HOTĂRÂRE nr. 780 din 4 noiembrie 2019

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 5 noiembrie 2019
Intrat în vigoare
05.11.2019
Forma consolidată din
05.11.2019
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 1.073.250 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe anul 2019, pentru sprijinirea unui număr total de 299 de familii și persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situații de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul muncii și justiției sociale, Marius-Constantin Budăi Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 4 noiembrie 2019.

Nr. 780.

ANEXĂ

Nr. crt.

Nume și prenume

Adresa

Județul

Suma

- lei -

0

1

2

3

4

1

Tecșa Mihail

Comuna Întregalde, satul Tecșești nr. 7

Alba

7.000

2

Cristescu Elena

Municipiul Curtea de Argeș, str. Cuza Vodă, bl. C9, sc. A, ap. 5

Argeș

4.000

3

Gavrilă Constantin

Comuna Bascov, satul Bascov, str. Lunca nr. 48A

Argeș

4.000

4

Ion Stan

Municipiul Curtea de Argeș, str. Elena Cuza, bl. E7, sc. A, ap. 10

Argeș

4.000

5

Lincan Nicoleta Vandana

Comuna Mihăești, satul Furnicoși nr. 213A

Argeș

6.000

6

Nică Elena

Comuna Merișani, satul Malu Vînăt nr. 1263

Argeș

4.000

7

Pîrvu Gheorghița

Comuna Oarja, satul Oarja nr. 263

Argeș

6.000

8

Rizea Niculina

Comuna Ungheni, satul Colțu nr. 205

Argeș

4.000

9

Ticu Georgiana Carmina

Comuna Domnești, satul Domnești nr. 9

Argeș

5.000

10

Tița Gheorghița

Comuna Mălureni, satul Toplița

Argeș

4.000

11

Ababei Nelu

Comuna Bârsănești, satul Albele

Bacău

2.500

12

Acatrinei Florentina- Ancuța

Comuna Secuieni, satul Secuieni

Bacău

2.500

13

Alexa Valeria

Municipiul Bacău, Str. Panselelor nr. 3, sc. C, ap. 14

Bacău

2.000

14

Azoiței Adela

Municipiul Bacău, str. George Bacovia nr. 49

Bacău

3.000

15

Benchea Augustin

Comuna Cleja, satul Cleja, Str. Florilor nr. 4

Bacău

5.000

16

Butnaru Ecaterina

Comuna Berești Tazlău, satul Enăchești

Bacău

2.000

17

Calara Cristina

Comuna Gioseni, satul Gioseni, Str. Victoriei nr. 1

Bacău

3.500

18

Chelaru Vasile

Comuna Mănăstirea Cașin, satul Mănăstirea Cașin nr. 702 bis

Bacău

2.500

19

Cosor Maria

Comuna Letea Veche, satul Holt

Bacău

2.500

20

Cozma Petronel

Comuna Gura Văii, satul Temelia nr. 104

Bacău

3.000

21

Creangă Neculai

Comuna Balcani, satul Schitu Frumoasa

Bacău

5.000

22

Curea Elena

Comuna Poduri, satul Cornet

Bacău

3.500

23

Drăghici Elisabeta

Municipiul Bacău, str. Alecu Russo nr. 31, sc. D, ap. 10

Bacău

3.000

24

Drâmbă Costică

Municipiul Bacău, str. Pictor Theodor Aman nr. 4, sc. D, ap. 11

Bacău

2.000

25

Filip Mariana

Comuna Berești-Bistrița, satul Pădureni

Bacău

3.000

26

Fistoș Lucia

Comuna Gioseni, satul Gioseni, Str. Principală nr. 380

Bacău

5.000

27

Holban Maria

Municipiul Gh. Gh. Dej, str. Vasile Lupu nr. 17

Bacău

5.000

28

Holban Neculai

Municipiul Gh. Gh. Dej, str. Vasile Lupu nr. 19

Bacău

5.000

29

Iacob Stelian-Vasile

Comuna Asău, satul Straja

Bacău

5.000

30

Ianău Petrișor

Municipiul Bacău, str. Izvoare nr. 51

Bacău

3.500

31

Iștoc Florin

Comuna Buhoci, satul Bijghir

