HOTĂRÂRE nr. 682 din 5 septembrie 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 6 septembrie 2018
Intrat în vigoare
06.09.2018
Forma consolidată din
06.09.2018
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 761.200 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe anul 2018, pentru sprijinirea unui număr total de 210 familii și persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, inundații, fenomene meteorologice periculoase, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul muncii și justiției sociale, Lia-Olguța Vasilescu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 5 septembrie 2018.

Nr. 682.

ANEXĂ

Nr. crt.

Numele și prenumele

Adresa

Județul

Suma - lei -

1

Pűsők Andrei

Municipiul Arad, Str. Pionierilor, bl. 53, et. 3, ap. 12

Arad

10.000

2

Zbanț Mihaela Cristina

Comuna Vinga, satul Mănăștur nr. 425

Arad

3.000

3

Ciobanu Elena

Municipiul Bacău, Str. Gării nr. 58, sc. A, ap. 62

Bacău

4.500

4

Diaconu Alexandra Ioana

Municipiul Bacău, str. Prelungirea Bradului nr. 119, sc. A, ap. 6

Bacău

3.500

5

Diaconu Mihaela

Municipiul Bacău, str. Bicaz nr. 160, sc. A, ap. 13

Bacău

4.500

6

Gheghici Bibiana

Comuna Buhoci, satul Bijghir

Bacău

4.000

7

Ghețu Maricica

Comuna Mănăstirea Cașin, satul Mănăstirea Cașin

Bacău

4.500

8

Maxim Maricica

Comuna Răchitoasa, satul Răchitoasa

Bacău

2.500

9

Nasie Geta

Comuna Sărata, satul Bălțata

Bacău

2.000

10

Negru Cornelia

Comuna Hemeiuș, satul Lilieci

Bacău

3.000

11

Pușcașu Ionel

Municipiul Bacău, str. Prelungirea Bradului nr. 117, sc. D, ap. 8

Bacău

4.000

12

Pușcașu Mihaela

Municipiul Bacău, str. Mircea Eliade nr. 3, sc. B, ap. 40

Bacău

4.000

13

Țâmpu Aneta

Comuna Buhoci, satul Bijghir

Bacău

2.500

14

Țăranu Arina Olivia

Municipiul Bacău, str. Hatman Berescu nr. 10, sc. C, ap. 18

Bacău

4.500

15

Taraza-Nica Daniela

Municipiul Bacău, Aleea Parcului nr. 40, sc. A, ap. 10

Bacău

4.000

16

Andronachi Constantin

Municipiul Onești, Str. Primăverii nr. 9, ap. 1

Bacău

4.000

17

Cioinea Liliana

Comuna Plopana, satul Budești

Bacău

2.500

18

Agop Georgeta

Municipiul Bacău, str. Martir Horia nr. 3, sc. A, ap. 5

Bacău

4.000

19

Apetrei Gheorghiță

Municipiul Bacău, Str. Energiei nr. 33, sc. A, ap. 19

Bacău

4.500

20

Butnaru Iosif

Comuna Pârjol, satul Tărița

Bacău

4.000

21

Colăcel Cristina

Comuna Asău, satul Apa Asău

Bacău

5.000

22

Dorofte Daniel Rosario

Comuna Săucești, satul Săucești, Str. Salciei nr. 24

Bacău

2.500

23

Gerebenez Terez

Municipiul Moinești, str. Martir Crișan nr. 12A

Bacău

4.000

24

Marin Dorina Mirabela

Comuna Horgești, satul Recea

Bacău

4.000

25

Mihăila Eugenia

Comuna Motoșeni, satul Chicerea

Bacău

4.000

26

Mihalcea Maria

Municipiul Bacău, str. Cornișa Bistriței nr. 16, sc. B, ap. 13

Bacău

4.000

27

Petroiu Cristian

Comuna Asău, satul Apa Asău

Bacău

5.000

28

Petroiu Gheorghi

Comuna Asău, satul Apa Asău

Bacău

5.000

29

Rață Maria

Comuna Asău, satul Apa Asău

Bacău

5.000

30

Toma Ioana Claudia

Municipiul Bacău, str. Neptun nr. 10, sc. A, ap. 17

Bacău

4.500

31

Acatrinei Nicoleta

Comuna Unțeni

Botoșani

2.500

32

Amariței Ioan

Comuna Hudești, satul Bașeu

Botoșani

2.000

33

Atomei Claudiu Ionuț

Comuna Hudești

Botoșani

2.000

34

Bacrău Marcela

Comuna Roma (domiciliul legal)

orașul Ștefănești, satul Bădiuți (locuiește în fapt)

