Articolul 1
Se aprobă plata contribuției anuale a României la Fondul voluntar al NATO pentru susținerea Armatei Naționale Afgane, în valoare de 500.000 USD pentru anul 2018, respectiv 500.000 USD pentru anul 2019.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al Legii nr. 22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, și al art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă plata contribuției anuale a României la Fondul voluntar al NATO pentru susținerea Armatei Naționale Afgane, în valoare de 500.000 USD pentru anul 2018, respectiv 500.000 USD pentru anul 2019.
Contravaloarea în lei a contribuțiilor prevăzute la art. 1 se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2020, la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 55 „Alte transferuri“, alineatul 55.02.01 „Contribuții și cotizații la organisme internaționale“.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se aprobă plata contribuției anuale a României la Fondul voluntar al NATO pentru susținerea Armatei Naționale Afgane, în valoare de 500.000 USD anual, pentru perioada 2020-2024.
Echivalentul în lei al contribuției anuale prevăzute la art. 1 și 3 se va calcula pe baza cursului de schimb lei/USD la data efectuării plății.
Contravaloarea în lei a sumelor necesare plății contribuțiilor anuale prevăzute la art. 3 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul anual al Ministerului Afacerilor Externe.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu
București, 25 iunie 2020.
Nr. 491.
-----
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.