LEGE nr. 61 din 24 aprilie 2000

(1) La intrarea sau la ieșirea din România forta sau membrii acesteia aparținând statului trimițător, respectând prevederile alin. (3) și (4) ale acestui articol și conformându-se formalităților stabilite de statul român, vor fi scutiți de viza de intrare sau de ieșire.

(2) Vor face excepție de la controlul de frontieră unitățile și subunitatile constituite ale statului trimițător și mijloacele lor de transport, care vor fi comunicate în scris structurilor competente din Ministerul de Interne și Direcției Generale a Vamilor de Ministerul Apărării Naționale, cu cel puțin 3 zile înaintea sosirii.

(3) Membrii forței pot trece frontiera pe baza următoarelor documente:

a) actul de identitate personal, emis de statul trimițător, prevăzut cu fotografie și cu rubrici în care să se menționeze numele și prenumele, data nașterii, gradul, numărul (dacă este cazul), arma;

b) ordinul de deplasare individual sau colectiv, redactat în limba statului trimițător și în limbile engleza și franceza, emis de instituția competența a statului trimițător sau de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, care să certifice statutul persoanei sau al grupului, calitatea de membru al forței militare, precum și deplasarea ordonată. România va putea pretinde, cu ocazia încheierii acordurilor speciale de trimitere-primire, ca ordinul de deplasare să fie contrasemnat de ministrul apărării naționale.

(4) Componenta civilă și membrii de familie pot trece frontiera de stat a României pe bază de pasaport, cu precizarea calității acestora în documentele agreate.

(5) Forta, componenta civilă și membrii de familie, bunurile acestora, precum și mijloacele de transport vor intra în România prin punctele de control pentru trecerea frontierei, deschise traficului internațional.

(6) Trecerea frontierei de stat a României se poate face și prin alte locuri, în condiții stabilite prin acorduri și înțelegeri între România și statele vecine, precum și prin aeroporturile care nu operează în trafic internațional, cu aprobarea Ministerului Transporturilor, Ministerului de Interne și a Ministerului Finanțelor, solicitată de Ministerul Apărării Naționale cu 3 zile înaintea sosirii la punctul stabilit.

(1) Dacă un membru al unei forte sau al unei componente civile părăsește serviciul statului trimițător și nu este repatriat, autoritățile militare ale statului trimițător vor informa imediat autoritățile române, cărora le vor da toate informațiile necesare. Autoritățile militare ale statului trimițător vor informa în mod similar autoritățile române despre orice asemenea membru care a absentat nemotivat mai mult de 21 de zile.

(2) Dacă statul român a cerut părăsirea teritoriului sau de către un membru al unei forte sau al unei componente civile ori a emis un ordin de expulzare împotriva unui fost membru al unei forte, al unei componente civile sau împotriva unui membru de familie, autoritățile militare ale statului trimițător au obligația sa primească persoana în cauza pe propriul sau teritoriu sau sa o determine sa părăsească teritoriul statului român. Prevederile acestui alineat se vor aplica numai persoanelor care nu sunt cetățeni români și care au intrat în România ca membri ai unei forte ori ai unei componente civile sau în scopul de a dobândi aceasta calitate, precum și membrilor de familie ai unor asemenea persoane.

(1) Ținuta militară este obligatorie la trecerea unităților și subunitatilor peste frontiera de stat.

(2) Pe timpul desfășurării activităților în România membrii forței statului trimițător pot purta și ținuta civilă, în aceleași condiții ca și militarii români care participa la aceste activități.

(1) Autovehiculele militare ale statului trimițător pot trece frontiera de stat pe drumurile publice, dacă îndeplinesc condițiile pentru a fi admise în circulația internationala și dacă conducătorii lor poseda permis de conducere național sau internațional, conform modelului stabilit de Convenția internationala asupra circulației rutiere.

(2) Autovehiculele menționate la alin. (1), al căror certificat de înmatriculare nu îndeplinește condițiile prevăzute de Convenția internationala asupra circulației rutiere, pot circula pe drumurile publice, dacă acest certificat este vizat de Ministerul de Interne, la cererea Ministerului Apărării Naționale.

(3) Autovehiculele menționate la alin. (1) vor fi prevăzute, pe lângă numărul de înmatriculare, cu un semn distinctiv al apartenentei statale.