Botoșani

3.500

35

Pasnicu Costachi

Comuna Coșula, satul Buda

Botoșani

1.500

36

Cazacu Stela

Municipiul Dorohoi, aleea Criva nr. 18, bl. H2, ap. 2

Botoșani

4.000

37

Crainiuc Elena

Municipiul Dorohoi, Aleea Primăverii nr. 1, bl. G1, ap. 16

Botoșani

4.000

38

Haivas Marius

Municipiul Botoșani, str. Împărat Traian nr. 107

Botoșani

3.500

39

Ungureanu Adela

Municipiul Botoșani, str. Colonel Victor Tomoroveanu nr. 17, et. 1, ap. 28

Botoșani

3.500

40

Zancanu Mihai

Comuna Coșula, satul Șupitca

Botoșani

1.500

41

Brădescu Codruț Ioan

Municipiul Săcele, str. Nicolae Colceag nr. 8

Brașov

16.000

42

Dumitrache Silviu-Daniel

Municipiul Brăila, Șos. Buzăului nr. 19, bl. B31, ap. 15

Brăila

4.000

43

Mihalache Mioara

Municipiul Brăila, Aleea Lebedei nr. 3, bl. F3, ap. 9

Brăila

1.000

44

Agapie Aurel

Comuna Valea Salciei, satul Valea Salciei

Buzău

7.000

45

Dragnea Gina

Municipiul Buzău, Aleea Luncii nr. 19

Buzău

3.000

46

Leu Nicolae

Comuna Chiliile, satul Chiliile

Buzău

10.000

47

Pletea Maria

Comuna Chiliile, satul Chiliile

Buzău

5.000

48

Gheorghe Adrian

Municipiul Călărași, str. Flacăra nr. 5, bl. C16, sc. 3, ap. 6

Călărași

10.000

49

Ene Petre

Municipiul Constanța, str. Ghiocel nr. 10 A, bl. L 2 C, sc. B, et. 4, ap. 31, județul Constanța

