(1) Procedura de agreare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a practicienilor în insolvență se demarează prin publicarea unui anunț pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform modelului din anexa nr. 1. Anunțul va fi comunicat în aceeași zi și către UNPIR prin orice mijloace de comunicare convenite împreună de cele două entități.
(2) Termenul de depunere a documentațiilor de participare este de 15 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau cel prevăzut în anunț.
(3) Analiza ofertelor de agreare și emiterea deciziei privind rezultatul procedurii de agreare au loc în termen de maximum 20 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
(la 17-02-2022, Alineatul (4) din Articolul 3 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 210 din 15 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 17 februarie 2022 )
(5) Procedura de agreare se reia semestrial, prin publicarea anunțului prevăzut la alin. (1), pentru practicienii în insolvență care nu sunt incluși în lista de agreare, inclusiv cei care nu au depus oferte la procedurile anterioare.
(la 17-02-2022, Alineatul (5) din Articolul 3 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 210 din 15 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 17 februarie 2022 )
Dispoziții privind documentația necesară în vederea agreării
(1) Documentația de participare la procedura de agreare se depune de către ofertanți la Registratura generală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa menționată în anunț, sau se comunică prin poștă, cu confirmare de primire.
(2) Documentația de participare la procedura de agreare trebuie să cuprindă următoarele:
a) o scrisoare de intenție prin care își manifestă interesul de a participa la procedura de agreare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - va fi completat modelul cuprins în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin;
b) un act justificativ eliberat de UNPIR, cu cel mult 30 de zile înainte de depunerea documentației, din care să rezulte că forma de exercitare a profesiei de practician în insolvență este înscrisă în evidențele UNPIR, precum și faptul că asociatul coordonator sau asociații coordonatori ai acesteia nu au fost supuși niciunei sancțiuni disciplinare în ultimii 3 ani anteriori declanșării procedurii de agreare;
(la 17-02-2022, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 210 din 15 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 17 februarie 2022 )
(la 17-02-2022, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 4 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 210 din 15 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 17 februarie 2022 )
d) o copie certificată de pe polița de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, valabilă la data depunerii documentației.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) se depun pe numele ofertanților, astfel cum sunt definiți la art. 1 lit. f).
(4) Documentația se depune în original sau conform cu originalul, opisată, îndosariată, în plic închis, toate paginile fiind numerotate si semnate. Participantul va menționa obligatoriu pe plic denumirea, precum și adresa/sediul social al ofertantului, cu mențiunea „a nu se deschide - pentru Comisia de agreare a practicienilor în insolvență - D.G.J.“.
Procedura de desfășurare a activității Comisiei de agreare
(1) Secretariatul comisiei înregistrează documentațiile depuse de ofertanți într-un registru deținut la nivelul Comisiei de agreare.
(2) Președintele Comisiei de agreare, prin secretariat, convoacă în scris membrii titulari în vederea deschiderii documentațiilor, analizării acestora și stabilirii rezultatului agreării.
(3) Comisia de agreare se întrunește la data stabilită în convocare, deschide plicurile și analizează documentația depusă de ofertanți, urmând ca definitivarea procedurii de agreare a practicienilor în insolvență să nu depășească termenul prevăzut la art. 3 alin. (3).
(4) Comisia de agreare verifică dacă documentația este completă și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 și solicită organelor fiscale competente certificatele de atestare fiscală emise pentru ofertanți, urmând să încadreze ofertanții în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, întocmind în acest sens o decizie care va avea anexate următoarele:
a) Lista practicienilor în insolvență agreați;
b) Lista practicienilor în insolvență descalificați în cadrul procedurii de agreare;
c) Lista practicienilor în insolvență respinși în cadrul procedurii de agreare.
(la 17-02-2022, Alineatul (4) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 210 din 15 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 17 februarie 2022 )
(5) În situația în care se impun clarificări cu privire la documentația depusă, Comisia de agreare poate solicita orice informații suplimentare pe care le consideră relevante. În măsura în care nu sunt comunicate în timpul stabilit, care nu poate fi mai mic de 5 zile de la data primirii solicitării, Comisia de agreare va decide descalificarea ofertei.
