Articolul I
Anexa la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 14/2019 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru prestarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2019, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 13, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
(5) Operatorul de înmagazinare asigură respectarea criteriilor de eficiență economică și a prevederilor legislației referitoare la achiziția de bunuri, lucrări și servicii, inclusiv a legislației cu privire la achizițiile sectoriale în cazul în care are calitatea de entitate contractantă potrivit prevederilor acesteia. În acest sens, operatorul de înmagazinare transmite anual la ANRE politica de achiziții de bunuri, lucrări și servicii pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, inclusiv procedurile utilizate în acest sens.
2. La articolul 14, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
(4) Rata de rentabilitate și stimulentul pentru imobilizările corporale și necorporale prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c) sunt cele aprobate în sectorul gazelor naturale pentru aceeași perioadă de referință, în scopul asigurării unui tratament nediscriminatoriu și îmbunătățirii funcționării și creșterii siguranței și flexibilității în exploatare a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale.
3. La articolul 18, alineatele (4) și (5) se abrogă.