Constanța

4.000

50

Brînzoiu Leonaș

Municipiul Târgoviște, str. Matei Basarab nr. 70A, bl. 9, ap. 2

Dâmbovița

4.000

51

Dincă Vasilica

Comuna Cojasca, satul lazu, str. Brigadieru nr. 346

Dâmbovița

2.000

52

Dobriță Alexandrina

Municipiul Târgoviște, calea Câmpulung nr. 146

Dâmbovița

700

53

Gheorghe Gheorghe

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Pământeni nr. 36C

Dâmbovița

500

54

Ilie Vasile

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Ungureni nr. 37

Dâmbovița

4.000

55

Matei Elena

Municipiul Târgoviște, Str. Ciocârliei nr. 2

Dâmbovița

700

56

Munteanu Camelia

Municipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 28

Dâmbovița

2.000

57

Bobaru Mihail

Municipiul Moreni, str. Jupiter nr. 18, bl. Ț, et. 4, ap. 17

Dâmbovița

1.000

58

Dumitrache Cornel

Municipiul Târgoviște, Str. Zorilor nr. 30A

Dâmbovița

600

59

Dumitru Crinu

Comuna Costeștii din Vale, Str. Crizantemelor nr. 140

Dâmbovița

1.000

60

Andrei Dorina

Municipiul Târgoviște, str. Lăzărică Petrescu nr. 4, bl. 50B, et. 4, ap. 17

Dâmbovița

4.000

61

Anghel Mihai

Comuna Brănești, satul Brănești, Str. Croitoriei nr. 68

Dâmbovița

2.000

62

Anton Dumitru

Comuna Voinești, satul Voinești, Str. Principală nr. 236

Dâmbovița

4.000

63

Burlacu Maria

Municipiul Târgoviște, str. Milioara nr. 3

Dâmbovița

500

64

Ciobotaru Mariana

Municipiul Târgoviște, Str. Ciocârliei nr. 5

Dâmbovița

500

65

Gâlie Gabriela

Comuna Voinești, satul Voinești, Str. Principală nr. 390

Dâmbovița

1.000

66

Gheorghe Maria

Municipiul Târgoviște, str. Câmpulung nr. 150A

Dâmbovița

1.000

67

Marmandel Gheorghe

Municipiul Târgoviște, Str. Zorilor nr. 20A

Dâmbovița

1.000

68

Pascu Adrian

Municipiul Târgoviște, calea București nr. 13, bl. H2A, sc. A, ap. 43

Dâmbovița

3.000

69

Petre Daniela Valentina

Municipiul Târgoviște, Str. Ciocârliei nr. 15A

Dâmbovița

2.000

70

Rudăreasa Ana

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Pământeni nr. 459

Dâmbovița

500

71

Stoica Marian Marius

Comuna Cojasca, satul Iazu, str. Bărbărie nr. 395

Dâmbovița

500

72

Uțică Maria

Comuna Crângurile, satul Pătroaia Deal nr. 43

Dâmbovița

1.500

73

Șupială Dragoș-Marius

Comuna Vișinești, satul Urseiu, nr. 363

Dâmbovița

4.000

74

Ion Florian

Comuna Urzicuța, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 32

Dolj

1.000

75

Nedelcu Ion

Comuna Cernătești, satul Cornița, nr. 207

Dolj

1.000

76

Răducan Cezar Alexandru

Municipiul Băilești, Str. Victoriei nr. 86, bl. B2, sc. 2, ap. 3

Dolj

1.000

77

Tereche Liliana Ionela

Orașul Filiași, Str. Stadionului nr. 73

Dolj

2.500

78

Zaharia Geta

Comuna Amărăștii de Jos, satul Ocolna, nr. 141

Dolj

1.000

79

Lați Viorel

Comuna Munteni, str. Călugăreni nr. 29

Galați

1.500

80

Petrea Rodica

Comuna Fundeni, satul Hanu Conachi

Galați

500

81

Constandache Gabriela

Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 12/420, sc. D, ap. 60

Giurgiu

4.000

82

Delea Adrian

Municipiul Giurgiu, Fundătura Frumoasei nr. 4

Giurgiu

20.000

83

Eftimie Ioana

Comuna Greaca, str. Valea Bisericii nr. 8

Giurgiu

2.000

84

Herța Ioan

Comuna Buturugeni, satul Buturugeni

Giurgiu

1.500

85

Mărchidanu Daniel

Comuna Crevedia Mare, satul Crevedia Mică, Str. Principală nr. 114

Giurgiu

5.000

86

Mînzu Silviu

Comuna Bucșani, Str. Principală nr. 108

Giurgiu

5.000

87

Mogoș Nicoleta

Comuna Izvoarele, satul Radu Vodă

Giurgiu

3.000

88

Neacșu Iulian

Comuna Bucșani, satul Uiești, Str. Florilor nr. 30

Giurgiu

5.000

89

Popa Aurica

Comuna Daia

Giurgiu

2.000

90

Sârbu Stan

Municipiul Giurgiu, Str. Tabiei nr. 82

Giurgiu

4.000

91

State Georgeta Maria

Municipiul Giurgiu, str. Horea nr. 28B

Giurgiu

5.000

92

Ancu Tudor Petre

Municipiul Giurgiu, Str. Alianței nr. 2B

Giurgiu

2.000

93

Bucșăneanu Ion

Comuna Clejani, satul Podu Doamnei

Giurgiu

3.000

94

Bulumac Mariana Valerica

Municipiul Giurgiu, Șos. Alexandriei nr. 15

Giurgiu

3.000

95

Buzică Ilie Silviu

Municipiul Giurgiu, Șos. Sloboziei, bl. Cămin D

Giurgiu

3.000

96

Dumitru Mariana

Municipiul Giurgiu, Str. Tabiei nr. 37 (domiciliul legal) Municipiul Giurgiu, Str. Mixandrelor nr. 1 (locuiește în fapt)

