privind condițiile de operare de către transportatorii aerieni români a aeronavelor închiriate în sistem wet-lease de la operatori aerieni străini
Ministrul transporturilor,
pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în vederea creșterii gradului de protecție a pasagerilor în transportul aerian public,
luând în considerare recomandarea referitoare la închirierea aeronavelor, emisă de Conferința Europeană a Aviației Civile, la care România este parte,
în temeiul art. 4 lit. b) și al art. 50 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, al art. 3 pct. 1 și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor,
(1) Transportatorii aerieni români pot opera aeronave închiriate în sistem wet-lease de la operatori aerieni străini numai în scopul efectuării operațiunilor de transport aerian public prin curse neregulate, cu excepția cazurilor în care aceasta prevedere este în contradictie cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), utilizarea de către transportatorii aerieni români a aeronavelor închiriate în sistem wet-lease de la operatori aerieni străini, în scopul efectuării operațiunilor de transport aerian public prin curse regulate, se poate face numai în cazuri excepționale și cu aprobarea Ministerului Transporturilor.
(3) În sensul prezentului ordin prin termenul wet-lease se înțelege închirierea unei aeronave care urmează să fie operata în baza certificatului de operator aerian al celui care a dat cu chirie aeronava.
Utilizarea de către un transportator aerian român a oricărei aeronave închiriate în sistem wet-lease de la un operator aerian străin, în vederea operarii unei serii de peste 4 zboruri neregulate consecutive pe aceeași ruta, având punctul de origine și/sau de destinație pe teritoriul României, este permisă numai cu îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții:
a) seria de zboruri sa nu se extindă pe o perioadă mai mare de 6 luni;
b) transportatorul aerian român să dețină un contract de asigurare în termen de valabilitate pentru aeronava care urmează să fie utilizata, din care să rezulte ca sunt acoperite limitele de răspundere ale transportatorului stabilite prin Convenția de unificare a unor reguli relative la transportul aerian internațional, semnată la Varsovia la 31 ianuarie 1930, ratificată de România prin Legea nr. 108/1931, cu amendamentele ulterioare;
c) transportatorul aerian român să prezinte Ministerului Transporturilor-Direcția generală a aviației civile documente din care să rezulte ca pe perioada de 6 luni anterioară datei la care este prevăzută începerea operarii seriei de zboruri numărul zborurilor proprii operate cu aeronave închiriate în sistem wet-lease de la operatori aerieni străini este mai mic decât cel al zborurilor operate în baza certificatului propriu de operator aerian;
d) transportatorul aerian român să asigure, prin documentele de transport emise, informarea pasagerilor cu privire la datele de identificare a operatorului aerian străin de la care a fost închiriată aeronava.
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage suspendarea licenței de transport aerian deținute de transportatorul aerian român în cauza.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Direcția generală a aviației civile din cadrul Ministerului Transporturilor va lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin și va controla respectarea acestuia.
Ministrul transporturilor,