(1) Echipamentele, materialele, mijloacele de transport, precum și alte bunuri mobile necesare pentru uzul forței și al componentei civile sunt scutite de taxe vamale.

(2) Pentru produsele importate în regim temporar și care nu mai sunt exportate din România vor fi depuse documentele pentru trecerea acestora la regimul de import definitiv.

(3) Orice alte bunuri, în afară celor destinate uzului exclusiv al forței și al componentei civile, sunt supuse regimului vamal aplicabil persoanelor fizice, atât la introducerea, cat și la scoaterea acestora din țara.

(4) Sub rezerva derogarilor exprese prevăzute în prezenta lege, operațiunile de vamuire a membrilor forței, ai componentei civile și a membrilor lor de familie vor fi efectuate la unitățile vamale de interior cele mai apropiate de locul de dislocare a forței, bunurile în cauza circulând în tranzit, sub supraveghere vamală.

(1) În cazul folosirii de către forta a unor baze, porturi, aeroporturi, precum și a altor structuri permanente, vor fi încheiate contracte care vor cuprinde mențiuni referitoare la unitatea gazduita, naționalitatea și denumirea, baza de plecare, numărul militarilor (pe grade) și numărul civililor, numărul și tipul vehiculelor de lupta, precum și al celor pentru logistica și transport, numărul sistemelor de armament (inclusiv artilerie, cu specificarea calibrului), numărul armelor individuale, al armamentelor deservite de echipaje și, de asemenea, întreaga cantitate de munitie (cu specificarea tipului și a calibrului) de care dispune unitatea.

(2) În contracte se vor menționa toate spațiile și unitățile puse la dispoziție forței, cu specificarea celor destinate birourilor, cazarii, magaziilor de echipament, depozitelor de munitie, parcarii autovehiculelor, instalării corturilor sau a containerelor și altor servicii conexe.

(3) Costurile de folosință, operationale și de întreținere a structurilor naționale române, puse la dispoziție în baza contractelor încheiate în acest scop, vor fi achitate de autoritățile militare ale statului trimițător pentru întreaga durata a operațiunii.

(4) În cadrul activităților specifice forta va folosi poligoane și amenajări din dotarea Ministerului Apărării Naționale, precum și, dacă este cazul, terenuri, aeroporturi, porturi, alte spații și bunuri imobiliare stabilite, în condițiile legii, în baza unor contracte încheiate cu autoritățile administrației publice sau cu alte persoane juridice ori cu persoane fizice, după caz.

(1) Pentru toate cheltuielile contractate de forta plata se va efectua, conform prevederilor legale în vigoare, în moneda naționala, de regula înainte de părăsirea teritoriului, la cursul de schimb din momentul respectiv.

(2) Modalitatea efectuării unor plati ulterioare va fi prevăzută atât în conținutul memorandumului de înțelegere, cat și în acordul tehnic, cu toate datele necesare pentru recuperarea în timp util a sumelor restante.

(3) Operațiunile de schimb valutar, precum și nivelul sumelor în valută și în lei ce pot fi introduse sau scoase din țara sunt supuse reglementărilor Băncii Naționale a României.

(1) Furnizarea de bunuri, servicii sau de materiale consumabile de către persoane fizice și juridice se va realiza, fără a se influența piața locală, în baza unor contracte semnate de autoritățile militare ale statului trimițător, iar plățile se vor face direct la furnizor.

(2) Procedurile de selecționare a ofertanților sunt de competența autorităților militare ale statului trimițător, dar acestea pot solicita și asistența din partea unor agenții specializate române.

(3) Neînțelegerile precontractuale apărute în legătură cu procedura licitației și a selecției ofertei de preț, precum și litigiile în legătură cu executarea contractelor se vor rezolva conform legislației române.

(4) Procurarea pe plan local de către membrii statului trimițător a bunurilor necesare consumului propriu se va face în condiții similare celor ale cetățenilor statului român.

(1) Vehiculele care aparțin unei forte sau componente civile sunt scutite de taxele datorate pentru folosirea drumurilor publice.

(2) Livrările de carburanți și lubrifianți, efectuate în țara pentru asigurarea funcționarii autovehiculelor, aeronavelor și navelor care aparțin forței și sunt folosite în scopul îndeplinirii misiunilor oficiale, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, cu exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente cumpărărilor de bunuri și servicii destinate realizării acestor produse.

