Articolul I
Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 25/2015 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 și 6 bis din 6 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
Articolul 27
(1) Conform prevederilor art. 103 alin. (1) din Lege, administratorul transmite în scris, gratuit, fiecărui participant, până la data de 15 mai a fiecărui an, în format fizic la ultima adresă de corespondență comunicată sau prin mijloace electronice, o informare cu privire la situația activului personal al participantului la data de 31 decembrie a anului precedent.
(2) Informarea prevăzută la alin. (1) trebuie să conțină minimum de informații conform anexei nr. 10.
(3) Administratorul este obligat să ia toate măsurile necesare astfel încât să se respecte confidențialitatea informațiilor referitoare la datele personale ale participanților la fondul de pensii facultative, potrivit legislației referitoare la protecția datelor cu caracter personal.
(4) Administratorul are obligația de a verifica motivele pentru care informarea anuală a fost returnată/nerecepționată, de a corecta, după caz, informațiile eronate din evidențele proprii și de a retransmite informarea acolo unde constată că a fost transmisă eronat.
2. La anexa nr. 10, la „Instrucțiuni de completare și de transmitere a Anexei nr. 10“, numărul curent 6 va avea următorul cuprins:
Nr. crt.Denumire câmpDescriere câmp„6Instrucțiuni de transmitere
1. Acest document se transmite tuturor persoanelor care au calitatea de participant, în format fizic sau prin mijloace electronice.
2. Responsabilitatea legală referitoare la informarea participanților, precum și la conținutul informării revine administratorului. Obligația de informare anuală a participanților se realizează prin elaborarea informărilor și transmiterea acestora către participanți.
3. Administratorul are obligația de a realiza, verifica și autoriza conținutul informărilor anuale pentru participanți.
4. Transmiterea efectivă a informărilor anuale în format fizic către participanți (introducerea în plicuri, timbrarea, individualizarea scrisorilor pentru fiecare participant în parte, precum și alte activități conexe) poate fi realizată prin intermediul unor furnizori autorizați de servicii poștale.
5. Transmiterea informărilor anuale prin mijloace electronice poate fi realizată doar către participanții care și-au exprimat această opțiune. Transmiterea informării anuale prin mijloace electronice poate fi efectuată de către administrator sau prin intermediul unor furnizori de servicii.
6. În situația în care transmiterea informărilor anuale se face prin intermediul serviciilor poștale, administratorul are obligația de a indica într-un proces-verbal încheiat cu persoana juridică ce prestează servicii poștale cel puțin următoarele informații:
a) județul și localitatea;
b) numărul de plicuri;
c) numele complet al fiecărui participant/destinatar în parte.
7. În situația în care transmiterea informărilor anuale se face prin mijloace electronice, administratorul are obligația de a indica într-un proces-verbal încheiat cu persoana juridică ce prestează servicii următoarele informații:
a) adresa de e-mail/numărul de telefon/alte mijloace electronice prin care se transmite informarea;
b) numărul de informări transmise prin mijloace electronice;
c) numele complet al fiecărui participant.
8. Comunicarea informării anuale se face în termenul prevăzut de prezenta normă.
9. În situația informărilor returnate ca urmare a adreselor incomplete sau necorespunzătoare, administratorul are obligația de a le arhiva până la următoarea informare a participanților, constituind mijloc de probă în cazul controalelor efectuate de A.S.F.“