(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:
1. apără viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea privată și publică, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și ale comunității;
2. aplică măsuri pentru menținerea ordinii și siguranței publice, aplică măsuri, potrivit competențelor stabilite prin lege, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și terorismului, de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității;
3. sprijină unitățile de jandarmerie cu informații pentru asigurarea sau restabilirea ordinii și liniștii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestațiilor cultural-sportive și altele asemenea;
4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituții abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice și intervențiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea și neutralizarea dispozitivelor explozive, radioactive, nucleare, chimice sau biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătății persoanelor sau provocării de daune proprietății publice ori private;
5. desfășoară activități de negociere și asigură intervenția, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei;
6. desfășoară activități specifice, potrivit competențelor stabilite prin lege, ca reacție la acte de terorism iminente sau în desfășurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști;
7. avizează și controlează, în condițiile legii, înființarea societăților private de detectivi, pază, supraveghere și gardă de corp;
8. culege informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a altor fapte ilicite;
9. realizează activități de prevenire și combatere a corupției, a criminalității economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracțiunii în domeniul informaticii și a crimei organizate;
10. desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea;
11. asigură paza și funcționarea, în condițiile legii, a locurilor de reținere și de arest preventiv organizate în cadrul unităților de poliție;
12. constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii;
13. asigură protecția martorului, colaboratorului, informatorului și a victimei, în condițiile legii;
14. asigură protecția polițiștilor, magistraților și a familiilor acestora, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări, precum și a conducătorilor autorităților străine, cu atribuții în domeniul afacerilor interne sau justiției, aflați în România în vizite oficiale sau în misiune;
15. desfășoară activități de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătorești, precum și a persoanelor dispărute;
16. desfășoară activități de prevenire și combatere a migrației ilegale;
16^1. desfășoară activități specifice, direct sau în cooperare cu alte entități publice sau private, potrivit competențelor stabilite prin lege, pentru protecția animalelor;
Notă Art. III-V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 175 din 14 octombrie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 16 octombrie 2020 prevăd: Articolul III (1) În vederea aplicării dispozițiilor art. II , prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2^2) și (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, privind condiția de ocupare a funcțiilor de polițist prin concurs sau examen, pentru încadrarea funcțiilor de polițist din structura Poliției Române cu atribuții în protecția animalelor, se pot transfera medici veterinari oficiali din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, cu acordul acestora, în numărul și structura de posturi stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne. (2) Pentru dobândirea statutului de polițist, personalului specializat prevăzut la alin. (1) i se aplică în mod corespunzător prevederile art. 10 din Legea nr. 360/2002 , cu modificările și completările ulterioare. (3) Persoanei care dobândește statutul de polițist în condițiile alin. (1) nu i se poate modifica raportul de serviciu, prin delegare, detașare, mutare sau transfer, timp de cel puțin 5 ani de la numirea în prima funcție, cu excepția situației în care intervine reorganizarea unității. Articolul IV Serviciile publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost se operaționalizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Articolul V (1) Pentru o perioadă de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului articol, Ministerul Afacerilor Interne, Poliția Română și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară activități de informare a populației cu privire la dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Informarea prevăzută la alin. (1) se realizează prin intermediul mai multor instrumente și/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe pagina de internet a instituției, organizarea unor acțiuni specifice în trafic, ori cu ocazia executării unor misiuni de ordine publică. (3) Unitățile de poliție asigură pregătirea profesională a polițiștilor cu privire la cunoașterea cadrului normativ și la modul de acțiune și intervenție în materia protecției animalelor. (4) Pentru pregătirea profesională a polițiștilor, potrivit alin. (3), unitățile de poliție colaborează cu organizațiile neguvernamentale de protecție a animalelor, cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și cu alte entități publice sau private.
17. folosește metode și mijloace tehnico-științifice în cercetarea locului faptei și la examinarea probelor și a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări și expertize criminalistice, prin specialiști și/sau experți proprii acreditați, precum și rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de constatare tehnico-științifice, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului infracțional ori a personalității criminale;
18. efectuează, independent sau în cooperare, evaluări, studii și cercetări științifice pentru îmbunătățirea metodelor și mijloacelor folosite în activitatea de poliție, în special a celor tehnico-științifice criminalistice, de analiză a informațiilor, de prevenire și combatere a infracțiunilor sau a altor fapte ilegale, precum și pentru identificarea unor noi metode și mijloace;
19. exercită controlul, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor și munițiilor, a materiilor explozive, a precursorilor de explozivi reglementați, asupra modului în care se efectuează operațiunile cu arme, muniții, materii explozive și precursori de explozivi reglementați, precum și asupra funcționării atelierelor de reparat arme și asupra poligoanelor de tir;
(la 25-08-2022, Punctul 19. din Alineatul (1) , Articolul 26 , Capitolul III a fost modificat de Articolul 30, Capitolul VI din LEGEA nr. 250 din 20 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 iulie 2022 )
20. exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive și nucleare, substanțelor toxice, stupefiantelor și substanțelor dopante, precum și asupra altor obiecte și materii supuse autorizării, potrivit legii;
21. supraveghează și controlează circulația pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, și colaborează cu alte autorități publice, instituții, asociații și organizații neguvernamentale, pentru îmbunătățirea organizării și sistematizării circulației, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecționarea pregătirii conducătorilor auto și luarea unor măsuri de educație rutieră a participanților la trafic;
22. desfășoară activități specifice de poliție în domeniul transporturilor feroviare, navale și aeriene;
23. exercită controlul asupra legalității stabilirii domiciliului sau reședinței cetățenilor români și străini aflați pe teritoriul țării, în condițiile legii;
24. ține evidența nominală a cetățenilor români cu obligații militare în mediul rural;
25. organizează, în condițiile legii, cazierul judiciar pentru ținerea evidenței persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal și constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor operative specifice poliției;
26. efectuează studii și cercetări privind dinamica infracționalității în România și propune măsuri de prevenire a acesteia;
27. acordă sprijin, potrivit legii, autorităților administrației publice centrale și locale în vederea desfășurării activității acestora;
28. participă, în condițiile legii, împreună cu alte unități ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naționale, unități de protecție civilă și alte organe prevăzute de lege, la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamități naturale și catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
29. colaborează cu instituțiile de învățământ și cu organizațiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracțională a populației;
30. desfășoară, potrivit legii, activități specifice de cooperare și asistență polițienească internațională, precum și de cooperare judiciară internațională în materie penală, conlucrează cu structuri de profil din alte state și de la nivelul unor instituții internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere ori pentru schimb sau transfer de experiență și bune practici;
31. participă la constituirea forțelor internaționale de poliție, destinate unor misiuni de instruire, asistență și cooperare polițienească sau pentru acțiuni umanitare;
32. îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.