A. În domeniul transporturilor:
1. aprobă, potrivit legii, instrucțiuni și regulamente obligatorii pentru activitățile de transport feroviar, rutier, naval și aerian;
2. coordonează și participă la investigarea incidentelor și accidentelor produse în activitățile de transport și emite reglementări specifice privind raportarea și investigarea tehnică a acestora, în condițiile legii;
3. elaborează, în condițiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;
4. exercită inspecția și controlul privind respectarea reglementărilor interne și internaționale în activitățile specifice transporturilor;
5. acordă, pe bază de reciprocitate, în condițiile acordurilor rutiere bilaterale încheiate între România și state terțe Uniunii Europene, precum și în condițiile Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, dreptul de utilizare cu plată sau gratuit a infrastructurilor de transport pentru utilizatorii străini, potrivit legii;
6. emite norme obligatorii de licențiere și autorizare a operatorilor economici care efectuează sau urmează să efectueze activități de transport ori activități specifice siguranței traficului și stabilește condițiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licențelor, autorizațiilor, certificatelor ori brevetelor acordate în condițiile legii;
7. stabilește organizarea regională a transporturilor rutiere, feroviare, navale și aeriene;
8. aprobă utilizarea spațiului aerian, cu acordul organelor abilitate, în condițiile legii și în conformitate cu dispozițiile Codului aerian civil, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
9. exercită activitatea de registru, de inspecție de stat și de control în transporturi și infrastructură de transport de interes național;
10. asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat din fonduri ale Uniunii Europene și a resurselor din credite interne și externe, al stadiului executării fizice a lucrărilor de infrastructură din domeniul său de activitate și al calității acestora;
11. emite norme obligatorii de atestare, certificare, licențiere și brevetare a personalului care lucrează în transporturi ori care concură la siguranța traficului și stabilește condițiile de suspendare, de retragere sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licențelor ori brevetelor acordate;
12. emite norme obligatorii de siguranță a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale, aeriene, precum și în transportul multimodal și combinat și supraveghează respectarea acestora;
13. autorizează funcționarea porturilor, aeroporturilor civile, gărilor și a autogărilor;
14. emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;
15. certifică starea tehnică a mijloacelor de transport, în conformitate cu reglementările naționale și convențiile și acordurile internaționale la care România este parte;
16. asigură certificarea și omologarea de tip sau individuală a mijloacelor de transport;
17. gestionează, potrivit legii, frecvențele de comunicații alocate, în domeniul său de competență;
18. îndeplinește, prin structura sa de specialitate, activitățile de reglementare, coordonare și supraveghere a activității de examinare medicală și psihologică pentru personalul cu atribuții în siguranța transporturilor. Asigură, prin structura de specialitate, activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecție sanitară de stat în domeniul propriu de activitate al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, conform prevederilor legale în vigoare, inclusiv pentru unitățile sanitare din rețeaua proprie;
19. propune Guvernului închiderea unor linii de cale ferată nerentabile sau menținerea în exploatare a liniei respective și regimul exploatării acesteia, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
20. emite reglementări specifice privind certificarea agenților aeronautici civili și asigură eliberarea, prelungirea valabilității, validarea, echivalarea, modificarea, limitarea, suspendarea și revocarea documentelor de certificare a agenților aeronautici civili;
21. emite reglementări specifice privind siguranța și securitatea activităților aeronautice civile și supraveghează respectarea acestora;
22. emite reglementări specifice obligatorii pentru efectuarea transporturilor aeriene de mărfuri periculoase;
23. asigură organizarea spațiului aerian național, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naționale;
24. coordonează sistemul de securitate în domeniul aviației civile, aprobă sistemele de facilități aeronautice la nivelul aeroporturilor civile, exercită atribuțiile de autoritate competentă responsabilă de monitorizarea conformității în domeniul securității aviației civile, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calității în domeniul securității aviației civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2012;
25. emite reglementări specifice privind certificarea tehnicii aeronautice și asigură certificarea acesteia;
26. emite reglementări specifice privind certificarea personalului aeronautic civil și asigură eliberarea, prelungirea valabilității, validarea, echivalarea, modificarea, limitarea, suspendarea și revocarea documentelor de certificare pentru această categorie de personal;
27. asigură organizarea și funcționarea serviciilor civile de navigație aeriană în spațiul aerian al României și autorizează efectuarea zborurilor în spațiul aerian național, în limita competențelor legale;
