În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 18 decembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Institutul Național de Statistică se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Prim-Ministrului, având rol de organizare și coordonare a statisticii oficiale din România.
2. La articolul 10, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
(7) Personalul Institutului Național de Statistică este format din funcționari publici și personal contractual.
3. Articolul 11^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Institutul Național de Statistică poate închiria persoanelor juridice, prin licitație publică, în condițiile legii, spațiile aflate în domeniul public al statului și în administrarea sa, la prețul minim al închirierii și pe durata prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Chiria încasată din închirierea spațiilor prevăzute în anexa nr. 3 se virează integral la bugetul de stat.
4. Anexele nr. 1 și 3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.
Încadrarea personalului pe noile funcții și în noua structură organizatorică se realizează în termenele și cu respectarea procedurii legale aplicabile fiecărei categorii de personal.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase Președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu
București, 26 martie 2020.
Anexa nr. 1*)
ORGANIGRAMA Institutului Național de Statistică
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 957/2005)
Anexa nr. 2
Spații aflate în domeniul public al statului și în administrarea Institutului Național de Statistică, situate în municipiul București, Bd. Libertății nr. 16, sectorul 5, România, care se pot închiria de către acesta
(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 957/2005)
Nr. crt.Destinația bunuluiPrețul minim închiriereDurata închirierii1Spațiul cantină situat la demisol clădire cu Su = 958,51 mp și Vi = 2.456.853 leiînchiriere prin licitație publică pentru organizare cantină incintă3,15 euro/mp/lună Minimum 36 de luni-maximum 60 de luni2Holurile clădirii, parter, mezanin, etaj I, etaj II, etaj III, etaj IV, etaj V și etaj VI posibil de închiriat cu Su = 2 mp, Vi = 5.126 leiînchiriere prin licitație publică a unei suprafețe de minimum 2 mp pentru amplasare automate ATM și vending10 euro/mp/lunăMinimum 1 lună 3organizare evenimente social-culturale, expoziție de carte, pictură, târguri3,15 euro/mp/lunăMinimum 1 lună 4organizare evenimente social-culturale, expoziție de carte, pictură, târguri 3,15 euro/mp/lunăMinimum 1 lună5organizare evenimente social-culturale, expoziție de carte, pictură, târguri3,15 euro/mp/lunăMinimum 1 lună
Denumirea spațiului, suprafața utilă (Su)
în mp și valoare de inventar în lei (Vi)
Spațiul parter expozițional extins