LEGE nr. 2 din 28 martie 1970

LEGE Marea Adunare Na?ională
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 28 din 28 martie 1970
Intrat în vigoare
28.06.1970
Forma consolidată din
28.06.1970

privind asigurarea și controlul calității produselor

În scopul ridicării calității produselor,

Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege:

Articolul 1

Preocuparea pentru ridicarea continua a calității produselor reprezintă - pe tot parcursul, de la pregătirea producției pînă la verificarea comportării produsului la destinatar - o sarcina de baza a tuturor unităților economice, institutelor de cercetare și proiectare, ministerelor și celorlalte organe centrale și locale, potrivit cu atribuțiile ce le revin.

O sarcina permanenta a tuturor unităților economice și organelor de stat este studiul sistematic al evoluției nivelului tehnic și al calității produselor pe plan mondial și stabilirea măsurilor corespunzătoare pentru fabricarea produselor la acest nivel.

Articolul 2

Consiliile de administrație ale centralelor industriale, combinatelor și grupurilor de uzine și ale celorlalte organizații economice cu statut de centrala, precum și comitetele de direcție din întreprinderi răspund de calitatea produselor, lucrărilor executate, serviciilor prestate și, potrivit atribuțiilor lor, sînt obligate:

a) sa ia măsuri pentru realizarea de produse noi și modernizarea celor existente la nivel tehnic și calitativ în concordanta cu progresul științei și tehnicii, cu cerințele beneficiarilor interni și externi, în condițiile unei eficiente economice ridicate;

b) sa pună în fabricatia de serie numai produsele omologate sau acceptate de beneficiar și după ce au luat toate măsurile de pregătire a fabricației, au stabilit metodele și au asigurat mijloacele necesare efectuării controlului tehnic al calității acestora.

Pentru produsele noi, oferite pentru prima data la export sau pentru cele la care se cer condiții tehnice suplimentare față de normativele interne în vigoare, se vor efectua în prealabil probe de verificare a parametrilor tehnico-funcționali care să asigure condițiile calitative convenite cu partenerul extern.

În cazul produselor unicate de mare complexitate, la care nu se pot face probe complete în uzina producătoare, se va stabili cu beneficiarii modul de verificare a acestor produse, potrivit normativelor elaborate de ministerele tutelare și Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor;

c) sa elaboreze și să aplice, prin planurile anuale și de perspectiva, măsuri speciale pentru îmbunătățirea continua a calității materiilor prime și semifabricatelor, produselor finite, lucrărilor de investiții-construcții și serviciilor din sfera lor de activitate;

d) sa folosească în fabricație numai materii prime și materiale care corespund condițiilor de calitate prevăzute în documentele tehnice normative și celorlalte condiții stabilite în contractele economice;

e) sa clasifice și sa marcheze pe clase de calitate acele produse la care s-au stabilit norme de sortare și prețuri diferențiate conform normelor legale;

f) sa marcheze vizibil pe ambalaj durata de folosire la produsele cu perioada de valabilitate și durata de utilizare limitate;

g) să asigure dotarea laboratoarelor și a secțiilor de producție cu aparate de măsura și control, aparatura de laborator și cu standuri de probe pentru a determina cu precizia necesară caracteristicile fizice, mecanice și chimice ale materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, precum și modul de comportare în timp a produselor finite, în condițiile în care sînt utilizate la beneficiar sau în condițiile prevăzute în documentele tehnice normative sau în alte condiții convenite;

h) sa perfecționeze documentația tehnica cuprinzînd și tehnologia de control, să facă propuneri de perfecționare a standardelor, sa elaboreze și sa imbunatateasca normele interne de fabricație, în concordanta cu progresul tehnic și cerințele de calitate;

i) sa modernizeze continuu utilajele și instalațiile de producție, precum și metodele și aparatura de măsura și control a parametrilor calitativi ai produselor în toate fazele de execuție, sa organizeze verificarea, întreținerea și certificarea sistematica - conform legii - a funcționarii acestora în limitele de precizie stabilite;

j) să asigure condițiile materiale pentru pregătirea muncitorilor calificați și a personalului mediu de specialitate, sa ia măsuri pentru justa repartizare a cadrelor tehnice de specialitate, precum și pentru promovarea inițiativei tuturor salariaților în direcția îmbunătățirii calității produselor și diversificării sortimentelor;