28. avizează efectuarea de lucrări în zonele supuse servituților de aeronautică civilă;
29. asigură certificarea aerodromurilor civile;
30. emite reglementări specifice privind raportarea și investigarea evenimentelor de aviație civilă, precum și a actelor de intervenție ilicită asupra aeronavelor civile;
31. aprobă tarifele percepute de către organismele tehnice specializate, instituțiile publice sau operatorii economici, ca urmare a prestării activităților pentru care le-au fost delegate competențe în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
32. restricționează operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din România sau în spațiul aerian național, după caz, în scopul protecției mediului;
33. stabilește aeroporturile din România care, în urma derulării activităților specifice, au impact semnificativ asupra mediului, în vederea implementării de programe de protecție a mediului, cu avizul ministerului de resort;
34. aprobă, la solicitarea administratorului aeroportului, măsuri speciale pentru operarea aeronavelor civile a căror funcționare are impact semnificativ asupra mediului;
35. acordă permisiunea de intrare și de plecare a navelor românești și străine în/din porturile civile românești;
36. efectuează supravegherea navigației și managementul traficului de nave în apele naționale navigabile și în porturile românești;
37. efectuează controlul statului pavilionului la navele care arborează pavilionul român;
38. efectuează controlul statului portului la navele care arborează pavilionul altor state și care se află în apele naționale navigabile și în porturile românești;
39. stabilește, nominal și pe porțiuni, apele naționale navigabile ale României; pentru apele de frontieră va ține seama și de acordurile bilaterale privind regimul frontierei de stat;
40. stabilește regulile de navigație în apele naționale navigabile și în porturile românești, în conformitate cu reglementările naționale și cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte; organizează și coordonează sistemele de management al traficului de nave în apele naționale navigabile;
41. acordă dreptul de arborare a pavilionului român, suspendă sau retrage acest drept și emite actele de naționalitate navelor care au obținut dreptul de arborare a pavilionului român;
42. emite reglementări cu privire la durata și conținutul cursurilor de pregătire, modul de obținere a brevetelor și certificatelor de capacitate, precum și a certificatelor de conducător de ambarcațiune de agrement, a documentelor de conformitate, precum și cu privire la anularea sau suspendarea acestora, monitorizează activitatea formelor de pregătire aprobate în vederea obținerii și menținerii brevetelor și certificatelor de capacitate ale personalului navigant român;
43. coordonează activitățile de căutare și salvare a vieții omenești pe mare;
44. stabilește porturile, căile navigabile interioare, zonele sau porțiunile din aceste zone, precum și categoriile de nave pentru care serviciul de pilotaj este obligatoriu;
45. stabilește modul de recrutare, formare profesională și perfecționare, de acordare, suspendare și retragere a brevetului piloților, precum și efectuarea serviciului de pilotaj;
46. stabilește, potrivit reglementărilor în vigoare, cu acordul organelor abilitate în condițiile legii, locurile de acostare și de ancorare în afara limitelor porturilor, aflate în apele de frontieră sau în marea teritorială;
47. asigură emiterea certificatelor de clasificare a navei și a echipamentelor acesteia, care atestă buna stare de navigabilitate, în conformitate cu legislația în vigoare și în acord cu reglementările Uniunii Europene, precum și cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;
48. stabilește normele tehnice privind construcția și exploatarea navelor;
49. stabilește condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere, metodologia de omologare pentru circulație a acestora, precum și metodologia de inspecție tehnică periodică;
50. certifică prin omologare, agreare și prin inspecție tehnică periodică, după caz, încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosința conform destinației;
51. autorizează stațiile de inspecție tehnică, supraveghează și controlează activitatea acestora și atestă personalul care efectuează inspecția tehnică periodică;
52. autorizează operatorii economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz;
53. stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare și certificare a produselor și a materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piață;
54. elaborează norme obligatorii privind clasificarea autovehiculelor destinate transportului de persoane, pe categorii de confort;
55. desemnează/acreditează instituții publice subordonate, organisme tehnice specializate și societăți autorizate care să elaboreze și să pună în aplicare normele tehnice și reglementările specifice transportului rutier și să asigure inspecția și controlul tehnic de specialitate;
56. autorizează școlile de conducători auto și stabilește condițiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, autorizează instructorii auto, precum și centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, în condițiile prevăzute la art. 6 și 62 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;