Giurgiu

5.000

97

Floarea Paul

Comuna Stănești, Str. Fierarului nr. 9

Giurgiu

2.500

98

Gaură Alexandru

Municipiul Giurgiu, Fundătura Rozelor nr. 27A

Giurgiu

2.000

99

Iamandi Iulia

Comuna Singureni, Str. Gârlei nr. 1101

Giurgiu

4.000

100

Matei Alexandrina

Municipiul Giurgiu, Fundătura Rândunicii nr. 18

Giurgiu

6.000

101

Petruș Mariana Ionela

Municipiul Giurgiu, Fundătura Ecaterina Varga nr. 3

Giurgiu

6.000

102

Rugină Nicoleta

Municipiul Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 15B

Giurgiu

6.000

103

Sandu Adriana Elena

Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 15/613, sc. B, ap. 24

Giurgiu

8.000

104

Țîmboi Oița

Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 10/420, sc. A, ap. 15

Giurgiu

3.000

105

Diaconescu Minodora

Municipiul Târgu Jiu, Str. Unirii nr. 5, bl. 5, sc. 1, et. 3, ap. 5

Gorj

6.000

106

Ene Ramona Mădălina

Municipiul Petroșani, str. Dacia, bl. 5A, sc. 2, et. 3, ap. 35

Hunedoara

20.000

107

Cheșa Ioan

Comuna Ilia, satul Bretea Mureșană, nr. 270

Hunedoara

4.000

108

Mager Magdalena

Comuna Vața de Jos, satul Ciungani, nr. 69

Hunedoara

4.000

109

Raica Maria Mihaela

Comuna Balșa, satul Voia, nr. 15 A

Hunedoara

4.000

110

Ungurianu Larisa Izabela

Municipiul Petroșani, str. Saturn, bl. 9, sc. 1, et. 2, ap. 34 (domiciliul legal)

Municipiul Petroșani, str. Gheorge Doja nr. 1/2 (locuiește în fapt)

Hunedoara

4.000

111

Sprînceană Nela

Orașul Petrila, Str. Minei, bl. 30, sc. 3, ap. 36

Hunedoara

500

112

Cismaru Fănica Nicoleta

Comuna Ion Roată, satul Broșteni, str. Birlic nr. 33

Ialomița

1.000

113

Cucu Angelica-Nicoleta

Municipiul Slobozia, aleea Feroviarul nr. 4, bl. V4, sc. A,

et. 4, ap. 18

Ialomița

4.000

114

Bibirig Daniela

Municipiul Iași, calea Galata nr. 22, bl. E2B, sc. C, et. 4, ap. 4

Iași

4.000

115

Ciur Ciprian Mihai

Orașul Hârlău, str. Alexandru cel Bun nr. 4, bl. B1, ap. 1

Iași

10.000

116

Pasăre Thereza

Municipiul Iași, șos. Bucium nr. 93A, sc. B, et. 1, ap. 3

Iași

2.800

117

Cășuneanu Maria

Municipiul Pașcani, str. Constantin Dobrogeanu Gherea

nr. 10

Iași

2.000

118

Gally Maria

Comuna Andrieșeni, satul Drăgănești

Iași

2.500

119

Mutilă Daniela

Orașul Hârlău, str. Alexandru Lăpușneanu nr. 6, bl. Q1, et. 4, ap. 117 (domiciliul legal)

Orașul Hârlău, incinta Serviciului Public de Protecție a Plantelor (locuiește în fapt)