(1) Membrii forței sau ai componentei civile pot importa temporar, cu scutire de taxe vamale, autovehicule pentru folosință personală sau a membrilor lor de familie, fără drept de închiriere sau de înstrăinare.

(2) Pentru autovehiculele prevăzute la alin. (1) nu se acordă scutiri de la taxele percepute pentru folosirea drumurilor publice.

(1) Bunurile importate cu scutire de taxe vamale, în aplicarea dispozițiilor art. 16, 18 și 19:

a) pot fi reexportate în mod liber, cu condiția ca, în ceea ce privește bunurile importate potrivit art. 16, să fie remis biroului vamal un certificat-inventar, eliberat în conformitate cu prevederile prezentului articol. Serviciul vamal își menține totuși dreptul de a verifica dacă aceste bunuri reexportate sunt cele descrise în certificatul-inventar și dacă acestea au fost într-adevăr importate în condițiile prevăzute la art. 16, 18 și 19, după caz;

b) nu pot fi, de regula, înstrăinate în România prin vânzare sau prin donație. Prin excepție, o asemenea înstrăinare poate fi autorizata în condițiile stabilite de autoritățile competente ale statului român cu privire la plata taxelor vamale și a impozitelor, îndeplinirea cerințelor specifice activității de comerț exterior și de schimb valutar.

(2) Bunurile dobândite în România vor fi exportate numai în conformitate cu reglementările în vigoare ale statului român.

(1) Personalul forței, al componentei civile, precum și membrii lor de familie pot obține asistența medicală în aceleași condiții ca și personalul Ministerului Apărării Naționale.

(2) Structurile locale din sistemul Ministerului Sănătății vor coopera cu autoritățile militare române și ale statului trimițător în vederea asigurării asistenței medicale, sprijinindu-se reciproc în probleme de sănătate, în special în ceea ce privește controlul bolilor transmisibile, conform convențiilor internaționale.

(1) În cazul în care stabilirea unor impozite în statul român depinde de reședința sau de domiciliul contribuabilului, perioada în care un membru al forței sau al componentei civile se afla pe teritoriul României nu va fi considerată, pentru stabilirea impozitului respectiv, ca perioada de reședința sau ca antrenand o schimbare a reședinței ori a domiciliului.

(2) Pe durata șederii în România salariile și indemnizațiile plătite membrilor forței și ai componentei civile de către statul trimițător sunt scutite de plată impozitelor.

(1) În scopul prevenirii infracțiunilor la regimul vamal și fiscal autoritățile române și autoritățile militare ale statului trimițător își vor acorda reciproc asistența în efectuarea anchetelor și în strângerea probelor.

(2) Autoritățile militare ale statului trimițător vor acorda tot sprijinul pentru a asigura ca bunurile susceptibile de a fi confiscate de autoritățile vamale sau fiscale române ori în numele acestor autorități să fie puse la dispoziție autorităților respective.

(3) Autoritățile forței vor acorda tot sprijinul pentru a asigura plata taxelor vamale, a impozitelor și a penalitatilor datorate de membrii forței sau ai componentei civile ori de membrii lor de familie.

(4) Vehiculele oficiale și obiectele care aparțin forței sau componentei civile, dar nu unui membru al unei asemenea forte sau componente civile, reținute de autoritățile române în legătură cu o încălcare a legilor sau reglementărilor vamale ori fiscale, vor fi restituite autorităților respectivei forte.

(1) Forta poate angaja în serviciul sau personal din rândul populației civile locale, prin oficiile teritoriale ale forței de muncă, prin încheierea unor contracte de muncă pe durata determinata sau a unor convenții civile.

(2) Condițiile de angajare, de muncă și de protecție socială, respectiv salariile și drepturile conexe în condițiile de protecție a muncii, asigurărilor sociale și de protecție a șomerilor, precum și obligațiile pentru constituirea fondului de asigurări sociale, de pensii și ajutor de șomaj vor fi stabilite în conformitate cu legislația română în vigoare.