k) sa organizeze controlul tehnic de calitate începînd cu recepția materiilor prime și a materialelor, pe faze de fabricație și final, conform cu tehnologiile de fabricație, să asigure ca în compartimentul de control tehnic al calității să fie încadrați muncitori, maiștri și ingineri cu o înaltă pregătire profesională și experienta în producție;

l) sa prevadă în contractele economice, după caz, condiții și termene de garanție referitoare la calitate, durata de utilizare și condiții de conservare, ambalare și depozitare a produselor, în conformitate cu documentele tehnice normative sau potrivit acordului cu beneficiarii;

m) să livreze produsele, conform prevederilor contractuale, însoțite de documentul de atestare a calității și, după caz, de prescripții privind manipularea, depozitarea, stocarea, punerea în funcțiune, exploatarea și întreținerea acestora;

n) sa urmărească sistematic modul de comportare la beneficiarii interni și externi a produselor livrate și, ținînd seama de observațiile acestora, sa ia măsuri de perfecționare a documentației tehnice, a modului de execuție și a activității de control tehnic de calitate.

Articolul 3

Conducerile ministerelor, ale celorlalte organe centrale, precum și comitetele executive ale consiliilor populare județene, al municipiului București și consiliilor populare municipale și orășenești răspund de realizarea calității superioare a produselor, a lucrărilor executate și, potrivit competentelor stabilite de lege, au următoarele îndatoriri cu privire la asigurarea calității:

a) organizează și controlează activitatea de cercetare și proiectare de produse și procedee tehnologice care să se bazeze pe realizarile științei ale tehnicii moderne, astfel încît să se asigure produselor fabricate un nivel calitativ și o eficienta economică ridicată, corespunzătoare cerințelor beneficiarilor;

b) aproba pentru produsele de importanța deosebită studiile tehnico-economice, documentele de omologare și introducerea în fabricație de serie;

c) creează condiții pentru ridicarea calității produselor prin profilarea, specializarea și concentrarea producției;

d) asigura mijloacele necesare inzestrarii unităților subordonate cu aparate de măsura și control, aparatura de laborator, standuri de proba și promovează folosirea metodelor științifice de verificare a calității; în acest scop vor prevedea în planurile de stat anuale necesarul de aparataj de măsura și control;

e) organizează, îndrumă și verifica activitatea controlului tehnic de calitate în unitățile subordonate, urmărindu-se verificarea parametrilor de calitate prevăzuți în documentațiile tehnice și promovarea folosirii metodelor științifice de control;

f) asigura elaborarea și îmbunătățirea standardelor cu parametrii tehnico-economici la nivelul tehnicii moderne, stabilind metode de control în concordanta cu progresul tehnic și cerințele de calitate;

g) elaborează și urmăresc, prin planurile anuale și de perspectiva, aplicarea programelor de măsuri pentru îmbunătățirea continua a calității materiilor prime și semifabricatelor, produselor finite și lucrărilor de construcții-montaj;

h) aplica sancțiunile prevăzute de lege împotriva celor care se fac vinovați de fabricarea și punerea în circulație a unor produse cu parametri tehnici și calitativi inferiori celor stabiliți prin contracte.

Neîndeplinirea îndatoririlor prevăzute în prezentul articol atrage, potrivit legii, răspunderea materială pentru prejudiciile cauzate.

Articolul 4

Condițiile concrete de calitate a produselor se precizează în contractele economice pe baza documentelor tehnice normative-standarde, a normelor interne de fabricație, caietelor de sarcini, a mostrelor acceptate de beneficiari, precum și altor cerințe convenite între părți.

Prețurile produselor, ale lucrărilor și tarifele pentru servicii se vor stabili diferențiat, în concordanta cu calitatea lor.

Articolul 5

Consiliile de administrație ale unităților cu statut de centrala și comitetele de direcție ale întreprinderilor au datoria sa analizeze periodic activitatea desfășurată pentru asigurarea calității produselor în întreprinderi, secții, ateliere și locuri de muncă, sa stabilească măsuri în vederea îmbunătățirii calității produselor. Comitetele de direcție prezintă dări de seama adunărilor generale ale salariaților asupra modului cum se îndeplinesc indicatorii de calitate.

