HOTĂRÂRE nr. 177 din 8 octombrie 2018

HOTĂRÂRE Consiliul de Mediere
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 11 octombrie 2018
Intrat în vigoare
11.10.2018
Forma consolidată din
11.10.2018

În temeiul art. 12, art. 19 alin. (4) și art. 20 lit. f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 15 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere, adoptat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Tabloului mediatorilor autorizați, întocmit de Consiliul de mediere, actualizat.

Articolul 2

În anul 2018 Tabloul mediatorilor autorizați cuprinde mediatorii autorizați care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 192/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru desfășurarea activității de mediator, potrivit anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 3

Tabloul din anexa la prezenta hotărâre va fi pus de Secretariatul tehnic la dispoziția oricărei persoane care solicită în scris acest lucru Consiliului de mediere și va fi transmis către instituțiile prevăzute la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 192/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Consiliului de mediere, Mugur Bogdan Mitroi

București, 8 octombrie 2018.

Nr. 177.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.