Articolul I
Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 24/2015 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 și 3 bis din 5 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13
(1) Trimestrial, administratorul calculează și raportează A.S.F. rata de rentabilitate a fondului de pensii administrat privat, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, conform anexei nr. 17.
2. La anexa nr. 1C, la „Instrucțiuni de completare a anexei nr. 1C“, la punctul (3), numărul curent 23 se modifică și va avea următorul cuprins:
Nr. crt.
Denumire câmp
Descriere câmp
23
Valoarea plătită din provizion (TO)
Valoarea în lei a sumei transferate din provizionul tehnic constituit de administrator. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. Pentru codul 324 se completează cu valoarea plătită din provizion pentru mandatul poștal sau a viramentului bancar plătit inițial.
3. La anexa nr. 2, coloana „Denumirea elementului“ pentru codul elementului AP137000 se modifică după cum urmează:
Alte fonduri de investiții specializate în real estate
4. La anexa nr. 2, codul elementului BC531000 se modifică după cum urmează:
BP531000 - Transferuri
5. La anexa nr. 10, la „Instrucțiuni de completare și de transmitere a anexei nr. 10“, numărul curent 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
Denumire câmp
Descriere câmp
2
Datele de identificare ale participantului
- datele de identificare ale participantului care a aderat la un fond de pensii, conform documentelor de identitate: numele și prenumele, adresa de domiciliu, CNP, la care vor fi vizibile, în cadrul documentului de informare anuală a participanților, numai ultimele 6 cifre, seria și numărul BI/CI;
- adresa de corespondență, adresa de e-mail;
- numele fondului de pensii la care este participant;
- seria și numărul actului individual de aderare;
- data actului individual de aderare;
- data semnării acestui act.
6. La anexa nr. 17, la „Instrucțiuni de completare a anexei nr. 17“, punctul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) Administratorul calculează și raportează trimestrial A.S.F. rata de rentabilitate a fondului de pensii administrate privat, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru.
7. La anexa nr. 18, la „Instrucțiuni de completare a anexei nr. 18“, la punctul (3), numărul curent 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
Nr. crt.
Denumirea câmpului
Descrierea câmpului
6
Data raportului
Data pentru care se face raportarea, respectiv ultima zi lucrătoare a perioadei pentru care se face raportarea
8. La anexa nr. 18, la „Instrucțiuni de completare a anexei nr. 18“, litera a) a punctului (4) și punctul (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) Fișierul este denumit după următoarea sintaxă:
YYYYMMDD_TRANZACTII_OTC_1_FFF_EEE.xml.p7s,
unde:
– YYYYMMDD reprezintă data pentru care a fost întocmit raportul, respectiv ultima zi lucrătoare a perioadei pentru care se face raportarea;
– FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul A.S.F.;
– EEE reprezintă codul entității raportoare înregistrat în Registrul A.S.F.
......................................
(5) Anexa nr. 18 se întocmește săptămânal și se transmite A.S.F. în a doua zi lucrătoare a săptămânii următoare celei pentru care se face raportarea, pentru tranzacțiile efectuate în săptămâna anterioară. Perioada pentru care se face raportarea este o săptămână calendaristică.