HOTĂRÂRE nr. 175 din 29 martie 2019

HOTĂRÂRE Abrogat Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 5 aprilie 2019
Intrat în vigoare
05.04.2019
Forma consolidată din
05.04.2019
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud“, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul apelor și pădurilor, Adriana Petcu, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 29 martie 2019.

Nr. 175.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud" Indicatori tehnico-economici

Titular: Ministerul Apelor și Pădurilor

Beneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa

Amplasament: Lucrările hidrotehnice sunt amplasate în bazinul hidrografic Bistrița, pe râul Bistrița, în zona aval barajului Colibița până la confluența cu râul Șieu, și râul Bârgău, județul Bistrița-Năsăud.

mii lei234.864 din care:construcții-montajmii lei181.521 - Eșalonarea investiției- Capacități:- Reabilitare baraj Colibița - volum acumulare - totalmil. mc100- Amenajare albiekm16,6 - Lucrări de protecție la inundațiikm19,7 - Durata totală de realizare a investițieiluni 36

- Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)

(în prețuri valabile la 14.09.2018; 1 euro =4,6430 lei),

Anul I INV

C+M

mii lei

mii lei

70.000

54.000

Anul II INV

C+M

mii lei

mii lei

82.000

63.000

Anul III INV

C+M

mii lei

mii lei

82.864

64.521

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea se face din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.