(3) Forta este obligată la plata asigurărilor sociale ale personalului angajat, a contribuțiilor privind asigurarea medicală datorată instituțiilor de resort locale și a sumelor datorate la buget pentru impozite pe salarii.

a) să se asigure ca instalațiile militare, construcțiile, echipamentele tehnice și tehnologiile în care sau cu care își va desfășura activitatea personalul angajat nu îl expun pe acesta la risc de accidentare sau intoxicare acuta profesională;

b) sa stabilească atribuțiile și răspunderile ce revin angajaților în domeniul protecției muncii, corespunzător funcțiilor pe care urmează să le exercite;

c) sa angajeze numai persoane care, în urma controlului medical și a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de muncă pe care urmează sa o exercite;

d) să asigure pe cheltuiala proprie mijloace individuale și/sau colective de lucru și protecție, corespunzător riscurilor activității prestate, conform Normativului republican-cadru de acordare a echipamentului de protecție și de lucru;

e) sa instruiască la angajare și periodic personalul civil angajat cu privire la normele specifice de protecție a muncii, adecvate activității prestate, în concordanta cu prevederile contractului de muncă sau ale convenției de prestări de servicii;

f) să aibă în vedere angajarea personalului autorizat pentru exercitarea meseriilor și profesiilor prevăzute în normele de protecție a muncii.

(1) În cazul accidentarii unui angajat civil român în perimetrul bazei forței, cercetarea cauzelor, a împrejurărilor și stabilirea răspunderii, respectiv a măsurilor pentru prevenirea unor accidente similare, se vor efectua de către un reprezentant împuternicit al autorității române competente, împreună cu un reprezentant împuternicit al forței.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) autoritățile militare ale statului trimițător pot solicita ca împuternicitul acestora să fie un reprezentant al Ministerului Muncii și Protecției Sociale - Inspecția de Stat pentru Protecția Muncii.

(1) Atragerea răspunderii pentru acțiunile sau omisiunile care au avut ca efect vătămarea (accidentarea temporară, accidentarea cu urmări de invaliditate sau accidentarea mortala) ori intoxicarea acuta profesională va fi comunicată autorității militare a statului trimițător, în vederea localizarii acesteia în structura organizatorică a forței.

(2) Stingerea pretențiilor părții vătămate, persoana juridică sau fizica, se va realiza în conformitate cu prevederile cap. VII.

(3) În vederea stabilirii împrejurărilor și a cauzelor care au condus la vătămarea sau îmbolnăvirea profesională a unor persoane fizice ori a unor salariați ai persoanelor juridice, autoritățile militare ale statului trimițător vor acorda tot sprijinul autorităților statului român pentru obținerea probelor necesare în vederea elucidarii cauzei.

(1) În România personalului statului trimițător îi sunt interzise următoarele activități:

a) importul deșeurilor de orice natura;

b) degradarea terenurilor și a culturilor agricole, precum și a plantațiilor vitipomicole;

c) utilizarea de pesticide fără aprobările legale;

d) vătămarea animalelor;

e) spalarea în apele naturale a autovehiculelor, utilajelor, precum și a corpurilor care conțin uleiuri, combustibil lichid, lubrifianți, substanțe periculoase ori pesticide;

f) incendierea miristilor, stufului și a vegetatiei ierboase;

g) culegerea și comercializarea plantelor, capturarea prin orice mijloace, deținerea și comercializarea animalelor declarate monumente ale naturii, precum și dislocarea, deținerea și comercializarea unor piese mineralogice, speologice și paleontologice, provenite din locuri declarate monumente ale naturii;

h) introducerea în țara a unor culturi de microorganisme, a unor plante și animale vii, precum și a unor produse de origine animala, fără acordul autorității centrale sau locale pentru protecția fitosanitara, sanitar-veterinara sau, după caz, de protecție a mediului;

i) executarea oricăror activități care ar putea avea impact asupra mediului, fără aprobările legale.

(2) Constatarea încălcării prevederilor alin. (1) revine organelor abilitate din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, precum și din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

(1) În condițiile stabilite de prezentul articol:

a) autoritățile competente ale statului român vor exercita jurisdicția asupra membrilor unei forte sau ai unei componente civile și asupra membrilor lor de familie în ceea ce privește infracțiunile comise pe teritoriul României și incriminate de legea română;

b) autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul sa exercite jurisdicția penală sau competența disciplinară care le este conferita de legea statului trimițător în privinta persoanelor supuse legilor militare ale acestui stat;

c) autoritățile competente ale statului român vor avea dreptul să își exercite jurisdicția exclusiva asupra membrilor unei forte sau ai unei componente civile și asupra membrilor lor de familie în ceea ce privește infracțiunile, inclusiv cele referitoare la securitatea acestui stat, pedepsite de legea română, dar nu și de legea statului trimițător;

d) autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul să își exercite jurisdicția exclusiva asupra persoanelor supuse legilor militare ale acestui stat pentru infracțiunile, inclusiv cele referitoare la securitatea sa, incriminate de legea statului trimițător, dar nu și de legea română.