Bacău

2.000

32

Lupu Elena-Viorica

Comuna Valea Seacă, satul Valea Seacă nr. 192

Bacău

2.000

33

Manea Maria

Municipiul Onești, bd. Belvedere nr. 14, sc. B, ap. 13

Bacău

3.500

34

Pascu Gheorghe-Dănuț

Comuna Letea Veche, satul Holt

Bacău

2.000

35

Popa Toma

Municipiul Moinești, str. Tudor Vladimirescu, bl. 2A, ap. 8

Bacău

5.000

36

Prihoancă Geta

Comuna Scorțeni, satul Scorțeni

Bacău

3.000

37

Sava Olimpia

Municipiul Bacău, Str. Stadionului nr. 13, sc. A, ap. 10

Bacău

2.500

38

Stanciu Elisabeta

Municipiul Bacău, str. Nicolae Bălcescu nr. 1, sc. C, ap. 171

Bacău

1.500

39

Surigiu Valentin

Comuna Pârjol, satul Bărnești

Bacău

2.000

40

Turcu Daniela

Municipiul Bacău, Str. Energiei nr. 25, sc. B, ap. 9

Bacău

2.000

41

Costea Aurel

Satul Ioaniș nr. 195, comuna Finiș

Bihor

4.000

42

Kozak Iren-Ildiko

Municipiul Oradea, Str. Transilvaniei nr. 27, bl. B53, et. 8, ap. 49

Bihor

5.000

43

Mihalca Felicia

Comuna Cetate, satul Petriș nr. 22

Bistrița-Năsăud

3.000

44

Sbîrcea Vasile

Comuna Dumitrița, satul Budacu de Sus nr. 432

Bistrița-Năsăud

1.000

45

Țâncău Victor

Comuna Coșula, satul Șupitca

Botoșani

2.500

46

Andrian Ionela Florentina

Municipiul Dorohoi, str. Dumbrava Roșie nr. 176,

Botoșani

3.000

47

Boariu Elena

Municipiul Botoșani, str. Împărat Traian nr. 37, sc. A, ap. 4

Botoșani

3.500

48

Buldum Marinica

Satul Horia, comuna Mitoc

Botoșani

3.500

49

Chică Roșă Aurel

Orașul Ștefănești

Botoșani

7.000

50

Durnea Maricela

Comuna Suharău

Botoșani

7.000

51

Grigoriu Gabriela

Comuna Dobârceni, satul Dobârceni

Botoșani

7.000

52

Grisaru Ciprian Andy

Municipiul Dorohoi, Str. Locomotivei nr. 4, ap. 6

Botoșani

4.000

53

Huțu Elena

Municipiul Botoșani, Str. Primăverii nr. 2, sc. C, et. 3, ap. 10

Botoșani

2.500

54

Ivan Luminița Elena

Municipiul Dorohoi, str. Sașa Pană nr. 2, sc. C, ap. 35

Botoșani

3.000

55

Macoviciuc Alina

Municipiul Dorohoi, Calea Plevnei nr. 34, bl. N2, ap. 7

Botoșani

3.500

56

Miron Gelu

Satul Dângeni, comuna Dângeni

Botoșani

4.000

57

Onofrei Carmen Simona

Municipiul Dorohoi, Bd. Victoriei nr. 40, bl. C1, ap. 6

Botoșani

3.500

58

Popușoi Olga

Municipiul Dorohoi, Aleea Pinului nr. 3, bl. P5, ap. 55

Botoșani

3.000

59

Rusu Ileana

Municipiul Botoșani, Str. Păcii nr. 10, bl. 10, sc. B, et. 1, ap. 8

Botoșani

3.000

60

Șchiopu Mariana Simona

Satul Șupitca, comuna Coșula

Botoșani

3.000

61

Ungureanu Veronica

Municipiul Dorohoi, Bd. Victoriei nr. 39 A, bl. F16, et. 1, ap. 2

Botoșani

3.500

62

Coandă Ruxandra

Municipiul Brașov, Str. Graurului nr. 3, ap. 18

Brașov

4.000

63

Găvenea Maria

Orașul Codlea, str. Muntișor, bl. 4, sc. D, ap. 10

Brașov

9.500

64

Pîrvu Eugenia

Orașul Zărnești, Aleea Uzinei, bl. 7, sc. A, ap. 23

Brașov

9.000

65

Dumitru Amar

Municipiul Buzău, Str. Haiducului, bl. 2, ap. 2

Buzău

3.000

66

Florea Maria

Municipiul Buzău, cartier Broșteni, bl. M10, et. 4, ap. 16

Buzău

8.000

67

Gavrilă Marius

Municipiul Buzău, Bd. Unirii, bl. E2, sc. A, et. 5, ap. 17

Buzău

4.000

68

Hanganu Constantin

Comuna Scorțoasa, satul Plopeasa, nr. 14

