Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 24, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Administrațiile portuare care au în proprietate/ concesiune sau administrează infrastructură portuară aferentă porturilor identificate la art. 1 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor, denumit în continuare Regulament, trebuie să respecte și obligațiile ce rezultă din aplicarea acestuia.
2. La articolul 37, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Stabilirea tarifelor ce nu intră sub incidența prevederilor Regulamentului se face pe baza unor norme de fundamentare întocmite de administrații pe baza datelor din contabilitatea de gestiune a respectivei administrații, în urma consultării prealabile a operatorilor economici.
2^1. La articolul 42, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Procedura de selecție prevăzută la alin. (3) va cuprinde următoarele criterii obligatorii:
a) membrii selectați trebuie să aibă studii superioare și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puțin 7 ani;
b) cel puțin doi dintre membrii consiliului de administrație vor avea competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice ce desfășoară activități specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval sau competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în cadrul autorităților administrației publice centrale sau locale ori instituțiilor publice, îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control în domeniul naval.
(la 15-05-2025, Articolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 54 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 12 mai 2025 )
2^2. La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) Procedura de selecție prevăzută la alin. (3) pentru directorul general va cuprinde următoarele criterii obligatorii:
a) să aibă studii universitare și/sau postuniversitare în științe economice, juridice sau inginerești;
b) experiență în domeniul economic, tehnic, juridic de cel puțin 7 ani;
c) competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control.
(la 15-05-2025, Articolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 54 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 12 mai 2025 )
3. La articolul 66^1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) Consiliul de supraveghere este autoritatea relevantă din România, în conformitate cu prevederile art. 17 din Regulament. Consiliul de supraveghere soluționează plângerile care rezultă din aplicarea articolelor 3, 4, 5, 6, 8, 11, 12, 13, 15 din Regulament pentru porturile maritime care intră sub incidența acestuia. Consiliul de supraveghere monitorizează respectarea prevederilor Regulamentului și analizează din oficiu încălcarea acestora.
4. La articolul 66^1, alineatul (19) se modifică și va avea următorul cuprins:
(19) În exercitarea atribuțiilor sale, inclusiv cele de autoritate relevantă conform alin. (3^1), Consiliul de supraveghere emite decizii și hotărâri.
5. La articolul 66^1, după alineatul (19) se introduc două noi alineate, alineatele (19^1) și (19^2), cu următorul cuprins:
(19^1) Deciziile Consiliului de supraveghere prin care se aplică amenzi constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(19^2) Consiliul de supraveghere aprobă prin hotărâre regulamente și instrucțiuni, care vor fi puse în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
6. La articolul 66^2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Consiliul de supraveghere are următoarele atribuții:
a) urmărește în ce măsură administrațiile portuare prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) respectă prevederile art. 24 alin. (1) lit. a);
b) avizează normele de fundamentare a tarifelor prevăzute pentru utilizarea infrastructurii portuare și a infrastructurii de căi navigabile interioare, percepute de către administrațiile portuare prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2), precum și structura pe elemente de cheltuieli a acestora;
c) avizează normele de fundamentare a chiriei, respectiv a redevenței pentru închirierea și concesiunea/subconcesiunea terenurilor portuare care aparțin domeniului public al statului sau unităților administrativ-teritoriale percepute de către administrațiile portuare prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2);
d) avizează normele de fundamentare a tarifelor percepute de către administrațiile portuare prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) pentru efectuarea serviciilor de siguranță și structura pe elemente de cheltuieli a acestor tarife și verifică proporționalitatea acestora cu costul serviciului furnizat;
d^1) monitorizează și avizează metodologia de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare, pentru porturile identificate la art. 1 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/352;
(la 15-05-2025, Punctul 6. , Articolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 54 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 12 mai 2025 )
e) urmărește aplicarea în mod nediscriminatoriu a tarifelor prevăzute la lit. b)-d), stabilite în conformitate cu art. 37 alin. (2);
f) analizează din oficiu sau la plângere și se pronunță, prin decizie, cu privire la un tratament inechitabil sau discriminatoriu, aplicat, prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval, în ceea ce privește:
(i) accesul la infrastructura de transport naval;
(ii) nivelul și/sau structura chiriilor/redevențelor/tarifelor de utilizare, aplicate în legătură cu infrastructura portuară și de căi navigabile interioare, precum și efectuarea serviciilor de siguranță;
(iii) cerințele minime aplicate pentru furnizarea serviciilor de siguranță;
(iv) procedura de acordare/refuz a/al dreptului de a furniza servicii de siguranță;
g) monitorizează și avizează procedura de elaborare a contractelor-cadru prevăzută la art. 40^1;
h) formulează recomandări pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea domeniului transportului naval;
i) colaborează cu alte autorități publice în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin;
j) analizează periodic respectarea cadrului legal în domeniul său de activitate și face propuneri pentru îmbunătățirea acestuia, în concordanță cu reglementările Uniunii Europene;
k) efectuează schimburi de informații cu organisme de supraveghere similare din statele membre ale Uniunii Europene cu privire la activitatea, principiile și practicile lor decizionale, astfel încât acestea să fie armonizate.