Iași

1.500

120

Ursache Mariana

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Înv. Asiei Ion nr. 30

Iași

8.000

121

Vasileanu Elena

Comuna Alexandru I. Cuza, satul Alexandru I. Cuza

Iași

5.000

122

Popovici Teodora Rodica

Municipiul Iași, str. Sucidava nr. 7, bl. P2, sc. C, et. 1, ap. 6

Iași

5.000

123

Cazan Andreea Alina

Comuna Deda, satul Bistra Mureșului nr. 255A

Mureș

14.000

124

Csanyi Hajnal

Comuna Livezeni, satul Livezeni, Str. Bisericii nr. 41

Mureș

5.000

125

Csatlos Sándor

Comuna Livezeni, satul Livezeni nr. 121A

Mureș

6.000

126

Lunca Karoly

Comuna Mica, satul Căpâlna de Sus nr. 1

Mureș

5.000

127

Aanicăi Maria

Municipiul Roman, Str. Libertății, bl. 14, ap. 83

Neamț

3.000

128

Blaga Toader

Comuna Dochia, satul Dochia

Neamț

3.500

129

Chiriac Costică

Comuna Stănița, satul Ghidion

Neamț

5.000

130

Doarbeș Vasile

Municipiul Piatra-Neamț, str. Titu Maiorescu nr. 8, bl. F26, sc. A, et. 3, ap. 11

Neamț

4.500

131

Enache Otilia-Florina

Municipiul Roman, aleea Tudor Vladimirescu, bl. 3, ap. 109

Neamț

6.000

132

Gorban Anișoara

Comuna Brusturi, satul Groși

Neamț

3.000

133

Herlea Romică

Comuna Gâdinți, Str. Cetății nr. 12

Neamț

5.000

134

Iacob Constantin Mugurel

Comuna Agapia, satul Văratec, Str. Magaziei nr. 2

Neamț

7.000

135

Iancu Tiberiu

Municipiul Piatra-Neamț, Str. Mărăței nr. 5, bl. S6, sc. A, et. 3, ap. 15

Neamț

4.000

136

Lefter Cornelica

Comuna Valea Ursului, satul Bucium

Neamț

5.000

137

Popa Ana

Comuna Răucești, satul Oglinzi

Neamț

6.000

138

Răzășu Veta

Municipiul Piatra-Neamț, str. Grigore Ureche nr. 8, bl. 37E, ap. 4

Neamț

1.500

139

Roșu Isabela Valentina

Municipiul Piatra-Neamț, str. Gheorghe Asachi, modul C12

Neamț

1.000

140

Stanciu Beatrice Denise

Municipiul Piatra-Neamț, str. Dimitrie Leonida nr. 105, bl. D1, sc. A, ap. 13

Neamț

7.000

141

Știrbu Emiliean

Comuna Tarcău, satul Cazaci

Neamț

3.000

142

Băbărelu Dorina-Doina

Comuna Oboga, satul Oboga

Olt

3.000

143

Barbu Costel

Comuna Pârșcoveni, satul Pârșcoveni, str. Dealu Morii nr. 24

Olt

4.000

144

Coman Mariana

Comuna Oboga, satul Oboga

Olt

3.000

145

Cujbă Elena

Municipiul Slatina, Aleea Rozelor nr. 11, bl. GA22, sc. A, et. 10, ap. 43 (domiciliul legal)

Municipiul Slatina, Str. Armoniei, bl. 4, sc. A, ap. 20 (locuiește în fapt)