Buzău

3.000

69

Matei Viorica Liliana

Comuna Cătina, satul Corbu, nr. 293

Buzău

4.000

70

Oprișan Mihai

Municipiul Buzău, cartier Dorobanți 2, bl. J8, et. 3, ap. 12

Buzău

4.000

71

Ștefan Ion

Municipiul Râmnicu Sărat, Str. Armoniei nr. 16

Buzău

4.000

72

Ungureanu Valeria

Comuna Rușețu, satul Sergent Ionel Ștefan, nr. 149

Buzău

3.000

73

Văsîi Marinela

Comuna Topliceni, satul Băbeni

Buzău

3.000

74

Cihodaru Cătălina-Simona

Municipiul Cluj-Napoca, bd. Constantin Brâncuși, nr. 184, ap. 21

Cluj

5.000

75

Albu Andra Louisa

Municipiul Constanța, str. Grozești nr. 1, bl. E2, sc. A, et. 3, ap. 14

Constanța

5.000

76

Ivanciu Vasilica

Comuna Mircea Vodă, Str. Mărului nr. 13

Constanța

1.000

77

Bădescu Georgeta

Municipiul Târgoviște, str. Mr. Eugen Brezișeanu nr. 21

Dâmbovița

1.000

78

Bran Florina

Municipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 6

Dâmbovița

3.000

79

Calomfirescu Raluca Elena

Municipiul Târgoviște, bd. Mircea cel Bătrân nr. 10, bl. H7, et. 3, ap. 9

Dâmbovița

3.000

80

Cîrstea Elena Liliana

Municipiul Târgoviște, str. Mihail Sadoveanu, nr. 2, bl. 49B, et. 4, ap. 19

Dâmbovița

3.000

81

Constantina Elvira

Municipiul Târgoviște, str. Câmpulung nr. 134

Dâmbovița

500

82

Gheorghe Jan Laurențiu

Municipiul Târgoviște, str. Avram Iancu nr. 8, bl. 35, et. 2, ap. 50

Dâmbovița

3.000

83

Iorga Violeta

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Pământeni, nr. 441

Dâmbovița

2.000

84

Lupu Sara

Comuna Hulubești nr. 98

Dâmbovița

1.000

85

Marcu Laurențiu

Comuna Cobia, satul Călugăreni, nr. 34

Dâmbovița

2.000

86

Matac Maria

Municipiul Târgoviște, str. Avram Iancu nr. 15, bl. 49, et. 1, ap. 7

Dâmbovița

2.000

87

Matei Gheorghe

Municipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 14B

Dâmbovița

800

88

Mănescu Viorica

Comuna Voinești, satul Gemenea Brătulești, Str. Principală nr. 68

Dâmbovița

2.000

89

Oancea Ioana Daniela

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Pământeni, nr. 50C

Dâmbovița

1.000

90

Pincă Geana

Comuna Mănești, satul Drăgăești-Pământeni, nr. 62

Dâmbovița

1.000

91

Rusu Paul

Comuna Bărbulețu, satul Cetățuia, nr. 106

Dâmbovița

2.000

92

Sfetcu Ionela

Comuna Malu cu Flori, satul Micloșanii Mici, nr. 141

Dâmbovița

2.000

93

Vatafu Ioana

Comuna Ciocănești, satul Ciocănești, str. Sf. Ioan nr. 95

Dâmbovița

1.000

94

Cîrstina Alex Cornel

Comuna Țuglui, satul Țuglui nr. 512

Dolj

3.000

95

Cuțulescu Constantina

Municipiul Craiova, Str. Ulmului nr. 43A

Dolj

3.000

96

Nencescu Luminița

Municipiul Craiova, str. Rășinari nr. 4

Dolj

3.000

97

Toma Jan

Comuna Bălășești, satul Pupezeni

Galați

4.000

98

Burcea Ionela Florica

Comuna Frătești, str. Sf. Gheorghe nr. 5

Giurgiu

1.000

99

Ciurea Marilena

Comuna Singureni, satul Stejaru

Giurgiu

1.000

100

Constantin Stelian Georgel

Comuna Crevedia Mare, satul Crevedia Mare, str. Călugărească nr. 200

Giurgiu

1.500

101

Costea Sofia

Municipiul Giurgiu, bd. București, bl. B5/1S, sc. A, et. 3, ap. 14

Giurgiu

10.000

102

Cristea Mariana

Comuna Prundu, str. Greceanu nr. 4

