Articolul I
Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 10, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:
(1^1) Îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. a) se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În cazul în care se constată neîndeplinirea condiției, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
(1^2) La concursurile sau examenele prevăzute la art. 9 alin. (5) poate participa orice persoană care îndeplinește, pe lângă condițiile prevăzute la alin. (1), și următoarele criterii specifice:
a) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară;
b) dacă prin reîncadrare sau încadrare directă, potrivit nivelului studiilor și/sau vechimii în specialitate, nu dobândește un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deținut în rezervă.
(1^3) Verificarea criteriului specific prevăzut la alin. (1^2) lit. a) se realizează cu ocazia examinării medicale.
2. La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Recrutarea și selecționarea candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ proprii se realizează potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.
3. La articolul 15 alineatul (1), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) ministrul afacerilor interne, pentru:
(i) conducătorii unităților Ministerului Afacerilor Interne pe care le coordonează direct și adjuncții acestora;
(ii) conducătorii unităților aparatului central și subordonate Ministerului Afacerilor Interne, precum și adjuncții acestora, la propunerea secretarului de stat/secretarului general care coordonează activitatea structurii în care sunt încadrați polițiștii;
(iii) polițiștii din unitățile aparatului central și unitățile subordonate Ministerului Afacerilor Interne ai căror conducători nu au calitatea de ordonatori de credite, la propunerea șefului unității;
c) inspectorul general al Poliției Române pentru polițiștii din inspectoratul general și unitățile din subordinea inspectoratului general ai căror conducători nu au calitatea de ordonatori de credite, precum și pentru conducătorii unităților subordonate inspectoratului general și adjuncții acestora;
4. La articolul 15 alineatul (1), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) și e), cu următorul cuprins:
d) șeful unității Ministerului Afacerilor Interne care are calitatea de ordonator de credite, pentru polițiștii din subordine, alții decât cei prevăzuți la lit. b) și c);
e) șeful unității Ministerului Afacerilor Interne care exercită competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice comunitare, pentru polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detașați la aceste servicii.
5. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 21
(1) Absolventului cu diplomă de licență al unui program de studii de ordine și siguranță publică, respectiv drept, organizat la forma de învățământ cu frecvență în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.
(2) Absolventului școlii de formare a agenților de poliție i se acordă gradul profesional de agent de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 6 luni.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și absolventului pregătit pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne la alte instituții de învățământ.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), absolventului Institutului Medico-Militar i se echivalează gradul militar cu gradul profesional, în condițiile art. 73 alin. (1) și (2), și este încadrat într-o funcție specifică corespunzătoare gradului profesional deținut.
(5) Polițistului care intră în corpul ofițerilor de poliție în condițiile art. 9 alin. (2) și absolventului cu diplomă de licență al unui program de studii organizat la forma de învățământ cu frecvență redusă în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:
a) sub 5 ani - subinspector de poliție;
b) între 5 și 10 ani - inspector de poliție;
c) peste 10 ani - inspector principal de poliție.
(6) Persoanei reîncadrate ca polițist potrivit art. 9 alin. (2^1) i se acordă gradul profesional în funcție de pregătirea sa și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului.
(7) Încadrarea în funcție a polițistului prevăzut la alin. (5) și reîncadrarea polițistului prevăzut la alin. (6) se realizează în condițiile art. 22 alin. (4).
(8) Persoanei care dobândește statutul de polițist prin încadrare directă sau transfer, potrivit art. 9 alin. (2^2) sau (3), i se acordă gradul profesional în funcție de pregătirea sa și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului. Încadrarea polițistului se face în funcția minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat, pe o perioadă de probă de 6 luni sau 12 luni, în raport cu categoria din care face parte și cu gradul profesional acordat.
(9) Prevederile alin. (8), referitoare la acordarea gradelor profesionale, se aplică și în cazul polițistului prevăzut la alin. (5), dacă prin aplicarea acestora i s-ar acorda un grad profesional mai mare decât în condițiile alin. (5).