Olt

4.000

146

Rădulețu Ion

Comuna Văleni, satul Văleni

Olt

2.500

147

Goj Veronica

Municipiul Slatina, Str. Teiului nr. 12, bl. 12, sc. A, ap. 3

Olt

2.000

148

Popescu Lenuța

Municipiul Slatina, Aleea Plopilor nr. 3, bl. 1D15, sc. C, ap. 1

Olt

4.000

149

Tudorache Vica

Comuna Oboga, satul Oboga

Olt

3.000

150

Bărbulescu Camelia Alina

Municipiul Ploiești, Piața Mihai Viteazu nr. 4, bl. 11B2, et. 3, ap. 9

Prahova

1.000

151

Nițu Adrian

Comuna Chiojdeanca, satul Trenu nr. 8

Prahova

4.000

152

Ovezea Grigore

Comuna Chiojdeanca, satul Nucet nr. 81

Prahova

5.000

153

Ionică Violeta-Lăcrămioara

Orașul Sinaia, Intrarea Lalelelor nr. 3, bl. 32, ap. 4

Prahova

2.500

154

Rusu Mariana

Municipiul Ploiești, Str. Ghighiului nr. 58

Prahova

5.000

155

Sabou Ioan

Municipiul Zalău, bd. Mihai Viteazu nr. 60, bl. G88, sc. A, et. 4, ap. 78

Sălaj

1.500

156

Stoica Maria

Comuna Mihăileni, satul Metiș nr. 81

Sibiu

3.000

157

Conțiu Maria

Municipiul Sibiu, str. Piața Mare nr. 10

Sibiu

3.000

158

Găman Angela

Comuna Mihăileni, satul Metiș, str. Ulița Mondi nr. 67

Sibiu

1.500

159

Luca Ana

Comuna Mihăileni, satul Metiș, Str. Principală nr. 14

Sibiu

3.000

160

Turturică Cristian

Municipiul Sibiu, șos. Alba Iulia nr. 52, sc A, et. 3, ap. 8 (domiciliul legal)

Orașul Săliște, str. Vale nr. 79 (locuiește în fapt)

Sibiu

4.000

161

Clipa Oltița

Comuna Râșca, satul Râșca nr. 19

Suceava

7.000

162

Sachelarie Ovidiu-Nicolae

Municipiul Suceava, Str. Merilor nr. 2A

Suceava

2.000

163

Cașu Vasile Constantin

Comuna Mușenița, satul Vășcăuți nr. 134

Suceava

4.000

164

Gafencu Domnica

Municipiul Suceava, Str. Amurgului nr. 2, bl. 28, sc. B, ap. 15

Suceava

1.500

165

Mirăuță Lăcrămioara Elena

Municipiul Suceava, str. Nicolae Iorga nr. 13B, bl. 13B, sc. B, et. 3, ap. 72

Suceava

3.000

166

Moroșan Dragoș

Municipiul Suceava, str. Dimitrie Cantemir nr. 5, bl. 2, sc. A, et. 1, ap. 10

Suceava

3.000

167

Rusu Valentin

Municipiul Câmpulung Moldovenesc, Str. Moldovei nr. 5

Suceava

4.000

168

Ursache Lorică Aurel

Comuna Verești, satul Bursuceni nr. 539

Suceava

4.000

169

Bodan Elena Carmen

Comuna Gălăteni, satul Bâscoveni

Teleorman

2.500

170

Nae Sanda

Comuna Ștorobăneasa, satul Ștorobăneasa

Teleorman

1.500

171

Popa Mariana

Comuna Plosca, satul Plosca

Teleorman

2.000

172

Ciulică Marin

Municipiul Alexandria, str. București nr. 98, bl. 702B, sc. B, et. 3, ap. 25

Teleorman

1.500

173

Dică Viorica

Comuna Bogdana, satul Ulmeni

Teleorman

1.000

174

Goață Marian

Municipiul Roșiori de Vede, Bd. Comercial nr. 33

Teleorman

1.000

175

Ispuse Marian Traian

Comuna Bujoru, satul Bujoru

Teleorman

2.000

176

Matea Maria

Municipiul Roșiori de Vede, Aleea CFR, bl. B2, sc. A, ap. 1

Teleorman

2.500

177

Miu Marin

Comuna Plosca, satul Plosca, str. Înv. Grigorescu nr. 68

Teleorman

1.500

178

Olteanu Mișu

Comuna Frumoasa, satul Frumoasa

Teleorman

1.500

179

Pistol Tatiana Doina

Comuna Bujoru, satul Bujoru

Teleorman

2.000

180

Preda George

Orașul Zimnicea, str. Împăratul Traian nr. 110

Teleorman

2.000

181

Zamfir Elena Cecilia

Municipiul Alexandria, șos. Turnu Măgurele nr. 1, bl. 590, sc. B, et. 2, ap. 22

Teleorman

2.000

182

Zamfir Vasilica

Comuna Smârdioasa, satul Smârdioasa

Teleorman

2.000

183

Puiu Georgeta

Comuna Frăsinet, satul Clănița

Teleorman

3.000

184

Bădu Mariana Veronica

Municipiul Timișoara, Piața Miorița nr. 8, ap. 198

Timiș

4.000

185

Neamțu Daniela

Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 80A, bl. S13/1, sc. A, ap. 5