Giurgiu

4.000

103

Dincă Ionel

Municipiul Giurgiu, str. Ramadan nr. 78

Giurgiu

10.000

104

Gavrilă Dumitru

Municipiul Giurgiu, str. Mureș nr. 7

Giurgiu

20.000

105

Iacob Anamaria

Municipiul Giurgiu, Bd. Daciei, bl. A1, sc. C, et. 4, ap. 15

Giurgiu

4.000

106

Ion Angela

Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. L3, sc. C, et. 4, ap. 57

Giurgiu

5.000

107

Iordan Mirela

Comuna Găujani, satul Pietrișu, Str. Lebedelor nr. 5

Giurgiu

3.000

108

Joacă-Lesne Georgeta

Municipiul Giurgiu, str. 1 Decembrie 1918, bl. C7, sc. C, et. 3, ap. 55

Giurgiu

10.000

109

Muscă Mihaela

Comuna Găujani, satul Pietrișu, Șos. Giurgiului nr. 86

Giurgiu

1.000

110

Niță Piculina

Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. E2, sc. D, et. 4, ap. 77

Giurgiu

10.000

111

Oneală Petrică

Comuna Joița, Calea București nr. 50

Giurgiu

3.000

112

Pașcu Mirela-Olivia

Municipiul Giurgiu, str. Pictor Ion Andreescu nr. 40

Giurgiu

4.000

113

Puiu Adrian

Comuna Singureni, satul Singureni

Giurgiu

4.000

114

Calotă Elena-Camelia

Municipiul Târgu Jiu, Str. Hidrocentralei nr. 1, bl. 1, sc. 1, ap. 62

Gorj

2.500

115

Cotoi Dumitru

Satul Corobai, comuna Dragotești

Gorj

1.000

116

Drugă Ioana

Municipiul Târgu Jiu, Aleea Nichita Stănescu nr. 2, bl. 2, sc. 2, ap. 3

Gorj

3.000

117

Guran Angela

Municipiul Târgu Jiu, Str. 9 Mai, bl. A16, ap. 6

Gorj

3.000

118

Râcoiu Traian

Satul Ciocadia, comuna Bengești-Ciocadia

Gorj

500

119

Tundrea-Drăgan Georgiana-Claudia

Municipiul Târgu Jiu, Str. Agriculturii nr. 5, bl. 5, sc. 4, ap. 17

Gorj

2.000

120

Zoican Gheorghița

Satul Ceplea, comuna Plopșoru

Gorj

7.000

121

Teșcan Viorica

Orașul Petrila, Str. Șoimilor nr. 10, ap. 2

Hunedoara

4.000

122

Koszta Elisaveta

Orașul Uricani, Aleea Jiului, bl. 5, sc. 1, ap. 16

Hunedoara

2.000

123

Negrușa-Radu Dorina Norica

Municipiul Hunedoara, bd. Dacia nr. 29, bl. V1, sc. C, ap. 47

Hunedoara

4.000

124

Alexandru Costică

Comuna Bărbulești

Ialomița

3.000

125

Gheorghe Aneta

Municipiul Fetești, Str. Apelor nr. 11

Ialomița

3.000

126

Liță Matei

Comuna Bărbulești, Str. Iudeilor nr. 589

Ialomița

3.000

127

Mocanu Ileana

Municipiul Slobozia, str. Răzoare nr. 10, bl. 16, sc. A, ap. 8

Ialomița

4.000

128

Neagu Violeta

Municipiul Slobozia, str. Miron Costin nr. 2, bl. 1, sc. A, ap. 7

Ialomița

10.000

129

Toma Lelia

Municipiul Slobozia, str. Domnița Bălașa nr. 1, bl. U10, sc. A, ap. 7

Ialomița

4.000

130

Bucătaru Ciprian Vasilică

Comuna Lungani, satul Crucea

Iași

2.000

131

Chetroi Petru

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Înv. Dumitriu Alexandru nr. 13

Iași

1.000

132

Ciobanu Constantin

Orașul Hârlău, Str. Eternitate nr. 45

Iași

4.000

133

Crăciun Maricica

Satul Cristești, comuna Cristești

Iași

5.000

134

Curteanu Lidia Cecilia

Comuna Lungani, satul Zmeu

Iași

4.000

135

Davidoaia Anișoara

Satul Topile, comuna Valea Seacă

Iași

4.000

136

Dincă Alecsandru

Comuna Deleni, satul Poiana

Iași

2.000

137

Drăcianu Petru

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Înv. Dumitriu Alexandru nr. 71

