Având în vedere:
– necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru asigurarea abordării unitare în cadrul sistemului de control ex ante în domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiuni, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecința cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiții majore, cu impact social și economic la nivel național sau local;
– importanța deosebită a fondurilor structurale în ansamblul economiei naționale, precum și efectele negative asupra potențialului de dezvoltare a economiei naționale generate de un nivel redus al absorbției fondurilor structurale,
în considerarea faptului că aspectele sus-menționate vizează interesul general public și constituie situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Alineatul (2) al articolului 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 18 decembrie 2017, aprobată prin Legea nr. 186/2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Controlul ex ante exercitat de ANAP potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se desfășoară la solicitarea autorității contractante pe bază de liste de verificare și vizează verificarea conformității cu dispozițiile legale aplicabile din punctul de vedere al regularității și calității.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu Ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb
București, 12 martie 2019.