Articolul 1
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin Legea nr. 108/1996, referitoare la plata obligațiilor bugetare și majorările de întârziere, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 620 din 8 aprilie 1997 și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 6 mai 1997, modificate și completate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 2.052/1997, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 9 februarie 1998, se modifica după cum urmează:
1. Punctul 2.1 va avea următorul cuprins:
"2.1. Plata obligațiilor bugetare se face distinct, pe fiecare fel de impozit, taxa, contribuție și alte venituri bugetare, iar în cadrul acestora, în ordinea vechimii.
Vechimea restantelor datorate se determina în funcție de scadenta acestora, care reprezintă ultima zi a termenului de plată, în cazul în care acesta este stabilit sub forma de interval, sau termenul de plată este stabilit printr-o dată fixa, termene prevăzute în actul normativ care reglementează venitul bugetar respectiv sau în alte prevederi legale.
În cazul în care pentru anumite obligații bugetare s-au acordat amânări sau eșalonări la plata, în condițiile legii, vechimea acestora este determinata de scadenta lor și nu de termenul acordat pentru plata ratelor, în cazul eșalonării, sau a sumei integrale, în cazul amânării.
Vechimea sumelor reprezentând majorări de întârziere este generata de vechimea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare."
2. Punctele 2.2, 2.3 și 2.4 se elimina.