Iași

500

138

Dumitrașcu Gica-Elena

Comuna Lungani, satul Goești, str. Mihail Sadoveanu nr. 14

Iași

7.000

139

Iftimia Ionela

Orașul Hârlău, str. Alexandru cel Bun nr. 2, bl. A4, sc. A, et. 4, ap. 18

Iași

2.500

140

Matei Mariea

Comuna Lungani, satul Lungani

Iași

2.000

141

Negru Cristinel-Mihai

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Satul Nou nr. 21

Iași

2.000

142

Pană Petre

Comuna Vlădeni, satul Borșa

Iași

10.000

143

Papuc Mihaela

Municipiul Iași, șos. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 66

Iași

10.000

144

Paraschița Costache

Satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, str. Abator nr. 9

Iași

4.000

145

Potoroacă Lucreția

Comuna Lungani, satul Zmeu

Iași

3.000

146

Pristavu Teodora

Comuna Tătăruși, satul Pietrosu

Iași

7.000

147

Soficu Oana Petronela

Satul Rediu, comuna Rediu, str. Dealul Zorilor nr. 32C, bl. C, et. 1, ap. 4

Iași

2.000

148

Spînu Teodora

Satul Vulturi, comuna Popricani

Iași

4.000

149

Stoica Anica

Comuna Lungani, satul Crucea

Iași

1.000

150

Suciuc Corneliu

Orașul Hârlău, Str. Dâmbului, nr. 5A

Iași

2.500

151

Tanasă Geta

Municipiul Iași, Str. Dimineții nr. 22, bl. 792, sc. C, et. 2, ap. 8

Iași

8.000

152

Tofan Ioan

Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Nicolae Titulescu nr. 45

Iași

4.000

153

Ungureanu Alina Otilia

Comuna Țibănești, Str. Principală nr. 71

Iași

6.000

154

Ungureanu Mugurel

Comuna Țibănești, Str. Principală nr. 71

Iași

6.000

155

Anghel Emilia

Comuna Domnești, str. Ciutaci nr. 515

Ilfov

4.000

156

Chira Sorina

Orașul Pantelimon, Str. Migdalilor nr. 36C

Ilfov

4.000

157

Constantin Dumitra

Comuna Ștefăneștii de Jos, Str. Narciselor nr. 20

Ilfov

4.000

158

Dobrica Valentin Viorel

Comuna Chiajna, satul Dudu, Strada Salcâmilor nr. 21, sc. 3, ap. 16

Ilfov

4.000

159

Dumitrache Constanta

Comuna Ștefăneștii de Jos, str. Făgăraș nr. 70

Ilfov

3.000

160

Irina Elena

Comuna Chiajna, satul Roșu, Str. Acvilei nr. 16 E bis

Ilfov

2.500

161

Joita Rozina

Comuna Nuci, satul Micșuneștii Moara, str. Morii nr. 8

Ilfov

4.000

162

Matei Andreica

Comuna Dobroești, bd. Dr. Prof. Victor Dumitrescu nr. 89A

Ilfov

3.000

163

Raut Maria

Comuna Dobroești, Str. Caisului nr. 5, et. 2, ap. 38

Ilfov

4.000

164

Stefan Florina-Cristina

Comuna Nuci, satul Micșuneștii Moara, Șos. Primăverii nr. 93

Ilfov

3.000

165

Voicu Dumitru

Comuna Găneasa, satul Piteasca, Str. Păcii nr. 13

Ilfov

3.000

166

Amurăriței Ancuța

Comuna Deda, satul Deda nr. 371A

Mureș

4.000

167

Bunuș Maria-Ramona

Comuna Deda, satul Deda nr. 374E-2

Mureș

4.000

168

Duli Mihaela

Comuna Gurghiu, satul Orșova-Pădure nr. 21

Mureș

4.000

169

Farkas Rafila

Comuna Deda, satul Deda nr. 372

Mureș

3.000

170

Magos Gheorghe

Municipiul Târgu Mureș, Str. Islazului nr. 4

Mureș

4.000

171

Moldovan Teofil Eugen

Comuna Deda, satul Deda nr. 373

Mureș

2.000

172

Vlaic Cristina

Comuna Deda, satul Deda nr. 370

Mureș

2.000

173

Andrei Ion

Satul Dochia, comuna Dochia

Neamț

5.000

174

Asavei Niculina

Satul Bradu, comuna Grințieș

Neamț

8.000

175

Balan Constantin Vlăduț

Satul Negulești, Str. Stațiunii nr. 93, comuna Piatra Șoimului

Neamț

10.000

176

Bădărău Aurel

Satul Băhnișoara, comuna Bahna

Neamț

4.000

177

Bobu Constantin

Satul Davideni, Str. Mare nr. 132A, comuna Țibucani

Neamț

5.000

178

Bulai Ana

Municipiul Piatra-Neamț, Str. Bistriței nr. 10, bl. F24, sc. A, et. 2, ap. 8

Neamț

10.000

179

Chirilă Neculai

Satul Ruginoasa, comuna Ruginoasa

Neamț

5.000

180

Diaconu Elena

Satul Crăcăoani, comuna Crăcăoani

Neamț

6.000

181

Dragomirescu Ana

Satul Lunca, str. Sf. Teodora nr. 162, comuna Vânători-Neamț

Neamț

5.000

182

Dumitran Gheorghiță Romeo

Satul Poiana, comuna Brusturi

Neamț

3.000

183

Eșanu Elena

Municipiul Piatra-Neamț, str. Alexandru Lăpușneanu nr. 7, bl. D1, sc. B, et. 1, ap. 20

Neamț

5.000

184

Fărăoanu Vilhelm

Municipiul Roman, str. Smârdan, bl. 4, sc. A, et. 4, ap. 19

Neamț

2.500

185

Hanganu Maria

Municipiul Piatra-Neamț, str. Dimitrie Leonida bl. D5, sc. B, ap. 24

Neamț

3.000

186

Huțanu Valerica

Orașul Târgu-Neamț, Fd. Văii nr. 13

Neamț

6.000

187

Lupu Gena

Municipiul Piatra-Neamț, Str. Aurorei nr. 16, bl. B10, sc. A, et. 1, ap. 4

Neamț

5.000

188

Manea Istinica

Municipiul Piatra-Neamț, str. Grigore Ureche nr. 8, bl. G4, sc. A, et. 1, ap. 106