(2) În înțelesul prezentei legi, o infracțiune împotriva securității statului se referă la:

a) trădarea de patrie;

b) actele de diversiune, spionajul sau încălcarea oricărei legi referitoare la secretul de stat și profesional ori la secrete privind siguranța naționala.

(1) În cazul în care dreptul de a exercita jurisdicția este concurent, autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul să își exercite, cu prioritate, jurisdicția asupra unui membru al propriei forte sau al componentei civile în ceea ce privește:

a) infracțiunile îndreptate numai împotriva proprietății sau securității statului trimițător ori infracțiunile îndreptate numai împotriva persoanei sau proprietății unui alt membru al forței ori al componentei civile a acestui stat ori unui membru de familie;

b) infracțiunile care decurg din orice fapta sau omisiune produsă în îndeplinirea îndatoririlor oficiale.

(2) În cazul oricărei alte infracțiuni autoritățile statului român vor avea dreptul să își exercite, cu prioritate, jurisdicția.

(3) Dacă statul care are dreptul prioritar decide sa nu își exercite jurisdicția, acesta va informa autoritățile celuilalt stat de îndată ce va fi posibil. Autoritățile statului care are dreptul prioritar de jurisdicție vor lua în considerare cu bunavointa cererea de renunțare la acest drept, formulată de autoritățile celuilalt stat, în cazul în care acest stat considera ca o astfel de renunțare este de importanța deosebită.

(4) Prevederile prezentului capitol nu implica nici un drept pentru autoritățile militare ale statului trimițător de a-și exercită jurisdicția asupra persoanelor care sunt cetățeni ai statului român sau rezidenți permanenți ai acestui stat, în afară cazului în care aceștia sunt membri ai forței statului trimițător.

(1) Autoritățile militare ale statului trimițător și autoritățile statului român își vor acorda sprijin reciproc pentru reținerea membrilor forței, ai componentei sale civile sau a membrilor lor de familie aflați pe teritoriul român și pentru predarea lor autorității care urmează să își exercite jurisdicția, conform competentelor stabilite.

(2) Autoritățile statului român vor notifica prompt autorităților militare ale statului trimițător despre reținerea oricărui membru al unei forte, al componentei sale civile sau a unui membru de familie al acestuia.

(3) În cazul în care statul român urmează să își exercite jurisdicția asupra unui membru al unei forte sau al unei componente civile, acuzat de comiterea unei infracțiuni, acesta va rămâne în custodia statului trimițător până în momentul în care va fi pus sub acuzație de statul român.

(1) Autoritățile militare ale statului trimițător și ale statului român își vor acorda sprijin reciproc pentru efectuarea tuturor investigatiilor necesare cu privire la infracțiuni, precum și în strângerea și administrarea probelor, inclusiv în sechestrarea și, atunci când este cazul, în predarea obiectelor care au legătură cu infracțiunea. Predarea unor astfel de obiecte poate fi facuta cu condiția înapoierii lor într-un termen stabilit de autoritatea care le preda.

(2) Autoritățile părților contractante își vor notifica reciproc decizia luată în toate cazurile în care exista drepturi concurente de exercitare a jurisdicției.

(1) Atunci când la o misiune participa forte ale mai multor părți contractante la NATO-SOFA sau la acord și un membru aparținând uneia dintre aceste forte a fost judecat, în conformitate cu prevederile de mai sus, de autoritățile competente române și a fost condamnat, achitat sau gratiat, acesta nu va putea fi judecat din nou pentru aceeași fapta de autoritățile unei alte părți contractante la NATO-SOFA sau la acord.

