În temeiul prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica și termica, precum și al prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare,
Restructurarea în sectorul energiei electrice și termice se face în baza unui program ce se va desfășura în patru etape, după cum urmează:
- etapa I, până la data de 31 martie 2000 - pregătirea tuturor condițiilor necesare în vederea continuării programului de restructurare;
- etapa a II-a, 1 aprilie-30 iunie 2000 - reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate - S.A. și înființarea unui număr de societăți comerciale independente, cu sau fără filiale ori sucursale, care să determine crearea competitiei în domeniul producției și distribuției energiei electrice;
- etapa a III-a, 1 iulie-30 septembrie 2000 - consolidarea entitatilor rezultate din reorganizare și a relațiilor dintre ele, precum și realizarea studiului privind posibilitățile de privatizare în domeniul producerii și distribuției energiei electrice, cu consultant internațional, selectat în baza Proiectului PHARE RO9805-01-03 - Privatizarea în sectorul de distribuție a energiei electrice;
- etapa a IV-a, începând cu data de 1 octombrie 2000 - derularea procesului de privatizare în domeniul producerii și distribuției energiei electrice.
În etapa I Compania Naționala de Electricitate - S.A., organizată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 365/1998, are obligația sa întreprindă măsuri pentru:
a) asigurarea funcționarii normale, în condiții de siguranță, a Sistemului energetic național;
b) desfășurarea activităților din sectorul energiei electrice și termice numai pe bază de contracte ferme, încheiate între filialele sale, conform reglementărilor în vigoare ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei;
c) organizarea și funcționarea pieței de electricitate, cu cele doua componente: piața reglementată și piața concurentiala, potrivit prevederilor legale în vigoare;
d) întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2000, pe unitățile sale, în concordanta cu scopul procesului de restructurare și al contractelor încheiate;
e) inventarierea obligațiilor bugetare restante; inventarierea și analiza angajamentelor financiare asumate, în vederea determinării oportunității continuării implementarii sau restructurării/anulării acestora;
f) reanalizarea necesităților și stabilirea prioritatilor cu privire la continuarea lucrărilor în derulare sau la angajarea de noi lucrări privind modernizarea, dezvoltarea și reabilitarea în sectorul energiei electrice și termice;
g) respectarea în aceasta etapa a angajamentelor financiare de rambursare a datoriilor scadente;
h) evaluarea situației sale economico-financiare și, respectiv, a filialelor componente. Rapoartele de expertiza se vor întocmi în conformitate cu legislația interna, precum și cu standardele și recomandările internaționale (IAS - Internațional Accounting Standard);
i) obținerea avizării de către Ministerul Finanțelor a înregistrării tuturor obligațiilor față de bugetul de stat, aflate în patrimoniul sau și al filialelor componente, precum și a măsurilor care vor fi luate în perioada următoare, ca urmare a concluziilor rezultate din analiza situației economico-financiare, pentru recuperarea integrală a creanțelor bugetare de la entitatile rezultate din reorganizare;
j) începerea procesului de auditare în vederea certificării în domeniul calității;
k) inventarierea situației juridice a bunurilor aflate în patrimoniul sau ori al filialelor componente;
l) stabilirea și defalcarea patrimoniului și a capitalului social ale companiei și, respectiv, ale filialelor componente, ca urmare a concluziilor rezultate din situația economicofinanciara;
m) pregătirea întocmirii contractelor de concesiune în sectorul energiei electrice și termice, în condițiile legii;
n) stabilirea modalităților de transmitere către entitatile rezultate din reorganizarea sa a angajamentelor financiare, a tuturor obligațiilor bugetare, precum și a mecanismului de asigurare a resurselor financiare pentru achitarea acestora, a măsurilor pe care acest mecanism le impune și elaborarea unui grafic cu termene și raspunderi;
o) stabilirea activităților care nu concura în mod direct la obiectul sau de activitate, în vederea analizarii posibilității de desprindere a acestora din companie;
p) analizarea necesităților și a posibilităților de angajare de noi credite sau plasamente financiare pentru companie și pentru filialele componente și pregătirea noilor entități rezultate din reorganizare, pentru preluarea derulării și rambursarii lor în condițiile legii;
r) definitivarea propunerii de reorganizare a companiei pe baza rezultatelor și concluziilor etapei I.
Pe data de 15 martie 2000 compania, precum și consultantul desemnat în cadrul proiectului PHARE vor prezenta ministrului industriei și comerțului un raport cuprinzând concluziile etapei I și datele necesare pentru derularea etapelor următoare.
În etapa a II-a se va modifica structura Companiei Naționale de Electricitate - S.A. și se vor întreprinde următoarele măsuri:
a) reorganizarea companiei în entități distincte de producere, transport și distribuție a energiei electrice și termice, potrivit prevederilor legale în vigoare din domeniu și pe baza evaluărilor, rezultatelor și a concluziilor etapei I;
b) transferarea competentelor și responsabilităților de către companie entitatilor rezultate din reorganizarea sa, în funcție de specificul acestora; continuarea activităților normale de funcționare în siguranța a Sistemului energetic național în condițiile legii și transformarea filialelor în societăți comerciale independente;
c) supravegherea entitatilor rezultate din reorganizare prin intermediul unei alte persoane juridice, desemnată expres în acest sens de Ministerul Industriei și Comerțului, pentru urmărirea achitării la termen a creditelor angajate, astfel cum le-au fost repartizate;
d) prezentarea de către persoana juridică prevăzută la lit. c), la sfârșitul acestei etape, a rezultatelor achitării creditelor de către entitatile rezultate din reorganizare.
Pe data de 15 iunie 2000 entitatile rezultate din reorganizare, precum și consultantul desemnat în cadrul proiectului PHARE vor prezenta ministrului industriei și comerțului un raport cuprinzând concluziile etapei a II-a, precum și datele necesare pentru derularea etapelor următoare.
În etapa a III-a se va finaliza procesul de restructurare prin consolidarea entitatilor rezultate din reorganizare, iar acestea vor întreprinde următoarele măsuri:
a) implementarea reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei privind contractele comerciale la noua structura a sectorului energiei electrice și termice;
b) definitivarea și adoptarea strategiei de privatizare în domeniul producției și distribuției energiei electrice, folosind recomandările cuprinse în studiul PHARE elaborat în acest sens.
Pe data de 15 august 2000 entitatile rezultate din reorganizare, precum și consultantul desemnat în cadrul Proiectului PHARE RO9805-01-03 - Privatizarea în sectorul de distribuție a energiei electrice vor prezenta ministrului industriei și comerțului un raport cuprinzând concluziile etapei a III-a, precum și datele necesare pentru derularea etapei următoare.
În etapa a IV-a se va derula procesul de privatizare în domeniul producerii și distribuției energiei electrice, cuprinzând următoarele măsuri:
a) începerea negocierilor cu investitorii strategici selecționați;
b) începerea procesului de privatizare în domeniul producției și distribuției energiei electrice;
c) consolidarea componentei pieței concurentiale pe care energia electrica este tranzactionata prin licitație.