Neamț

4.000

189

Moncea Ana

Satul Zănești, Str. Bistriței nr. 745, comuna Zănești

Neamț

7.000

190

Munteanu Mioara

Satul Dochia, str. Strada nr. 2, comuna Dochia

Neamț

4.000

191

Nica Otilia

Orașul Târgu-Neamț, str. Băile Oglinzi nr. 7

Neamț

7.000

192

Pintilie Ana

Satul Ceahlău, comuna Ceahlău

Neamț

10.000

193

Poșchin Petru

Satul Zănești, comuna Zănești

Neamț

7.000

194

Stavarache Ica

Satul Miron Costin, comuna Trifești

Neamț

4.000

195

Tablan Viorica

Satul Mastacăn, comuna Dragomirești

Neamț

4.000

196

Țurcanu Nina

Satul Slobozia, comuna Boghicea

Neamț

7.000

197

Ujică Leontina

Satul Poiana, comuna Brusturi

Neamț

1.000

198

Zaharia Nicoleta

Municipiul Piatra-Neamț, str. Mihai Viteazu nr. 48, bl. D02, ap. 10

Neamț

15.000

199

Gecănău Dumitru

Orașul Scornicești, satul Chițeasca, str. Chițeasca nr. 25

Olt

4.000

200

Leordeanu Maria Ramona

Comuna Teslui, satul Comănița, str. Inv. Ciocea Vasile nr. 89

Olt

7.000

201

Zamfir Ovidiu

Orașul Potcoava

Olt

7.000

202

Ciobăniuc Nicolae

Orașul Boldești-Scăieni, Str. Câmpiei nr. 7A

Prahova

7.000

203

Ion Gheorghe

Comuna Vâlcănești, satul Vâlcănești nr. 681

Prahova

7.000

204

Rusu Mariana

Municipiul Ploiești, Șos. Ghighiului nr. 58

Prahova

2.000

205

Tatu Elena

Municipiul Ploiești, Șos. Vestului nr. 11, bl. 1, et. 3, ap. 70

Prahova

2.500

206

Kis Levente Molnar

Comuna Sărmășag, Str. Morii nr. 15

Sălaj

1.000

207

Lăcătuș Simona

Satul Fodora nr. 141, comuna Gâlgău

Sălaj

2.000

208

Zoicaș Marin

Satul Domnim nr. 115, comuna Someș Odorhei

Sălaj

1.000

209

Moldovan Mimi

Comuna Mihăileni, satul Metiș nr. 230

Sibiu

5.000

210

Puia Marius

Comuna Mihăileni, satul Moardăș nr. 68

Sibiu

7.000

211

Apăvăloaei Viorel

Municipiul Suceava, Str. Baladei nr. 5, bl. 10, sc. B, ap. 2

Suceava

3.000

212

Axinte Maria

Municipiul Suceava, Str. Măgurei nr. 13, bl. F9, sc. A, ap. 7

Suceava

2.500

213

Blîndu Viorica

Municipiul Suceava, str. Stațiunii nr. 8, bl. D6, sc. A, ap. 12

Suceava

3.000

214

Cosovan Mihaela Cătălina

Municipiul Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 4, bl. J, sc. C, ap. 10

