoritate veche;
d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat - protecția civilă.