HOTĂRÂRE nr. 698 din 14 iunie 2018

HOTĂRÂRE Consiliul Superior al Magistraturii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 3 iulie 2018
Intrat în vigoare
03.07.2018
Forma consolidată din
03.07.2018

În temeiul prevederilor art. 134 alin. (4) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e:

Articolul I

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

La articolul 72, litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:

j) asigură legătura cu unitățile de service și reprezintă instituția în relațiile cu acestea, atât pentru produsele și serviciile gestionate de Consiliu, cât și pentru produsele și serviciile externalizate (service pentru imprimante, faxuri, copiatoare, service pentru administrarea unor aplicații utilizate în cadrul Consiliului), pentru menținerea în stare de funcționare a produselor și serviciilor informatice din sistemul informatic al Consiliului;

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Simona Camelia Marcu

București, 14 iunie 2018.

Nr. 698.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.