În toate fazele de fabricație, supun spre dezbatere măsuri în scopul ridicării continue a nivelului calitativ al produselor.

Articolul 6

Directorii și ceilalți conducatori de unități economice poarta răspunderea pentru asigurarea condițiilor materiale, tehnice și organizatorice necesare îmbunătățirii calității produselor, reducerii rebuturilor, a volumului operațiilor de remaniere și a deficiențelor de calitate; controlează activitatea compartimentului de control tehnic de calitate, modul în care secțiile productive respecta normativele privind calitatea și iau măsuri pe linia indicată de organele de control.

Articolul 7

Neîndeplinirea îndatoririlor prevăzute în articolele 2, 5 și 6 atrage, potrivit legii, răspunderea materială pentru prejudiciul cauzat. Pentru neglijența și abateri repetate, celor vinovați li se vor aplica și sancțiuni disciplinare, inclusiv retrogradarea sau desfacerea disciplinară a contractelor de muncă.

Articolul 8

Inginerii, tehnicienii, maistrii, conducătorii procesului de producție, precum și cei din compartimentele de conceptie, au datoria să asigure condițiile organizatorice și materiale, sa acorde asistența tehnica necesară pentru realizarea produselor la un nivel ridicat de calitate. Ei răspund în cadrul atribuțiilor ce le revin de respectarea normelor de calitate la fiecare operație tehnologică executată, la fiecare produs în parte și sînt obligați sa anunțe imediat compartimentul controlului tehnic de calitate, conducerea unității asupra defectelor de calitate care apar în procesul de fabricație și asupra cărora nu pot acționa în mod direct.

Pagubele provenite din remanieri, rebuturi și produse a căror calitate nu se încadrează în normele stabilite ca urmare a neîndeplinirii acestor obligații se suporta, conform legii, de cei vinovați.

Articolul 9

Muncitorii au datoria de onoare de a executa lucrări și produse de înaltă calitate, de a participa activ la acțiunile îndreptate spre ridicarea continua a calității produselor, de a crea o larga opinie de masa pentru realizarea producției de buna calitate, practicînd metoda autocontrolului exigent al calității produselor și lucrărilor realizate la fiecare loc de muncă.

Ei răspund de calitatea produselor realizate și suporta, conform legii, prejudiciile cauzate de nerespectarea documentației, disciplinei tehnologice, care provoacă rebuturi, remanieri sau produse a căror calitate nu se încadrează în normele stabilite.

Articolul 10

Executarea controlului tehnic al calității de către organele de control nu absolvă de răspundere directa inginerii, tehnicienii și maistrii, pe toți cei care organizează și conduc procesul de fabricație și nici pe cei care executa lucrări și produse de calitate necorespunzătoare.

Articolul 11

Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor înfăptuiește, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale, politica statului în domeniul calității și al controlului tehnic de calitate al produselor, lucrărilor și serviciilor, avînd următoarele îndatoriri și raspunderi principale:

a) organizează și executa controlul calității produselor destinate consumului intern și exportului, urmărind respectarea cu strictețe a condițiilor tehnice calitative prevăzute în contracte, standarde și alte documentații tehnice;

b) îndrumă și controlează activitatea compartimentelor de control tehnic de calitate din unitățile producătoare; promovează folosirea metodelor moderne de control și inițiază acțiuni pentru ridicarea calificării profesionale a controlorilor tehnici de calitate;

c) studiază, împreună cu organizațiile economice producătoare, evoluția calității produselor similare realizate în alte tari și propune ministerelor și celorlalte organe centrale efectuarea de cercetări și aplicarea de măsuri în vederea îmbunătățirii caracteristicilor tehnice calitative ale produselor;

d) interzice livrarea produselor care nu corespund din punct de vedere calitativ condițiilor prevăzute în contracte, dispune sistarea fabricației produselor care prin calitatea lor ar putea dăuna intereselor economiei naționale, informind de aceasta Consiliul de Miniștri;

e) aplica sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele privind condițiile calitative ale produselor, în conformitate cu reglementările în vigoare;

f) răspunde pentru controalele executate necorespunzător, de neluarea la timp, în cadrul atribuțiilor ce-i revin conform legii, a măsurilor care se impun pentru remedierea defectiunilor de calitate, de buna funcționare a compartimentelor de control tehnic de calitate din unitățile economice.

