În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare DN 29D Botoșani-Ștefănești, km 2+800-km 18+500 și km 21+800-km 48+146“, județul Botoșani, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat
București, 10 aprilie 2019.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Modernizare DN 29D Botoșani-Ștefănești, km 2+800-km 18+500 și km 21+800-km 48+146“Ordonator principal de credite:Ministerul TransporturilorBeneficiar:Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./D.R.D.P. IașiAmplasament:Județul Botoșani
Indicatorii tehnico-economiciValoarea totală a investiției (inclusiv TVA):mii lei261.075(în prețuri la data de 28.06.2018/1 euro = 4,6569 lei)din care:- construcții-montaj (C+M):mii lei222.897Eșalonarea investiției (INV/C+M):Anul Imii lei117.000 / 100.000Anul IImii lei144.075 / 122.897Capacități:- lungime:km42,739- lățime platformă:m9,00din care - parte carosabilă:m2 x 3,50- viaductebuc.2- poduri noibuc.5- poduri reabilitatebuc.3Durata de realizare a investiției:luni24
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.