Având în vedere prevederile art. 36 alin. (1) și (6), art. 38, 41 și 44 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1, art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 36 alin. (7) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă scoaterea definitivă din fondul forestier național, fără compensare, de către Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. a terenului forestier în suprafață de 2,6852 ha, în vederea realizării obiectivului de interes național și de utilitate publică „Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Roșiuța, județul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone lignit/an“.
(2) Terenul forestier prevăzut la alin. (1) este proprietate privată a Societății Complexul Energetic Oltenia - S.A., dobândit prin achiziție, pentru care serviciile silvice sunt asigurate de către Direcția Silvică Gorj din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, prin Ocolul Silvic Motru.
(3) Terenul forestier prevăzut la alin. (1) este amplasat pe raza Ocolului Silvic Motru din cadrul Direcției Silvice Gorj, U.P. III Drăgotești, în u.a. 71% = 0,7408 ha, u.a. 73% = 0,8257 ha, u.a. 74% = 0,2847 ha, u.a. 75% = 0,6055 ha și u.a. 76% = 0,2285 ha.
(4) Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului prevăzut la alin. (1) se face cu defrișarea vegetației forestiere.
(5) Beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier național a terenului prevăzut la alin. (1) este Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A.
Masa lemnoasă de pe terenul prevăzut la art. 1 alin. (1) se va precompta și se va exploata conform prevederilor legale în vigoare.
Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. a achitat în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, aflat în administrare la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, taxa pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier național, în valoare de 1.816.477,22 lei, cu ordinul de plată nr. referință 195IBHB192770001 din 4.10.2019.
Se interzice schimbarea destinației obiectivului „Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Roșiuța, județul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone lignit/an“ mai devreme de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Motru și Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. încheie procesul-verbal de predare-primire a terenului prevăzut la art. 1, în prezența reprezentantului Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.
(2) Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. are obligația de a opera modificările la cartea funciară, intervenite ca urmare a schimbării destinației terenului prevăzut la art. 1, în baza prezentei hotărâri și a procesului-verbal încheiat, în condițiile legii, potrivit prevederilor art. 37 alin. (9) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Motru și Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. răspund de aplicarea prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, secretar de stat Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil-Daniel Popescu