Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.002/2016 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 9 ianuarie 2017, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
(1) Scopul ajutorului constă în acordarea de plăți compensatorii pentru pierderile de venit, costurile suplimentare și costurile tranzacționale rezultate din depășirea cerințelor obligatorii prevăzute de legislația națională în domeniul silvic sau dreptul intern relevant ca urmare a angajamentelor voluntare încheiate de beneficiarii schemei.
2. La articolul 5, literele h) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:
h) cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant și practicile uzuale specifice fiecărei cerințe de management aplicabile pachetelor schemei - Codul silvic, legislația silvică subsecventă, precum și sistemul de norme tehnice silvice, economice și juridice care alcătuiesc regimul silvic cuprind cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant. Cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant și practicile uzuale specifice fiecărei cerințe de management aplicabile pachetelor schemei sunt prevăzute în cadrul fișei măsurii 15 - Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, secțiunea Informații suplimentare specifice măsurii;
– pierderile de venit în cadrul pachetului 1, precizat la art. 4 alin. (2) lit. a), rezultă din renunțarea la recoltarea lemnului din tăieri de igienă și tăieri de conservare, având în vedere volumul de lemn aferent produselor de igienă care nu se recoltează pe o perioadă de 5 ani în zona de liniște și 4 ani în restul suprafeței angajate de pe unitățile amenajistice pe care sunt planificate lucrări de rărituri și tăieri de igienă, precum și la volumul de lemn aferent produselor rezultate din tăieri de conservare care nu se recoltează pe o perioadă de 5 ani pe toată suprafața angajată planificată cu astfel de lucrări;
– costurile suplimentare în cadrul pachetului 2, precizat la art. 4 alin. (2) lit. b), rezultă din utilizarea atelajelor la executarea lucrărilor de rărituri în detrimentul mijloacelor mecanizate, reprezentând diferența dintre costurile necesare efectuării lucrărilor de colectare a lemnului din rărituri cu mijloace mecanizate (tractoare) și cele necesare efectuării acestor lucrări cu atelaje;
...............................................................................................
l) costuri standard - costuri unitare medii la nivel național, cuantificate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» (ICAS), reprezentând pierderi de venit și costuri suplimentare rezultate ca urmare a aplicării de angajamente de silvomediu care depășesc nivelul cerințelor obligatorii relevante prevăzute de legislația națională în domeniul silvic sau dreptul intern relevant, respectiv angajamente de renunțare la recoltarea lemnului din tăieri de igienă și tăieri de conservare și de utilizare de atelaje la executarea lucrărilor de rărituri în detrimentul mijloacelor mecanizate. Costurile standard includ și costurile tranzacționale aferente elaborării dosarului tehnic și gestionării anuale pe parcursul duratei de implementare a angajamentului (5 ani) a informațiilor/documentelor necesare implementării pachetului 1, în limita a 20% din valoarea primei compensatorii, conform prevederilor art. 34 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013;
3. La articolul 5, litera p) se abrogă.
4. La articolul 5, după litera jj) se introduce o nouă literă, litera kk), cu următorul cuprins:
kk) sesiune de depunere - perioada determinată în cadrul căreia se pot depune cereri de sprijin de către potențialii beneficiari ai PNDR.
5. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică beneficiarilor persoane fizice și celor din categoria unităților administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii) și nici formelor asociative ale acestora, care nu desfășoară o activitate economică.
6. La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Sprijinul se acordă anual ca sumă fixă pe hectar de teren forestier, constând în costurile standard precizate la art. 12, și reprezintă o compensație pentru pierderile de venit, costurile suplimentare și costurile tranzacționale suportate de deținătorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare pe o perioadă de 5 ani.
7. La articolul 12, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 12
(1) Valorile plăților compensatorii acordate sunt următoarele:
a) 38 euro pe an și pe hectar pentru suprafața angajată în cadrul pachetului 1;
b) 137 euro pe an și pe hectar pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul pachetului 2.
(2) Pentru suprafața cuprinsă între 100 și 500 ha se va acorda 100% din valoarea plății compensatorii, iar pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat după cum urmează:
a) pentru suprafața cuprinsă între 500,01 ha și 1.000 ha se va acorda 85% din valoarea plății/plăților compensatorii;
b) pentru suprafața cuprinsă între 1.000,01 ha și 5.000 ha se va acorda 65% din valoarea plății/plăților compensatorii;
c) pentru suprafața mai mare de 5.000 ha se va acorda 50% din valoarea plății/plăților compensatorii.
8. La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Costurile standard calculate pentru plățile acordate în cadrul schemei nu includ costuri investiționale.
9. La articolul 13, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
10. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:
Articolul 16^1
În cazul în care, în cursul perioadei de derulare, angajamentele prevăzute în prezenta schemă se transformă în alt tip de angajamente, potrivit prevederilor art. 16 alin. (4), noile tipuri de angajamente se supun unei noi proceduri de aprobare a ajutorului de stat.
11. La articolul 18, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Pentru aplicarea pachetului 1 se va avea în vedere ca până la expirarea amenajamentului sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice, volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament să fie egal cu cel puțin cinci posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate).
12. La articolul 19, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) Distanța de colectare pentru care se solicită sprijin trebuie să fie de minimum 100 m, iar cea maximă de 2.000 m.
13. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 21
Valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul schemei, angajată pe durata de aplicare a acesteia, este de 70.147.754 euro, respectiv 319.172.281 lei, din care contribuție FEADR 58.415.000 euro, respectiv 265.788.250 lei, iar contribuția națională 11.732.754 euro, respectiv 53.384.031 lei.
14. La articolul 23, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
(7) Informațiile privind beneficiarii schemei și sumele acordate vor fi disponibile publicului, pe site-ul APIA, fără restricții, pe o perioadă de 10 ani.