(2) În condițiile alin. (1) autoritățile militare ale statului trimițător vor putea sanctiona un membru al forței pentru orice încălcare a regulilor de disciplina decurgând din fapta pentru care a fost judecat.

a) la soluționarea cu celeritate a cauzei;

b) să fie informat despre acuzatiile concrete care i se aduc;

c) să fie confruntat cu martorii care îl acuza;

d) ca martorii care pot depune în favoarea sa să fie obligați să se prezinte în instanța, dacă aceștia se afla sub jurisdicția statului român;

e) să aibă un apărător desemnat de el sau un apărător care să îi acorde asistența gratuita, în condițiile legii;

f) sa beneficieze de serviciile unui interpret competent;

g) sa comunice cu reprezentantul guvernului statului trimițător și, atunci când regulile de procedura permit, acesta să poată fi prezent la proces.

(1) Unitățile sau formațiunile militare ale forței, reglementar constituite, trebuie să asigure paza și ordinea în toate taberele, asezarile sau în alte instalații pe care le ocupa, în conformitate cu acordurile încheiate cu statul român. Poliția militară a forței poate lua toate măsurile pe care le considera necesare pentru menținerea ordinii și a securității în astfel de locuri.

(2) În afară acestor locuri poliția militară a forței va fi folosită numai pe baza înțelegerilor cu autoritățile statului român și în colaborare cu acestea, în măsura în care sunt necesare intervenții pentru a se menține ordinea și disciplina în rândul membrilor forței.

(1) Statul român va renunța la orice pretenții împotriva statului trimițător pentru pagube produse asupra oricărei proprietăți care îi aparține și care este folosită de forțele sale terestre, maritime sau aeriene, dacă paguba:

a) a fost produsă de un membru al forței sau al componentei civile a statului trimițător în timpul executării misiunii speciale pe teritoriul României;

b) a fost produsă în urma utilizării oricărui vehicul, a oricărei nave sau aeronave care aparține statului trimițător și este folosită de forta sau componenta civilă a acestuia în timpul misiunii speciale în România, iar paguba a fost provocată unei proprietăți a statului român, folosită în același scop.

(2) Statul român va renunța la pretențiile care decurg din operațiuni de salvare maritima, dacă nava sau incarcatura aparține statului trimițător și a fost utilizata de forta sau de componenta civilă a acestuia în timpul misiunii speciale desfășurate pe teritoriul României.

(1) În cazul unui prejudiciu cauzat în condițiile prevăzute la art. 46, însă unei proprietăți a statului român în afară celei folosite de forțele sale armate, situata pe teritoriul acestuia, problema răspunderii statului trimițător, precum și cuantumul despăgubirilor vor fi stabilite prin negocieri între autoritățile celor două state.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) statul român va renunța la pretențiile sale, dacă valoarea prejudiciului va fi mai mica decât echivalentul în lei a 1.000 dolari S.U.A.

(1) Pretențiile împotriva unor membri ai unei forte sau ai unei componente civile, care decurg din fapte și omisiuni care antreneaza răspunderea autorului în România și care nu au fost comise în timpul exercitării îndatoririlor oficiale, vor fi soluționate astfel:

a) autoritățile statului român vor examina cererea de despăgubire, vor stabili într-un mod just și echitabil despăgubirea datorată reclamantului, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, inclusiv de comportamentul persoanei lezate, și vor întocmi un raport fundamentat al cauzei;

b) raportul va fi trimis autorităților militare ale statului trimițător, care vor decide fără întârziere dacă vor proceda la o despăgubire cu titlu de favoare și, în acest caz, vor stabili cuantumul;

c) dacă o ofertă de despăgubire este facuta și acceptată de către reclamant ca fiind o despăgubire integrală, autoritățile forței vor face ele însele aceasta plata și vor informa autoritățile statului român despre decizia lor și despre suma plătită;

d) dispozițiile prezentului alineat nu afectează competența instanțelor de judecată ale statului român de a soluționa o acțiune intentată împotriva unui membru al unei forte sau al unei componente civile.

(2) Pretențiile care decurg din folosirea neautorizata a oricărui vehicul al forțelor armate ale statului trimițător vor fi soluționate în conformitate cu dispozițiile alin. (1), în afară de cazul în care forta sau componenta civilă însăși poarta răspunderea legală.

(3) În situația în care exista un diferend în a se stabili dacă fapta care antreneaza răspunderea sau dacă omisiunea imputabilă unui membru al forței sau al componentei civile s-a produs în exercitarea îndatoririlor oficiale sau în afară acestora, precum și dacă utilizarea unui vehicul aparținând forței statului trimițător a fost sau nu autorizata, diferendul va fi soluționat prin negocieri între autoritățile competente ale celor două state.