Suceava

4.000

215

Gheban Zînica

Municipiul Suceava, Str. Eroilor nr. 4, bl. 84, sc. A, ap. 1

Suceava

4.000

216

Micloș Gheorghe

Municipiul Suceava, Str. Rulmentului nr. 4, bl. 46, sc. D, ap. 1

Suceava

4.000

217

Ostrovanu Lăcrămioara

Comuna Udești, satul Chilișeni

Suceava

4.000

218

Platon Elena

Municipiul Suceava, str. Alexandru Ienceanu nr. 10, bl. 10, sc. A, ap. 2

Suceava

2.000

219

Plăcintă Viorica

Municipiul Suceava, Str. Tineretului nr. 9, bl. 129, sc. A, ap. 9

Suceava

1.500

220

Robu Eudochia

Municipiul Suceava, str. Oituz nr. 22, bl. M4/3, sc. D, ap. 10

Suceava

1.000

221

Solcan Petronela-Corina

Orașul Cajvana nr. 226

Suceava

5.000

222

Țimpău Vica

Municipiul Suceava, Str. Amurgului nr. 12, bl. 107, sc. B, ap. 2

Suceava

2.000

223

Zamosteanu Alina Nicoleta

Municipiul Suceava, str. Jupiter nr. 11, bl. 128, sc. B, ap. 8

Suceava

3.000

224

Anghelache Alexandrina

Municipiul Alexandria, Str. Dunării, bl. I2, sc. B, et. 7, ap. 66

Teleorman

2.000

225

Beceanu Monica Elena

Municipiul Alexandria, Str. Dunării nr. 364, bl. 100G, sc. A, et. 1, ap. 24

Teleorman

1.500

226

Bosoc Cristian

Satul Bujoru, Str. Școlii nr. 3, comuna Bujoru

Teleorman

1.500

227

Buțu Ilie

Municipiul Turnu Măgurele, Str. Chimiei, bl. L6, sc. 1, et. 2, ap. 9

Teleorman

2.000

228

Călin Octavian

Satul Furculești, comuna Furculești

Teleorman

2.500

229

Matea Maria

Municipiul Roșiori de Vede, str. Aleea CFR, bl. B2, sc. A, ap. 1

Teleorman

1.500

230

Nedelea Ileana

Comuna Bragadiru, satul Bragadiru, Str. Croitorului nr. 3

Teleorman

1.500

231

Prună Alexandru

Comuna Poroschia, satul Poroschia

Teleorman

4.000

232

Sotirescu Eliza Marinela

Municipiul Alexandria, str. Ion Creangă nr. 18

Teleorman

3.500

233

Stancu Petronela

Satul Bujoru, comuna Bujoru

Teleorman

1.500

234

Șișu Maria

Municipiul Alexandria, str. Av. Alexandru Colfescu, bl. 304, sc. A, et. 4, ap. 17

Teleorman

2.000

235

Ton Marius Ciprian

Comuna Botoroaga, satul Valea Cireșului

Teleorman

2.000

236

Zamfir Marin

Municipiul Alexandria, șos. Turnu Măgurele nr. 1, bl. 597, sc. B, ap. 2

Teleorman

1.000

237

Benczig Maria

Municipiul Timișoara, Str. Crizantemelor nr. 40, ap. 15

Timiș

4.000

238

Epure Daniela

Municipiul Timișoara, str. Intrarea Zenit nr. 1, bl. 1, sc. B, ap. 12

Timiș

4.000

239

Jitariu Maria

Municipiul Timișoara, str. Piatra Craiului nr. 1, sc. C, ap. 18

Timiș

4.000

240

Nistor Angela

Municipiul Timișoara, str. C. Porumbescu nr. 83, ap. 2

Timiș

4.000

241

Andrei Gheorghe

Satul Muntenii de Jos, comuna Muntenii de Jos

Vaslui

3.000

242

Arsene Geta

Satul Bădeana, comuna Tutova

Vaslui

1.650

243

Cantia Nicu

Comuna Rafaila, satul Rafaila

Vaslui

2.500

244

Chiriac Dan-Lucian

Satul Băcani, comuna Băcani

Vaslui

4.000

245

Ciobănică Gheorghe

Comuna Rafaila, satul Rafaila

Vaslui

3.500

246

Ciriblan Ionel-Maricel

Orașul Negrești, str. Abator nr. 65

Vaslui

3.600

247

Cojocaru Maria

Municipiul Vaslui, str. V. Alecsandri, bl. 40, sc. C, et. 1, ap. 14

Vaslui

2.000

248

Costin Doru

Satul Băcani, comuna Băcani

Vaslui

4.000

249

Damachi Paulina

Municipiul Bârlad, str. Ferastrae nr. 2, bl. VI, sc. 5, et. 1, ap. 40

Vaslui

3.000

250

Epure Maria

Municipiul Vaslui, str. V. Alecsandri, bl. 40, sc. B, et. 3, ap. 7

Vaslui

2.500

251

Giușcă Gheorghe

Satul Bogdănești, comuna Bogdănești

Vaslui

4.000

252

Onel Mitică

Orașul Negrești, Str. Bârladului nr. 9

Vaslui

4.000

253

Secăreanu Livioara Valerica

Municipiul Bârlad, Bd. Republicii nr. 279, bl. V1, sc. C, et. 2, ap. 42

Vaslui

4.000

254

Ursu Ioan

Satul Oltenești, comuna Oltenești

Vaslui

4.500

255

Arefte Dumitru

Comuna Racovița, satul Bradu Clocotici

Vâlcea

2.000

256

Cherciu Elena

Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Arhitect Nicolae Lupu nr. 7B

Vâlcea

5.000

257

Cireașă Dumitru

Satul Bulagei, comuna Stoilești

Vâlcea

4.000

258

Greuruși Maria

Satul Bistrița nr. 217, comuna Costești

Vâlcea

3.000

259

Hetea Oana

Orașul Horezu, Str. Plaiului nr. 2

Vâlcea

6.000

260

Lăutaru Ilie

Satul Gușoeni, comuna Gușoeni

Vâlcea

5.000

261

Lukacs Ioana

Satul Streminoasa, comuna Crețeni

Vâlcea

10.000

262

Popescu Petronela Felicia

Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Mihai Eminescu nr. 41, bl. C10, sc. A, ap. 25

Vâlcea

5.000

263

Rădoi Ilie

Orașul Băile Govora, Str. Pieții nr. 19

Vâlcea

2.000

264

Stanca Niculina

Satul Vaideeni, comuna Vaideeni

Vâlcea

4.000

265

Stătică Elena

Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Petrișor nr. 4, bl. P8, sc. B, ap. 9