Articolul 12

Compartimentul de control tehnic de calitate din întreprinderi funcționează ca organ subordonat, în condițiile legii, atît conducerii unității cît și Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Produselor.

Articolul 13

Organul de control tehnic de calitate verifica, conform normelor stabilite, calitatea materiilor prime și materialelor care se folosesc în fabricație, respectarea în procesul de producție a documentației tehnice și tehnologiei de fabricație, pe toate fazele de producție, verifica și certifica calitatea produselor, participa la omologarea produselor și la stabilirea măsurilor pentru îmbunătățirea calității acestora.

Articolul 14

Organul de control tehnic de calitate din întreprinderi răspunde de organizarea controlului calității produselor, lucrărilor sau serviciilor pe toate treptele de fabricație, urmărește ca livrarea acestora să se facă în conformitate cu documentele tehnice normative și cu celelalte condiții de calitate stabilite prin contracte.

Articolul 15

Organului de control tehnic al calității din întreprinderi i se subordonează laboratoarele care sînt organizate în scopul verificării calității produselor.

Articolul 16

Numirea, schimbarea din funcție, sancționarea sau desfacerea contractului de muncă ale șefului compartimentului pentru controlul calității produselor din întreprinderi se face de către comitetul de direcție cu acordul centralelor industriale, al celorlalte unități cu statut de centrala sau altor organe ierarhic superioare ale întreprinderii, precum și cu acordul Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Produselor; șeful controlului tehnic de calitate este membru de drept al comitetului de direcție al întreprinderii sau consiliului de administrație al centralei în care își desfășoară activitatea.

Articolul 17

Șeful controlului tehnic de calitate sesizează conducerea unității asupra abaterilor privind calitatea, face propuneri pentru prevenirea și eliminarea deficiențelor de fabricație, este obligat sa ceara întreruperea operației tehnologice, fabricatia sau livrarea produselor care contravin documentației tehnice, documentelor tehnice normative sau obligațiilor contractuale cu privire la calitate.

În cazul cînd conducerea unității nu ia măsurile necesare, șeful controlului tehnic de calitate este obligat sa sesizeze organul ierarhic superior, inclusiv conducătorul organului central și Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor.

Articolul 18

În exercitarea atribuțiilor sale, organul de control tehnic de calitate stabilește și marcheaza pe produs sau ambalaj, conform prevederilor articolului 2 literele e și f, după caz, clasa de calitate a produselor și durata de folosire și răspunde de corecta încadrare a acestora; întocmește certificatele de calitate ce se vor emite de unitate și care angajează răspunderea acesteia, potrivit legii contractelor economice; verifica documentația care însoțește produsele finite.

Articolul 19

Șeful controlului tehnic de calitate prezintă periodic conducerii întreprinderii și Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Produselor un raport asupra calității produselor și activității desfășurate de organul de control.

Articolul 20

Unitățile de cercetare și cele de proiectare vor asigura, prin documentațiile elaborate, promovarea soluțiilor tehnice cele mai moderne, cu eficienta economică ridicată și vor preciza caracteristicile calitative ale produselor ce vor rezultă, acestea constituind indicatori obligatorii în realizarea parametrilor proiectati.

Articolul 21

Cercetatorii, proiectantii și alți specialiști care participa la elaborarea și avizarea documentațiilor tehnice răspund de soluția tehnica, parametrii proiectati și calitatea produsului prevăzute în documentația tehnica elaborata pînă la realizarea performantelor prescrise.

Articolul 22

Unităților producătoare le este interzisă livrarea produselor destinate consumului intern care nu corespund prevederilor calitative stabilite prin contracte sau lege.

Se interzice conducerilor întreprinderilor producătoare și organizațiilor de comerț exterior sa expedieze la export mărfuri cu defectiuni de calitate sau cu caracteristici care nu se încadrează în prevederile contractuale.

Nerespectarea obligațiilor cuprinse în prezentul articol atrage răspunderea patrimonială a unităților furnizoare, care sînt obligate sa repare, conform prevederilor legale, prejudiciile cauzate, precum și răspunderea materială a salariaților din vina cărora s-a produs prejudiciul.

Articolul 23

Beneficiarii au datoria sa controleze, pe parcursul fabricației și la livrare, în condițiile stabilite în contract, modul în care se îndeplinesc obligațiile asumate de furnizori cu privire la calitatea produselor contractate.