(10) În cazul polițistului - personal de specialitate medical, perioada de rezidențiat stabilită potrivit prevederilor legale se ia în calcul la acordarea gradului profesional.
(11) Persoanei care dobândește statutul de polițist prin reîncadrare, încadrare directă sau transfer, potrivit art. 9 alin. (2^1) sau (2^2), nu i se poate modifica raportul de serviciu, prin delegare, detașare, mutare sau transfer, timp de cel puțin doi ani de la numirea în prima funcție, cu excepția situației în care intervine reorganizarea unității.
(12) La expirarea perioadei de stagiu sau de probă, polițistul susține examenul de definitivare în profesie. Polițistului declarat nepromovat îi încetează raportul de serviciu.
(13) Perioada de stagiu și perioada de probă constituie vechime în poliție.
(14) Metodologia privind organizarea perioadei de stagiu și a perioadei de probă, precum și cea privind organizarea și desfășurarea examenului de definitivare în profesie se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.
6. La articolul 22, alineatul (4^1) se abrogă.
7. La articolul 22, alineatele (4^2) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4^2) După definitivarea în profesie, polițistul este încadrat în funcție în condițiile alin. (4).
…………………………………................................................
(6) Pentru motive temeinic justificate, polițiștii pot fi numiți, la solicitarea acestora, în funcții inferioare gradelor profesionale pe care le au, cu excepția situațiilor care decurg din aplicarea art. 27^31 alin. (3) sau art. 27^49.
8. La articolul 27^21, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 27^21
(1) Polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție, în vederea numirii într-o funcție prin aplicarea prevederilor art. 27^31, în următoarele situații:
9. La articolul 27^21 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) la solicitarea motivată, în scris, a polițistului;
10. La articolul 27^25, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu următorul cuprins:
(2) Perioada în care raportul de serviciu al polițistului este suspendat potrivit prevederilor alin. (1) lit. c) constituie vechime în serviciu. Pentru această perioadă funcțiile de conducere din organizația sindicală se echivalează cu funcțiile prevăzute în legislația privind salarizarea polițiștilor, în vederea deschiderii drepturilor de pensie ca polițist.
(3) Echivalarea funcțiilor, potrivit alin. (2), se face prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea organizației sindicale și cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
(4) Drepturile reglementate de prezenta lege, cu excepția celor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), d)-f), i), j) și l)-n) și art. 31, se acordă, potrivit condițiilor legale în vigoare, polițistului aflat în situația prevăzută la alin. (1) lit. c).
11. La articolul 27^31, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu următorul cuprins:
(2) În vederea numirii în funcție, polițistului i se prezintă funcțiile vacante în ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1). Dacă polițistul nu își exprimă acordul pentru una dintre funcțiile prezentate, procedura se repetă, o singură dată.
(3) În situația în care nu se realizează numirea în funcție după parcurgerea procedurii prevăzute la alin. (2), polițistul este numit, fără acordul său, într-o funcție potrivit ordinii de priorități prevăzute la alin. (1), în aceeași unitate sau într-o unitate din aceeași localitate.
(4) Pe parcursul procedurii de numire în funcție, la cerere, polițistul poate fi numit direct în oricare dintre funcțiile vacante prevăzute la alin. (1).
12. La articolul 27^35 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
c^1) numire directă a polițistului pe o funcție de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau pe o funcție de conducere la cabinetul demnitarului, prevăzute a fi încadrate cu polițiști, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit competențelor stabilite prin lege.
13. La articolul 27^35 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) ca urmare a punerii la dispoziție în condițiile art. 27^21 alin. (1) lit. f).
14. La articolul 27^35, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În perioada ocupării funcției prevăzute la alin. (1) lit. c^1), polițistul exercită atribuțiile stabilite în fișa postului, potrivit legii, de ministrul afacerilor interne sau, după caz, de demnitar.
15. La articolul 27^46 alineatul (2), după punctul IV se introduce un nou punct, punctul V, cu următorul cuprins:
V. pentru funcțiile de șef birou care presupun atribuții de poliție judiciară - 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției sau 3 ani vechime în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare.