57. elaborează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, a conducătorilor auto, a profesorilor de legislație rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum și a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a acestora, în condițiile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;
58. emite norme privind examinarea medicală și psihologică la angajare și examinarea periodică a personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, precum și norme pentru agrearea altor unități medicale și psihologice în vederea efectuării acestor examinări, conform reglementărilor în vigoare;
59. emite norme privind evaluarea psihologică obligatorie ce precedă pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto și pentru obținerea certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule și de tramvaie, precum și norme vizând autorizarea laboratoarelor de psihologie ce efectuează aceste evaluări, conform reglementărilor în vigoare;
60. autorizează deplasarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport străine și execută controlul acestei activități, în condițiile legii;
61. stabilește, potrivit legii, norme și normative tehnice obligatorii de proiectare, construcție, reparare și exploatare a mijloacelor de transport și a infrastructurii de transport din domeniul său de activitate, astfel încât acestea să corespundă și nevoilor de apărare; asigură supravegherea aplicării acestor norme și autorizează operatorii economici să efectueze astfel de activități;
62. stabilește, în colaborare cu celelalte organe abilitate potrivit legii, norme unitare ale activităților de intervenție, de căutare și de salvare a navelor, aeronavelor, a altor mijloace de transport, precum și a vieților omenești, potrivit reglementărilor interne și comunitare, precum și tratatelor la care România este parte;
63. asigură buna organizare a activităților de supraveghere a traficului, de cercetare a evenimentelor și a situațiilor de pericol, pentru limitarea sau, după caz, înlăturarea acestora, solicitând, la nevoie, sprijinul altor ministere și organe de stat; coordonează sistemul de securitate în transporturi și activitățile de protecție împotriva actelor de intervenție ilicită;
64. controlează respectarea de către deținătorii de mijloace de transport a normelor privind calitatea, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, conform reglementărilor interne și internaționale;
65. coordonează activitățile industriale, de construcții, de cercetare și proiectare, de sănătate, precum și alte activități specifice transporturilor și zonelor libere;
66. emite norme tehnice pentru construcția, reparația, întreținerea infrastructurii din domeniul său de activitate și a mijloacelor de transport;
67. elaborează programe de pregătire și de perfecționare pentru personalul de siguranță din transporturi și organizează desfășurarea acestora;
68. asigură dirijarea navelor în apele naționale navigabile, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale;
69. editează publicații de specialitate și de informare specifice domeniilor sale de activitate;
70. emite avizele și aprobările de specialitate prevăzute de lege în domeniile sale de activitate;
71. monitorizează și verifică întocmirea cadastrului pentru domeniul public al statului aferent infrastructurii de transport, din domeniul său de activitate, în condițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
72. elaborează norme și reglementări specifice în transporturi cu privire la protecția mediului;
73. exercită toate drepturile și obligațiile care îi revin Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor - inclusiv cu privire la activitatea sucursalei societății pe acțiuni, înființate potrivit legii - în conformitate cu Legea nr. 166/2013 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entități comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier și feroviar) peste fluviul Dunărea, între orașele Calafat (România) și Vidin (Republica Bulgaria), semnat la Sofia la 28 februarie 2013;
74. coordonează și îndrumă activitatea economică, de investiții, de achiziții și administrativă a aparatului propriu și a instituțiilor publice aflate în subordinea sa, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale;
75. aprobă modele-cadru de documentații de atribuire și condiții contractuale speciale, obligatorii pentru realizarea proiectelor de infrastructură de interes național de către entitățile aflate sub autoritatea sa;
76. elaborează planul general de transport pentru toate formele de transport din România, în concordanță cu politicile Guvernului și nevoile de dezvoltare a transportului la nivel național;
77. emite autorizații pentru executarea lucrărilor de construcții aferente infrastructurii de transport de interes național, în condițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
78. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în calitate de organism intermediar pentru transport, emite ghiduri ale solicitantului, instrucțiuni și ordine ale ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor în domeniile delegate în cadrul POIM, în condițiile legii;
79. la solicitarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sau a structurilor teritoriale din subordinea acesteia asigură prin unitățile din subordinea sau autoritatea sa suportul informațional disponibil, în vederea direcționării măsurilor de control al pestei porcine africane.
