privind stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor fizice care dețin acțiuni în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Societățile comerciale agricole pe acțiuni, cu capital majoritar de stat, înființate în baza Legii nr. 15/1990, vor asigura persoanelor fizice care dețin acțiuni în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, pe lîngă dividendele cuvenite potrivit legii, și produse agricole sau bani, la opțiunea acționarilor, reprezentind echivalentul valoric a 300 kg grîu STAS pe hectarul reconstituit ca acțiuni, cu reflectarea corespunzătoare în cheltuielile societăților comerciale respective.
Pentru anul 1991, societățile comerciale agricole pe acțiuni, indiferent de ponderea capitalului deținut de stat, vor acorda acționarilor, persoane fizice, dividendele cuvenite potrivit legii.
În situațiile în care dividendele sînt mai mici de 7.000 lei hectarul reconstituit în acțiuni, se va acorda acționarilor o sumă pînă la concurenta a 7.000 lei pe hectar din profitul realizat de societatea comercială înaintea plății impozitului pe profit.
În condițiile în care societățile comerciale au realizat un profit inferior sumelor ce urmează a fi acordate acționarilor - persoanele fizice - sau nu au obținut profit, diferențele se vor include în cheltuielile anului 1992.
Realizarea impozitului pe profit se va face de către direcțiile generale ale finanțelor publice, pe seama impozitului pe profit în anul 1992, pe baza documentelor justificative prezentate de societățile comerciale agricole în cauza.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili, prin hotărîre, măsuri de organizare, în societăți comerciale pe acțiuni, a activității de producție agricolă din suprafețele deținute de institutele și stațiunile de cercetare și producție din agricultura, precum și de către regiile autonome cu activitate agricolă.
În acest scop, institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, împreună cu Ministerul Agriculturii și Alimentației și Academia de Științe Agricole și Silvice, vor stabili suprafețele de teren necesare cercetării și producției experimentale, precum și cele destinate producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animalelor de rasa.
Persoanele fizice, ale căror terenuri au trecut în proprietatea statului, ca efect al unor legi speciale, altele decît cele de expropriere, și se afla în patrimoniul regiilor autonome cu activitate agricolă, institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, vor primi 10% din profitul obținut pe hectar din activitatea agricolă pe anul 1991, însă nu mai puțin de 7.000 lei pe hectar.
Prevederile art. 2 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Comisiile județene și a municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate vor stabili suprafețele de teren pentru persoanele fizice prevăzute la alin. 1, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, și vor emite decizii pentru persoanele îndreptățite, pe care le vor comunică acestora, precum și regiilor autonome, institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în vederea acordării drepturilor stabilite potrivit prevederilor legii.
Sumele cuvenite acționarilor, potrivit prevederilor prezentei legi, sînt neimpozabile.
-------------------------