ORDIN nr. 4.994 din 31 august 2018

ORDIN Ministerul Educa?iei Na?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 13 noiembrie 2018
Intrat în vigoare
13.11.2018
Forma consolidată din
13.11.2018
Cuprins

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor Ordinului ministrului educației naționale nr. 5.282/2010*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat,

*) Ordinul ministrului educației naționale nr. 5.282/2010 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 9 din 24.08.2018 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular evaluate în perioada 16 noiembrie 2017-15 iunie 2018,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările ulterioare,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru nivelul de învățământ „postliceal“ (nivel 3 avansat, conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nivel 5, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare), domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician diagnostic auto“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița“, cu sediul în municipiul București, Calea Griviței nr. 363, sectorul 1, începând cu anul școlar 2018-2019, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician diagnostic auto“, autorizate, se preia la nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician diagnostic auto“, acreditate în cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița“ din municipiul București.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița“ din municipiul București are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de zile de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2022-2023.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița“ din municipiul București este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației Naționale, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 5

Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă din Ministerul Educației Naționale, unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița“ din municipiul București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale, Valentin Popa

București, 31 august 2018.

Nr. 4.994.

ANEXĂ

Nr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/datăDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailDomeniul pregătirii de bazăLimba de predareForma de învățământ1Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița“31/27.11.2017TransporturiTehnician diagnostic autoRomânăCu frecvență

Municipiul București

Nivel de învățământ/

Nivel de calificare

Profilul/

Domeniul

Calificarea profesională/

Specializarea

Capacitatea maximă de școlarizare/

unitate de învățământ*)

Calea Griviței nr. 363, sectorul 1,

tel.: 021/2200770, [email protected]

Postliceal/

Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului

nr. 844/2002,

cu modificările

și completările ulterioare)

Nivel 5

(conform Hotărârii Guvernului

nr. 918/2013,

cu modificările și completările ulterioare)

42 de formațiuni de studiu, în două schimburi (maximum 21

de formațiuni de studiu/

schimb)

*) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.