ORDIN nr. 3.116 din 27 ianuarie 2020

ORDIN Ministerul Educa?iei ?i Cercetării
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 21 februarie 2020
Intrat în vigoare
21.02.2020
Forma consolidată din
21.02.2020
Cuprins

Luând în considerare Adresa nr. 3.458 din 2 decembrie 2019 a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, înregistrată la Ministerul Educației și Cercetării cu nr. 748 GP din 3 decembrie 2019,

în temeiul:

art. 193, 197, 216, art. 219 alin. (2) și al art. 223 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2020, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Instituțiile de învățământ superior de stat își asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor transmise.

Articolul 3

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior își asumă răspunderea pentru corectitudinea calculelor efectuate conform anexei și notifică Ministerului Educației și Cercetării eventualele neconcordanțe sesizate.

Articolul 4

Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior notifică, verifică și/sau controlează instituțiile de învățământ superior de stat privind orice neconcordanțe sesizate în datele raportate.

Articolul 5

În anul 2020, Ministerul Educației și Cercetării analizează și aprobă deschiderile de credite lunare, pe întreg parcursul anului, astfel încât instituțiilor de învățământ superior de stat să le fie repartizate sume care să asigure funcționarea în condiții normale a acestora.

Articolul 6

Direcția generală învățământ universitar și Direcția generală economică din Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior și instituțiile de învățământ superior de stat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării, Cristina Monica Anisie

București, 27 ianuarie 2020.

Nr. 3.116.

ANEXĂ

METODOLOGIE

de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară

a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2020

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.