Articolul 24

Receptionarea instalațiilor complexe și utilajelor se va efectua de către beneficiar pe principalele faze de fabricație și la livrare în condițiile stabilite prin contractul economic. Specialiștii institutelor de proiectare sînt obligați sa acorde asistența tehnica la efectuarea încercărilor și a recepției finale.

Articolul 25

Se interzice livrarea de către uzinele producătoare a utilajelor, agregatelor, instalațiilor și altor produse de complexitate tehnica ridicată fără recepția de calitate pe faze și la livrare de către beneficiarii de investiții.

Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor are obligația de a controla modul cum beneficiarii de investiții realizează recepția utilajelor pe faze și în final, potrivit clauzelor din contractul economic.

Articolul 26

Furnizorii de utilaje și instalații complete sînt obligați sa acorde asistența tehnica de specialitate la montajul și punerea în funcțiune a acestora.

Articolul 27

Beneficiarii de investiții, întreprinderile de construcții-montaj și instalații, precum și Inspecția de Stat în Construcții, au obligația sa controleze, în condițiile șantierului, dacă furnizorii au respectat cerințele de calitate prevăzute în contracte și prescripții tehnice la utilajele, mașinile, agregatele, instalațiile și aparatajele sosite pe șantier și care urmează a fi montate.

Se interzice montarea sau instalarea acelor utilaje, mașini, agregate, instalații și aparate care prezintă defectiuni. Acestea vor fi restituite furnizorilor sau, de comun acord, se vor stabili măsuri pentru remedierea defectiunilor pe șantier. Toate prejudiciile provocate de aceste defectiuni vor fi suportate, potrivit legii, de cei care le-au provocat.

Articolul 28

Întreprinderile de construcții-montaj și instalații, beneficiarii de investiții, institutele de proiectare și Inspecția de Stat în Construcții sînt obligate să facă un control riguros asupra modului în care sînt efectuate lucrările de construcții, de montaj și instalații, cu respectarea întocmai a tuturor prescripțiilor din proiecte, pentru asigurarea calității lucrărilor de construcții-montaj și instalații, în asa fel încît să se asigure punerea în funcțiune a obiectivelor la termen și în bune condiții, precum și realizarea parametrilor proiectati în conformitate cu planul aprobat.

Articolul 29

Unitățile de transport răspund de respectarea condițiilor prevăzute de lege sau contract pentru transportul și manipularea produselor și asigura păstrarea caracteristicilor calitative ale acestora, de la preluare pînă la predare, urmînd a suporta, conform legii, despăgubirile pentru eventualele prejudicii aduse calității produselor.

Articolul 30

Unitățile care preiau, păstrează și desfac produsele răspund de asigurarea condițiilor pentru menținerea integrității și calității acestora, de corecta lor manipulare și depozitare; pagubele rezultate ca urmare a unei depozitari sau manipulari necorespunzătoare se suporta, conform legii, de persoanele care le-au provocat.

Articolul 31

Unitățile producătoare și cele comerciale răspund față de cumpărătorii interni pentru orice defecte de fabricație sau orice alte vicii ascunse apărute la produsele vîndute fără termen de garanție și reclamate în termen legal sau la produsele la care se prevede un termen de garanție, reclamate înăuntrul acestui termen, dacă cumpărătorul a respectat regulile de folosire și păstrare a bunurilor cumpărate.

Remedierea sau înlocuirea produselor necorespunzătoare reclamate în condițiile prezentului articol se face în mod gratuit pentru cumpărător, iar cheltuielile se recuperează, conform legii, de la cei vinovați.

Articolul 32

Unitățile importatoare sînt obligate sa contracteze produsele numai la calitatea acceptată de unitățile beneficiare și împreună cu acestea vor urmări ca în contractele externe pentru utilajele și instalațiile complexe din import să se treacă condiții privind receptionarea de faze și în final la furnizorii străini. Aceste unități răspund de realizarea calității și parametrilor tehnico-economici ai utilajelor și instalațiilor complexe importate.

Pentru toate produsele ce se importa, prevederile cu privire la calitate înscrise în contractele externe vor fi comunicate beneficiarilor, pe baza cărora aceștia vor face recepția.

Pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol, unitățile importatoare suporta despăgubirile față de întreprinderile beneficiare, iar pagubele vor fi recuperate, conform legii, de la persoanele vinovate.

Articolul 33

Se interzice raportarea ca producție-marfa a produselor care au fost respinse în timpul recepției de organul controlului tehnic de calitate, de Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor sau de beneficiar.

Articolul 34

Ridicarea continua a calității producției constituie o chestiune de mindrie patriotica și de constiinta socialistă a tuturor oamenilor muncii, care se înfăptuiește prin participarea activa și mobilizarea larga a inițiativelor creatoare ale maselor în procesul de producție a bunurilor materiale.

În fiecare an se va organiza "Luna calității produselor", care va cuprinde acțiuni pentru propagarea larga a cunoștințelor în domeniul calității, va face bilanțul realizarilor obținute în fiecare întreprindere pe linia ridicării nivelului calitativ al producției, se vor acorda distincții celor care s-au evidențiat și au adus contribuție deosebită în miscarea de masa pentru ridicarea calității produselor românești la nivelul celor mai bune realizari pe plan mondial.

Articolul 35

Pentru realizari deosebite cu privire la calitatea produselor, angajații vor fi stimulati material în conformitate cu prevederile sistemului de salarizare.

Articolul 36

Ridicarea calității produselor este condiționată de perfecționarea continua a pregătirii profesionale a cadrelor, atît a celor care realizează produsele cît și a celor care le controlează.

Toți specialiștii care funcționează în activitatea de control tehnic de calitate vor fi instruiti periodic în vederea cunoașterii instrumentelor, aparaturii și metodelor de control.

În întreprinderile producătoare se vor organiza în mod sistematic cursuri de scurta durata de calificare și perfecționare în domeniul calității producției și controlului calității produselor.

În învățămîntul profesional, licee de specialitate, în institute tehnice și economice de învățămînt superior se vor introduce cursuri de specialitate privind indicatorii de calitate ai produselor, metrologie și tehnici moderne de control.

Articolul 37

Organele de control al calității produselor răspund, fiecare potrivit atribuțiilor lor, pentru executarea de controale necorespunzătoare, înscrierea în documentele de control a unor caracteristici, date tehnice sau constatări care nu reflecta realitatea, nesemnalarea către organele ierarhic superioare a incalcarilor dispozițiilor legale constatate în cadrul controlului sau, cînd este cazul, pentru interzicerea neîntemeiată a livrării unor produse.

Articolul 38

Organizația socialistă care nu-și executa obligațiile contractuale referitoare la calitatea produselor datorează celeilalte părți despăgubiri în vederea repararii prejudiciului cauzat din culpa sa.

Despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea în natura a obligației contractuale privește atît paguba efectiv suferită, cît și beneficiul nerealizat.

Articolul 39

Încălcarea îndatoririlor stabilite în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă sau penală a celor vinovați de săvîrșirea faptei, răspunderea materială - inclusiv în cazurile în care prin legea de fața ea nu a fost prevăzută expres.

Răspunderea penală este angajata în condițiile articolelor 248 sau 249 din Codul penal, după caz, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai grava.

Articolul 40

Faptele care constituie contravenții la prevederile prezentei legi, precum și sancțiunile corespunzătoare se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.

Articolul 41

Dispozițiile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, și prestațiilor de servicii.

Unitățile prestatoare de servicii către populație răspund de calitatea lucrărilor executate, fiind obligate să efectueze gratuit remedierea eventualelor deficiente. Cheltuielile de remediere vor fi recuperate, conform legii, de la cei din vina cărora au fost cauzate.

Pentru lucrările la care se acordă termen de garanție, durata acestora se aproba, dacă nu sînt stabilite prin lege, de organele centrale cărora le sînt subordonate unitățile prestatoare de servicii, iar pentru unitățile din economia locală de Comitetul de Stat pentru Economia și Administrația Locală.

Articolul 42

Dispozițiile legii de fața se aplică în mod corespunzător și organizațiilor cooperatiste.

Articolul 43

Prezenta lege intră în vigoare în termen de 3 luni de la publicare. Înăuntrul acestui termen, ministerele și celelalte organe centrale vor propune Consiliului de Miniștri actele normative pentru punerea de acord a reglementărilor în vigoare cu prevederile prezentei legi.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.