ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 27 din 11 aprilie 2000

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 13 aprilie 2000
Intrat în vigoare
13.04.2000
Forma consolidată din
28.11.2001

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) lit. e) și f) și ale alin. (2) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, Regia Autonomă «Locato» va retine, pentru constituirea surselor proprii de finanțare, profitul rămas după plata impozitului pe profit și deducerea sumelor aferente destinațiilor stabilite prin acte normative speciale, prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-d) din același act normativ.

(la 28-11-2001, Articolul 1 a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 644 din 16 noiembrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 28 noiembrie 2001 )

Articolul 2

Profitul reținut la dispoziția Regiei Autonome "Locato" conform art. 1 va avea următoarea destinație:

a) 50% pentru constituirea resurselor de finanțare a construcției de noi imobile necesare închirierii pe valuta misiunilor diplomatice și membrilor acestora;

b) 50% pentru constituirea resurselor de finanțare a achizițiilor de imobile și terenuri de la actualii proprietari, destinate închirierii pe valuta misiunilor diplomatice și membrilor acestora în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 107/1992 privind înființarea Regiei Autonome "Locato", cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică începând cu repartizarea profitului aferent exercițiului financiar din anul 1999.

PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU Contrasemnează: p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Eugen Dijmarescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remeș Ministru de stat, președintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, Mircea Ciumara

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.