HOTĂRÂRE nr. 410 din 12 iunie 2019

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 4 iulie 2019
Intrat în vigoare
04.07.2019
Forma consolidată din
04.07.2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

(1) Se aprobă stema comunei Sulița, județul Botoșani, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Sulița, județul Botoșani, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu

București, 12 iunie 2019.

Nr. 410.

Anexa nr. 1*)

STEMA comunei Sulița, județul Botoșani

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Sulița, județul BotoșaniDescrierea stemeiSemnificațiile elementelor însumate

Stema comunei Sulița se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie ondulată albastră.

În câmp de argint se află o suliță naturală poziționată în țeapă, întreruptă de fascia ondulată.

La mijlocul suliței, pe fascia ondulată, se află o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.

Sulița este armă vorbitoare, făcând referire directă la denumirea comunei.

Coroana murală cu trei turnuri crenelate face referire la vechiul târg Sulița înființat în anul 1819.

Fascia ondulată reprezintă iazul Drăcșani din comună.

Coroana murală, cu un turn crenelat, semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.