HOTĂRÂRE nr. 153 din 29 martie 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 30 martie 2018
Intrat în vigoare
30.03.2018
Forma consolidată din
27.05.2022
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum și a condițiilor de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute în cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

În aplicarea prevederilor art. 2 și 4 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii principali de credite iau măsurile necesare pentru conformarea prevederilor, astfel încât suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite, să nu depășească 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul sănătății, Sorina Pintea Ministrul muncii și justiției sociale, Lia-Olguța Vasilescu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan p. Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, secretar de stat p. Ministrul transporturilor, Mircea Florin Biban, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 29 martie 2018.

Nr. 153.

ANEXĂ

REGULAMENT-CADRU

privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete

a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de

acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență

socială"

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.