B. În domeniul comunicațiilor:
1. elaborează politicile și strategiile sectoriale în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, inclusiv planurile de acțiuni aferente acestora;
2. monitorizează și controlează realizarea politicilor în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale;
3. asigură cadrul legislativ și instituțional necesar pentru liberalizarea completă a piețelor de comunicații electronice și servicii poștale;
4. promovează politicile privind stimularea concurenței în toate segmentele piețelor de comunicații electronice și servicii poștale;
5. elaborează politicile și strategia privind implementarea serviciului universal în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale;
6. promovează drepturile și interesele utilizatorilor, inclusiv prin luarea tuturor măsurilor necesare pentru ca aceștia să obțină un maxim de beneficii în condițiile unei piețe concurențiale, în ceea ce privește diversitatea ofertei, tarifele și calitatea serviciilor, în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale;
7. promovează drepturile persoanelor, în special dreptul la viață privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale;
8. elaborează politicile privind asigurarea integrității și securității rețelelor publice de comunicații electronice;
9. încurajează investițiile eficiente în infrastructură, promovarea și stimularea cercetării, dezvoltării, inovației și transferului de tehnologii în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale;
10. asistă celelalte structuri ale administrației publice în elaborarea politicilor privind dezvoltarea coerentă a infrastructurii de comunicații naționale în domeniile de competență, cu respectarea normelor și standardelor recomandate de Uniunea Europeană, în condițiile legii;
11. asigură la nivel național atribuțiile Biroului de competență privind infrastructura de comunicații, cu respectarea recomandărilor Uniunii Europene;
12. elaborează și monitorizează implementarea strategiei privind dezvoltarea comunităților inteligente (SMART CITI) în România;
13. elaborează și promovează politici privind înființarea și dezvoltarea de parcuri științifice și tehnologice, centre de inovare și incubatoare de afaceri, de transfer tehnologic și altele asemenea, în domeniul coordonat;
14. asigură gestionarea și utilizarea eficientă a pozițiilor orbitale atribuite României;
15. elaborează politica în domeniul timbrelor și efectelor poștale;
16. definește indicatori specifici și scheme de analiză în vederea monitorizării și evaluării evoluției domeniilor comunicațiilor electronice și serviciilor poștale;
17. elaborează reglementările necesare în vederea asigurării protecției mediului în domeniul comunicațiilor electronice;
18. comunică cu celelalte structuri ale administrației publice, cu societatea civilă, precum și cu furnizorii de produse și servicii în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale;
19. corelează politicile proprii cu politicile din domeniul industriei, comerțului, educației, precum și din alte domenii, în conformitate cu Programul de guvernare;
20. promovează sistemul educațional bazat pe tehnologia domeniului comunicațiilor, în colaborare cu instituțiile abilitate potrivit legii;
21. elaborează și monitorizează aplicarea politicilor în domeniul compatibilității electromagnetice și al conformității echipamentelor radio;
22. elaborează și publică rapoarte, studii și altele asemenea în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, putând contracta în aceste scopuri servicii de consultanță, expertiză, asistență tehnică și altele asemenea;
23. realizează studii, analize, monitorizări, evaluări și alte activități în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, pentru auditul performanței programelor și proiectelor, putând contracta în aceste scopuri servicii de consultanță, expertiză, asistență tehnică și altele asemenea;
24. asigură corelarea legislației în domeniul comunicațiilor cu legislația din domeniul audiovizualului și al drepturilor de proprietate intelectuală, în vederea promovării convergenței media și a neutralității tehnologice;
25. coordonează activitățile de elaborare a strategiilor și implementare a programelor și proiectelor privind infrastructura națională în domeniul comunicațiilor electronice, cu excepția programelor și proiectelor privind infrastructura națională în domeniul comunicațiilor electronice, elaborate și implementate în cadrul instituțiilor din domeniul apărării și securității naționale;
26. avizează organizarea, implementarea, realizarea și administrarea tuturor programelor guvernamentale la nivel național privind infrastructura de comunicații și asigură coordonarea și controlul acestora în condițiile legii.