Vâlcea

5.000

266

Bratu Mădălina

Municipiul Focșani, str. Unirea Principatelor nr. 15, bl. 15, ap. 2

Vrancea

4.000

267

Hîrcan Sînica

Comuna Andreiașu de Jos, satul Andreiașu de Jos

Vrancea

7.000

268

Bîrță Eva Niculina

Str. Brezoi nr. 2B, sector 5

București

1.000

269

Bogdan Eugenia

Str. Zori de Zi nr. 97, sector 5

București

1.500

270

Bondoc Gheorghița

Str. Covasna nr. 35, bl. A9, sc. 1, et. 10, ap. 42, sector 4

București

1.000

271

Cazan Florica

Str. Ion Berindei nr. 12, bl. 601, sc. 3, et. 4, ap. 107, sector 2

București

1.000

272

Cocoș Eugenia

Calea Dudești nr. 123A, sector 3

București

800

273

Coman Daniela

Aleea Emil Racoviță nr. 4, bl. C6, sc. 1, ap. 19, sector 4

București

700

274

Constantin Marius Gabriel

Str. Cetatea Veche nr. 2A, bl. 3, et. 4, ap. 43, sector 4 (domiciliul legal); str. Uioara nr. 4, bl. 50, sc. 2, et. 1, ap. 27, sector 4 (fără forme legale)

București

2.000

275

Cordea Stela

Șos. Fundeni nr. 237, bl. 112, sc. C, et. 7, ap. 119, sector 2

București

1.500

276

Damian Costel

Str. Amurgului nr. 22, bl. P3, sc. 2, et. 3, ap. 149, sector 5

București

1.000

277

Dan Ioana Iuliana

Str. Vârful Înalt nr. 27, sector 1

București

1.000

278

Dragne Mariana

Str. Chihlimbarului nr. 10, sector 5

București

1.000

279

Dumitru Gheorghița

Str. Rovinari nr. 3, sector 5

București

500

280

Eftimie Doina

Str. Mr. Ștefan Sănătescu nr. 5, sector 1

București

1.000

281

Gheorghe Emilia

Aleea Vicina nr. 5, bl. 3, sc. A, et. 2, ap. 11, sector 5

București

800

282

Gheorghe Ion

Str. Moinești nr. 16, bl. 206, sc. 1, ap. 3, sector 6

București

1.500

283

Lungu Tudora

Str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 14, sc. 1, ap. 20, sector 5

București

500

284

Manoliu Adriana

Șos. Străulești nr. 13, sector 1

București

1.000

285

Mihai Ion

Str. Vâlsănești nr. 1, bl. P + 4, sc. 1, et. 3, ap. 68, sector 3

București

1.000

286

Mihalcea Andreea

Șos. Sălaj nr. 365, bl. 16, sc. 1, ap. 6, sector 5

București

1.500

287

Mircea Maria

Aleea Sălaj nr. 7, bl. Z5, sc. 2, ap. 24, sector 5

București

1.000

288

Pestrițu Georgeta

Str. Apusului nr. 93-101, bl. 42, sc. 2, et. 1, ap. 48, sector 6

București

800

289

Popescu Germenia

Str. Covasna nr. 31, bl. F26, sc. 2, ap. 12, sector 4

București

1.000

290

Predescu Ecaterina

Intr. Varna nr. 2B, sector 2

București

1.000

291

Saru Vasile

Str. Gheorghe Vasilescu nr. 3, sector 4

București

800

292

Scaiu Sorin

Str. Turnu Măgurele nr. 19, bl. S1, sc. 2, et. 2, ap. 380 sector 4

București

800

293

Stan George Constantin

Str. Sabinelor nr. 90, ap. 1, sector 5

București

1.000

294

Stavăr Măriuca

Str. Cercetătorilor nr. 13, bl. 48, sc. 2, ap. 21, sector 4

București

1.000

295

Șutaru Gheorghe

Str. Delfinului nr. 3, bl. D11, sc. 1, et. 5, ap. 31, sector 2

București

1.000

296

Vasile Ion

Str. Beclean nr. 24, sector 5

București

800

297

Vasiliu Violeta Cristina

Bd. Bucureștii Noi nr. 17, bl. 17, sc. B, et. 1, ap. 4, sector 1 (domiciliul legal); bd. Bucureștii Noi nr. 93-97, bl. B3, sc. B, et. 4, ap. 64, sector 1 (fără forme legale)

București

1.000

298

Vizante Elisabeta

Str. Orșova nr. 8, bl. F1, sc. 1, et. 2, ap. 12, sector 6

București

500

299

Zache Ioana

Str. Cernișoara nr. 29-39, bl. 61, sc. 2, et. 9, ap. 78, sector 6

București

700

TOTAL

1.073.250

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.