Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 7 decembrie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) titluri de stat destinate populației - titluri de stat în formă dematerializată, prin înscriere în cont, emise de Ministerul Finanțelor Publice prin subscripție publică, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului. Titlurile de stat pot fi răscumpărate anticipat de Ministerul Finanțelor Publice la solicitarea investitorului sau pot face obiectul unui transfer al dreptului de proprietate înainte de scadență. Acestea sunt nominative, fiecare având o valoare nominală de 1 leu, și dau investitorilor drepturi egale;
2. La articolul 1, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) investitor - persoană fizică rezidentă cu vârsta mai mare de 18 ani împliniți la data efectuării subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat prin transferul dreptului de proprietate;
3. La articolul 1, litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
g) cont de subscriere - cont deschis pe numele investitorului în care vor fi depuse fondurile în numerar, transfer bancar sau prin transfer dintr-un cont de subscriere alimentat cu sume reprezentând plăți de dobânzi și/sau valoare nominală, în vederea subscrierii de titluri de stat, și în care investitorului i se vor rambursa, la scadență, de către Ministerul Finanțelor Publice sumele reprezentând dobânzi și valoarea nominală aferentă subscrierii sau sumele reprezentând valoarea nominală din care sunt deduse cheltuielile specificate la art. 29, în cazul operațiunii de răscumpărare anticipată la solicitarea investitorului. Un investitor poate deține conturi de subscriere deschise la mai multe unități operative ale Trezoreriei Statului, la fiecare dintre acestea fiind deschis un singur cont de subscriere indiferent de numărul de emisiuni de titluri de stat, respectiv titluri de stat pe care le subscrie. Conturile de subscriere nu sunt purtătoare de dobânzi;
4. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Investitorul/Împuternicitul acestuia în acest scop prin procură legalizată la notar are posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, până în ultima zi a perioadei de subscriere, a unei cereri de anulare a subscrierii la care se anexează formularul de subscriere în original și, după caz, procura notarială în original, la sediul unității operative/punctului de încasare al Trezoreriei Statului unde a efectuat subscrierea, conform modelului din anexa nr. 6, urmând ca sumele să fie returnate în contul de subscriere în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. După încheierea perioadei de subscriere, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate de către investitor/împuternicit, dar pot fi răscumpărate anticipat sau tranzacționate. În situația în care investitorul a pierdut formularul de subscriere va atașa cererii de anulare a subscrierii o declarație pe propria răspundere prin care va declara faptul că a pierdut formularul de subscriere.
5. La articolul 13, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
h) încasări determinate de răscumpărarea anticipată a titlurilor de stat
6. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 19
Conturile de emisiune se închid în prima zi lucrătoare după data scadentă a emisiunii respective. În situația răscumpărării anticipate a titlurilor de stat contul de emisiune al investitorului pentru respectiva emisiune este închis după rambursarea valorii nominale diminuate cu cheltuielile specificate la art. 29 în contul de subscriere al investitorului. În situația operațiunilor prin care se răscumpără parțial subscrierile efectuate distinct în cadrul unei emisiuni, contul de emisiune va fi debitat cu sumele aferente operațiunilor de răscumpărare
7. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 26
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta anexă.
8. După articolul 26 se introduc două spre zece noi articole, articolele 27-38, cu următorul cuprins:
Articolul 27
Investitorul în titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur/Împuternicitul acestuia în acest scop prin procură legalizată la notar poate solicita răscumpărarea, înaintea scadenței, doar la unitatea operativă a Trezoreriei Statului prin care a subscris, prin depunerea unei cereri de răscumpărare anticipată conform modelului prezentat în anexa nr. 7.
Articolul 28
Răscumpărarea anticipată se realizează pentru întreaga valoare subscrisă printr-un formular de subscriere. Investitorul nu poate efectua răscumpărarea parțială a titlurilor care au fost subscrise în baza unui formular de subscriere.
Articolul 29
Răscumpărarea anticipată va atrage deducerea din suma restituită investitorului a contravalorii tuturor dobânzilor plătite investitorului aferente titlurilor de stat pentru care se solicită răscumpărarea anticipată.
Articolul 30
Cererea de răscumpărare va fi însoțită de formularul de subscriere în original sau, în cazul în care investitorul nu mai deține acest formular, de o declarație pe propria răspundere privind calitatea de investitor al titlurilor de stat ce urmează a fi răscumpărate anticipat.
Articolul 31
Suma restituită investitorului aferentă titlurilor de stat răscumpărate înainte de scadență va fi egală cu valoarea subscrisă inițial diminuată cu toate dobânzile care au fost plătite investitorului sau, după caz, deținătorului inițial, până la momentul solicitării răscumpărării anticipate. Suma va fi achitată, până în data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere deschis la Trezoreria Statului pe numele investitorului de titluri de stat.
Articolul 32
Unitățile operative ale Trezoreriei Statului vor primi cererile de răscumpărare anticipată în fiecare zi lucrătoare din cursul unei luni.
Articolul 33
Investitorii titlurilor de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot solicita transferul dreptului de proprietate, doar la unitatea operativă a Trezoreriei Statului prin care au subscris, prin semnarea și depunerea unei cereri de transfer al dreptului de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 8, la sediul unității operative prin care vânzătorul a subscris.
Articolul 34
Cererea de transfer al dreptului de proprietate va fi însoțită de formularul de subscriere în original sau în cazul în care investitorul nu mai deține acest formular, de o declarație pe propria răspundere privind calitatea de investitor al titlurilor de stat ce urmează a fi subiectul transferului. Persoana în favoarea căreia este transferat dreptul de proprietate al titlurilor de stat trebuie să dețină cont de subscriere la unitatea trezoreriei unde este efectuat transferul.
Articolul 35
Transferul dreptului de proprietate se realizează pentru întreaga valoare subscrisă printr-un formular de subscriere. Solicitările de efectuare a transferurilor parțiale nu sunt acceptate.
Articolul 36
În cazul transferului de proprietate, dobânda aferentă titlurilor de stat și valoarea nominală a acestora sunt plătite în contul de subscriere al investitorului care deține titlurile de stat la data aferentă plății.
Articolul 37
Operațiunilor de transfer al dreptului de proprietate li se vor aplica prevederile art. 93 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 38
Cererile pentru răscumpărare anticipată și de transfer al dreptului de proprietate sunt acceptate de către unitățile Trezoreriei Statului ulterior încheierii perioadei de subscriere în cadrul unei emisiuni și trebuie depuse cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau a valorii nominale aferente unei emisiuni.
9. Anexa nr. 3 se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
10. După anexa nr. 6 se introduc două noi anexe, anexele nr. 7 și 8, având conținutul prevăzut în anexele nr. 2 și 3 la prezentul ordin.