(6) Constatările și rezultatul procedurii de agreare se consemnează de către Comisia de agreare într-un proces-verbal care stă la baza emiterii deciziei prevăzute la alin. (4). Modelul Deciziei privind rezultatul procedurii de agreare este cel prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(7) Decizia prevăzută la alin. (4) se publică pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se comunică de îndată direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, respectiv Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, precum și UNPIR, prin intermediul Direcției generale juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin grija secretariatului Comisiei.
(la 23-01-2020, sintagma: Decizia prevăzută la alin. (6) a fost înlocuită de RECTIFICAREA din 23 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 23 ianuarie 2020 )
(8) Împotriva deciziei prevăzute la alin. (4) se poate formula plângere prealabilă, care se depune la Registratura generală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 15.
(la 23-01-2020, sintagma: Împotriva deciziei prevăzute la alin. (6) a fost înlocuită de RECTIFICAREA din 23 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 23 ianuarie 2020 )
(9) Comisia de agreare poate emite decizie de modificare și/sau completare a deciziei privind rezultatul procedurii de agreare, în situația în care:
a) se constată erori în conținutul deciziei privind rezultatul procedurii de agreare, pe baza documentelor care atestă această situație;
b) în urma soluționării plângerilor prealabile;
c) în baza hotărârilor judecătorești definitive;
d) ofertantul agreat are o colaborare defectuoasă cu organele fiscale;
e) se încadrează în prevederile alin. (16) și (17).
(10) Prin colaborare defectuoasă cu organele fiscale se înțeleg acele măsuri vădit nelegale luate de ofertant, confirmate definitiv printr-o hotărâre judecătorească și care au dus la defavorizarea/prejudicierea organului fiscal în cadrul derulării unei proceduri de insolvență, întocmind în acest sens la nivelul structurii juridice care instrumentează cauza un referat, indicându-se în mod expres motivele care susțin o astfel de măsură.
(11) Referatul, însoțit de hotărârea judecătorească definitivă, se comunică Comisiei de agreare de către organul fiscal central, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a soluției instanței competente.
(12) Comisia de agreare, pe baza documentelor prevăzute la alin. (11), modifică decizia privind rezultatul procedurii de agreare, în sensul eliminării ofertanților care au avut o colaborare defectuoasă cu organele fiscale, din Lista practicienilor în insolvență agreați, comunicându-se practicienilor în cauză acest fapt.
(13) Prevederile alin. (5)-(8) se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește decizia de modificare și/sau completare a deciziei privind rezultatul procedurii de agreare.
(14) Practicienii în insolvență agreați de către Agenția Națională de Administrare Fiscală care, după data agreării, își schimbă denumirea și/sau forma de organizare sunt considerați agreați de către comisiile de selecție până la actualizarea listei. UNPIR comunică, de îndată, Agenției Naționale de Administrare Fiscală informații cu privire la aceste schimbări intervenite asupra practicienilor în insolvență, inclusiv lista formelor de organizare radiate sau practicienii în insolvență sancționați disciplinar, în baza cărora Comisia de agreare actualizează lista practicienilor în insolvență agreați, prin modificarea deciziei privind rezultatul procedurii de agreare.
(15) Trimestrial, pentru practicienii în insolvență agreați, Comisia de agreare verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b) și c), până la data de 15 a lunii următoare expirării fiecărui trimestru. În situația în care nu sunt îndeplinite aceste condiții, Comisia de agreare modifică decizia privind rezultatul procedurii de agreare, în mod corespunzător.
(16) Practicienii în insolvență cuprinși în lista celor descalificați/respinși, precum și orice alți practicieni care nu au depus oferte la procedurile anterioare pot depune la Registratura generală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală noi documentații care să respecte condițiile prevăzute la art. 4, până la termenul prevăzut la alin. (15).
(17) Pentru practicienii în insolvență prevăzuți la alin. (15) și (16), Comisia de agreare actualizează în mod corespunzător listele prevăzute la alin. (4) și emite decizia de modificare a deciziei privind rezultatul procedurii de agreare. Prevederile alin. (7) se aplică în mod corespunzător.