16. După articolul 27^48 se introduce un nou articol, articolul 27^49, cu următorul cuprins:
Articolul 27^49
Pentru polițistul care ocupă în Ministerul Afacerilor Interne o funcție de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau o funcție la cabinetul demnitarului, unitatea are obligația de a rezerva postul ocupat, în condițiile art. 27^35 alin. (1) lit. a)-c) în cazul posturilor de conducere ori în conformitate cu reglementările legale în cazul posturilor de execuție, de către polițist anterior numirii. La eliberarea din funcția de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau din funcția la cabinetul demnitarului, polițistul este numit în postul rezervat.
17. La articolul 28 alineatul (1), literele a) și o) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) salariu lunar, potrivit legii;
………………………….......................................……………..
o) decontarea cheltuielilor de asistență juridică ocazionate de procedurile judiciare, penale și/sau civile, inițiate împotriva sa, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în situația în care este victimă a unor fapte de ultraj, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne;
18. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 30
Dreptul la pensii și asigurări sociale pentru polițiști se exercită prin sistemul pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale în condițiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.
19. La articolul 45 alineatul (1), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
20. La articolul 48, alineatele (2) și (3) se abrogă.
21. La articolul 57, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
c^1) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului;
22. La articolul 58^3, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Polițistul cercetat disciplinar are dreptul să fie asistat, la cerere, de un polițist ales de către acesta, de un reprezentant desemnat de Corp ori de organizația sindicală sau de un avocat, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate. Neîndeplinirea condițiilor privind accesul la informații clasificate ori neprezentarea polițistului ales, a reprezentantului ori a avocatului nu constituie motiv de amânare a procedurii cercetării disciplinare.
23. La articolul 62^6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 62^6
(1) În perioada cercetării disciplinare, polițistul nu poate fi mutat, delegat, detașat, împuternicit pe o funcție de conducere și nici nu poate fi trimis la misiuni internaționale.
24. La articolul 69 alineatul (1), litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:
j) pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul perioadei de punere la dispoziție în condițiile art. 27^21 alin. (1) atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcție;
25. La articolul 69 alineatul (1), litera m) se abrogă.
26. Articolul 70 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 70
(1) Candidatul admis în instituțiile de formare profesională inițială ale Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne este obligat să încheie un angajament că va lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de 10 ani de la data nașterii raportului de serviciu.
(2) La încetarea calității de elev, ca urmare a admiterii într-o altă instituție de formare profesională inițială a Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, se completează un nou angajament, încheiat în condițiile alin. (1), care cumulează și perioada anterioară rămasă de executat, stabilită proporțional cu perioada de școlarizare.
(3) La admiterea agentului de poliție la un program de studii de licență, cu frecvență, în cadrul unei instituții de învățământ superior a Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, se completează un nou angajament, încheiat în condițiile alin. (1), care cumulează și perioada anterioară rămasă de executat.
(4) Polițistul care urmează un program de formare profesională continuă sau un curs de inițiere în carieră este obligat să încheie un angajament că va lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne, proporțional cu durata cursului sau programului urmat.
(5) Elevul, studentul sau polițistul care refuză încheierea unui nou angajament în condițiile alin. (2) și (3) sau care nu respectă condițiile angajamentelor încheiate este obligat să restituie, proporțional cu perioada rămasă de executat, cheltuielile efectuate în total pe timpul școlarizării/desfășurării programelor/cursurilor, potrivit reglementărilor în vigoare.
27. La articolului 73, alineatul (8) se abrogă.
28. La articolului 76, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 76
(1) Prevederile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, și personalului Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Direcției Generale Anticorupție, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, instituțiilor prefectului, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Agenției Naționale Antidrog, Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», Institutului de Studii pentru Ordine Publică, Centrului Național SIS, Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne, Clubului Sportiv «Dinamo» București, Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, unităților din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate acestora, încadrat pe posturi prevăzute în statele de organizare a fi încadrate cu polițiști.
29. În cuprinsul legii, sintagma „coeficient de ierarhizare“ se înlocuiește cu termenul „coeficient“.