Vâlcea

5.000

186

Nicolae Dumitru

Comuna Stroești, satul Dianu, nr. 19

Vâlcea

4.000

187

Crișu Lidia

Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Eroilor nr. 5, bl. A17, sc. B, ap. 19

Vâlcea

5.000

188

Nicolae Ghe. Silvia

Comuna Stroești, satul Dianu

Vâlcea

1.500

189

Rachelli Narcis

Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Rapsodiei nr. 22, bl. D10, sc. C, ap. 8

Vâlcea

3.000

190

Pirnea Adrian

Comuna Bujoreni, satul Malu Alb, nr. 31

Vâlcea

5.000

191

Baciu Ștefan

Comuna Pădureni, satul Ivănești

Vaslui

6.800

192

Chirica Florin

Comuna Mălușteni, satul Lupești

Vaslui

7.000

193

Cohai Ana-Maria

Comuna Codăești, satul Codăești

Vaslui

2.500

194

Crîșmaru Constantin

Comuna Fruntișeni, satul Grăjdeni

Vaslui

7.000

195

Popa Rodica

Comuna Viișoara, satul Viișoara

Vaslui

7.000

196

Trofin Iuliana

Municipiul Vaslui, Str. Filaturii, bl. 428, sc. A, et. 4, ap. 8

Vaslui

2.500

197

Romila Egidiu

Municipiul Huși, Bd. 1 Mai, bl. N2, sc. B, et. II, ap. 21

Vaslui

10.000

198

Scîntei Ica

Comuna Vârteșcoiu, satul Vârteșcoiu

Vrancea

4.000

199

Maftei Gică

Comuna Poiana Cristei, satul Mahriu

Vrancea

7.000

200

Berbec Niculina

Str. Lt. Gheorghe Saidac nr. 7, bl. 27, sc. 3, ap. 30, sectorul 6

București

800

201

Samoilă Maricica

Intrarea Cărămidăriei nr. 32, sectorul 6

București

1.000

202

Sasu Iuliana

Str. Amurgului nr. 24, bl. P4, sc. 1, et. 4, ap. 74, sectorul 5

București

800

203

Secrețeanu Mihai

Str. George Enescu nr. 14, ap. 2, sectorul 1 (domiciliul legal) Str. Cerceluș nr. 52, bl. 10-11, sc. B, et. 9, ap. 75, sectorul 3 (locuiește în fapt)

București

1.000

204

Bîrță Eva Niculina

Str. Brezoi nr. 2B, sectorul 5

București

1.000

205

Bodescu Ioana

Intrarea Pitulicii nr. 3, bl. P25, sc. 2, et. 4, ap. 29, sectorul 6

București

1.000

206

Constantinescu Vasilica

Str. Theodor D. Speranția nr. 137, bl. 84, sc. 1, et. 6, ap. 25, sectorul 3 (domiciliul legal)

Piața Alba Iulia nr. 8, bl. I7, sc. 3, et. 5, ap. 60, sectorul 3 (locuiește în fapt)

București

1.500

207

Negoi Niculae

Șos. Fundeni nr. 229, bl. 115, sc. 1, et. 5, ap. 30, sectorul 2

București

700

208

Șteanță Victoria

Bd. Iuliu Maniu nr. 184, bl. G, sc. 2, et. 5, ap. 131, sectorul 6

București

800

209

Văcaru Valerica

Str. Erou Ștefan Magheri nr. 21, sectorul 1

București

1.000

210

Varnaiote Elena

Prelungirea Ghencea nr. 94-100, bl. A2, et. 1, ap. A2016, sectorul 6 (domiciliul legal)

Str. Pavlov nr. 84, et. 2, ap. 8, sectorul 1 (locuiește în fapt)

București

1.000

T O T A L

761.200

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.