HOTĂRÂRE nr. 205 din 4 aprilie 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 12 aprilie 2018
Intrat în vigoare
12.04.2018
Forma consolidată din
12.04.2018
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.327/2005 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a municipiului Constanța cu profil de autostradă“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 18 noiembrie 2005, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează prin Acordul de împrumut nr. 33.391 dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului de construcție a variantei de ocolire a municipiului Constanța, semnat la București la 7 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 210/2006, cu completările ulterioare, prin Programul operațional sectorial Transport 2007-2013, Contractul de finanțare nr. 14 din 24.07.2009 și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.

2. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

Articolul II

Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Lucian Șova Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 4 aprilie 2018.

Nr. 205.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a municipiului Constanța, cu profil de autostradă“Indicatorii tehnico-economiciFactori de risc

Titular: Ministerul Transporturilor

Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța

Amplasament: județul Constanța

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):

mii lei

1.132.285

(în prețuri la data de 18.05.2017/1 euro = 4,5729 lei)

din care:

C+M

mii lei

849.069

Din care rest de executat:

mii lei

202.118

din care (C+M)

mii lei

186.385

Capacități:

- lungime drum:

km

21,775

- lățime platformă:

m

26,00

- parte carosabilă:

m

2 x 7,50

- acostamente:

m

2 x 0,50

- benzi de încadrare:

m

4 x 0,50

- benzi staționare:

m

2 x 2,50

- zona mediană:

m

3,00

- poduri/pasaje (clasa E):

buc.

23

- podețe:

buc.

43

- noduri rutiere:

buc.

5

Durata pentru rest de executat:

luni

6

Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului P100-1/2013.

Finanțarea investiției:

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează prin Acordul de împrumut nr. 33.391 dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului de construcție a variantei de ocolire a municipiului Constanța, semnat la București la 7 decembrie 2005, aprobat prin Legea nr. 210/2006, cu completările ulterioare, prin Programul operațional sectorial Transport 2007-2013, Contractul de finanțare nr. 14 din 24.07.2009 și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.