(1) Pretențiile, altele decât pretențiile izvorâte din contracte și cele cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 46, 47 și 48, care decurg din fapte sau omisiuni ale membrilor unei forte ori ai componentei civile, produse în îndeplinirea obligațiilor oficiale, sau din orice alta fapta, omisiune sau împrejurare pentru care este răspunzătoare o forta sau o componenta civilă și care cauzează pagube pe teritoriul statului român unor terțe părți, persoane fizice sau persoane juridice, indiferent de statutul ori de naționalitatea lor, altele decât cele aparținând părților contractante, vor fi soluționate de statul român în conformitate cu prevederile prezentului articol.

(2) Pretențiile vor fi depuse, înregistrate și soluționate sau judecate în conformitate cu legile și cu reglementările statului român, aplicabile pretențiilor ce decurg din activitățile propriilor forte armate.

(3) Instanțele române pot soluționa orice asemenea pretenții, iar plata sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească se va efectua de statul român în lei.

(4) O astfel de plată, convenită între părți sau stabilită prin hotărâre judecătorească, este obligatorie, în ambele cazuri, pentru părțile implicate.

(5) Orice pretentie soluționată de statul român va fi comunicată statelor trimitatoare interesate, împreună cu informații complete și cu o propunere de împărțire a sumelor, în conformitate cu dispozițiile alin. (6) lit. a), b) și c). În lipsa unui răspuns în termen de doua luni, se va considera ca împărțirea propusă a fost acceptată.

(6) Sumele necesare pentru soluționarea pretențiilor, în condițiile prezentului articol și ale art. 47, vor fi împărțite între părțile contractante astfel:

a) când întreaga responsabilitate revine unui singur stat, suma convenită ori stabilită de instanța de judecată va fi suportată în proporție de 25% în sarcina statului român și în proporție de 75% în sarcina statului trimițător;

b) când sunt răspunzătoare mai multe state, suma convenită ori stabilită de instanța de judecată va fi suportată în mod egal de aceste state; în situația în care statul român nu este unul dintre statele responsabile, partea acestuia va fi jumătate din contribuția fiecărui stat trimițător;

c) când paguba a fost cauzată de forțele armate ale părților contractante și nu este posibil să fie imputată în mod precis uneia sau mai multora dintre aceste forte armate, suma convenită ori stabilită de instanța de judecată va fi împărțită în mod egal între părțile contractante; în situația în care statul român nu este unul dintre statele ale căror forte armate au cauzat paguba, partea acestuia va fi jumătate din contribuția fiecărui stat trimițător;

d) semestrial, statul român va transmite statelor trimitatoare interesate o situație privind sumele pe care le-a achitat în cursul semestrului precedent, pentru fiecare caz în care a fost acceptată împărțirea procentuală propusă; situația va fi însoțită de o cerere de rambursare; rambursarea se va face, în cel mai scurt termen, în moneda statului român.

(7) Un membru al forței sau al componentei civile nu va face obiectul nici unei măsuri de executare silită a vreunei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia în statul român, într-o problemă decurgând din îndeplinirea îndatoririlor sale oficiale.

(8) Cu excepția cazului în care dispozițiile alin. (6) se aplică pretențiilor la care se referă art. 47, dispozițiile prezentului articol nu se aplică pretențiilor în legătură cu navigația, cu exploatarea unei nave sau cu încărcarea, cu transportul sau descărcarea mărfurilor de pe nave, în afară celor decurgând din decesul sau ranirea unei persoane în privinta cărora art. 48 nu este aplicabil.

(1) Autoritățile militare ale statului trimițător au dreptul și obligația de a dispune de corpul unui membru al forței, al componentei civile sau al unui membru de familie al acestuia decedat în România, precum și de bunurile sale proprietate personală.

(2) Nu vor fi efectuate autopsii asupra personalului statului trimițător, decedat în România, fără acordul scris al autorităților militare ale acestui stat.

(1) Autoritățile competente române și alte instituții cu atribuții în domeniu vor asigura îndeplinirea obligațiilor ce revin României conform prezentei legi.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin din prezenta lege Ministerul Apărării Naționale colaborează și cu alte autorități publice sau cu agenți economici din zonele în care se desfășoară exercițiile și aplicatiile militare.