7. La articolul 66^2, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:
(2^1) Prevederile alin. (2) lit. a)-h) nu se aplică porturilor prevăzute la art. 1 alin. (4) din Regulament.
(2^2) În exercitarea atribuțiilor de autoritate relevantă conform art. 66^1 alin. (3^1), Consiliul de supraveghere analizează din oficiu sau la plângere și se pronunță, prin decizie, cu privire la nerespectarea prevederilor Regulamentului, având ca obiect:
a) obligațiile cu privire la accesul pe piață pentru furnizarea serviciilor portuare în porturile maritime, precum și a condițiilor prevăzute la art. 3 din Regulament;
b) cerințele minime pentru furnizarea de servicii portuare, precum și procedura pentru asigurarea respectării cerințelor minime, prevăzute la art. 4 și 5 din Regulament;
c) prevederile privind limitarea numărului de furnizori de servicii portuare, conform articolului 6 din Regulament;
d) limitările în sarcina operatorilor interni, stabilite conform art. 8 din Regulament;
e) prevederile referitoare la transparența relațiilor financiare, stabilite conform art. 11 din Regulament;
f) prevederile cu privire la stabilirea taxelor de servicii portuare, precum și a taxelor de utilizare a infrastructurii portuare, conform art. 12 și 13 din Regulament;
g) nerespectarea obligațiilor de consultare a utilizatorilor portuari și a altor părți interesate prevăzute la art. 15 din Regulament, inclusiv a obligației de respectare a confidențialității informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.
(2^3) În exercitarea atribuțiilor de autoritate relevantă conform art. 66^1 alin. (3^1), Consiliul de supraveghere monitorizează și urmărește respectarea de către administrațiile portuare a obligațiilor prevăzute la art. 3, 4, 5, 6, 8, 11, 12, 13 și 15 din Regulament.
7^1. La articolul 66^2, după alineatul (2^3) se introduc cinci noi alineate, alin. (2^4)-(2^8), cu următorul cuprins:
(2^4) Structura și nivelul taxelor de utilizare a infrastructurii portuare, pentru porturile identificate la art. 1 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/352, se determină în conformitate cu strategia comercială și planurile de investiții ale portului, cu respectarea legislației în materie de concurență în vigoare.
(2^5) Administratorii porturilor prevăzute la alin. (2^4) au obligația să elaboreze o metodologie de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare.
(2^6) Administrațiile portuare au obligația de a consulta asociațiile patronale și profesionale, reprezentative și legal constituite, precum și federațiile sindicale reprezentative care își desfășoară activitatea în respectivul port înainte de aprobarea metodologiei prevăzute la alin. (2^5). Acestea pot formula motivat observații/propuneri la proiectul de metodologie, în termen de 45 de zile de la comunicarea acestuia de către administrațiile portuare.
(2^7) Orice modificare a metodologiei se poate face numai cu respectarea prevederilor prezentului articol.
(2^8) Consiliul de supraveghere va aproba, prin instrucțiuni, un model-cadru de metodologie.
(la 15-05-2025, Articolul I a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 54 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 12 mai 2025 )
8. La articolul 66^2, alineatele (3), (5) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3) În exercitarea atribuțiilor sale, ori de câte ori Consiliul de supraveghere constată că ar putea fi incidente prevederile legislației în materia concurenței și/sau a ajutorului de stat, informează Consiliul Concurenței.
..................................................................................................
(5) În exercitarea atribuțiilor sale, inclusiv a celor de autoritate relevantă în înțelesul Regulamentului, Consiliul de supraveghere poate să solicite administratorului infrastructurii, precum și oricăror utilizatori ai infrastructurii portuare, furnizori de servicii portuare, operatori economici și/sau autorități publice furnizarea informațiilor și documentelor relevante necesare exercitării atribuțiilor sale. Informațiile solicitate se furnizează în termenul stabilit prin cererea de informații, care nu poate depăși 15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării acestora. În situații excepționale, Consiliul de supraveghere poate acorda o prelungire a acestui termen.
Consiliul de supraveghere are obligația păstrării confidențialității informațiilor și documentelor primite.
.................................................................................................
(7) Deciziile Consiliului de supraveghere sunt obligatorii pentru toate părțile vizate de acestea. Deciziile Consiliului de supraveghere vor fi comunicate părților în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la deliberare și vor fi publicate pe website-ul propriu. La publicare se va ține seama de interesele legitime ale părților în cauză, astfel încât secretul de afaceri să nu fie divulgat.
9. După articolul 66^2 se introduce un nou articol, articolul 66^3, cu următorul cuprins:
Articolul 66^3
(1) Consiliul de supraveghere va soluționa plângerile prevăzute la art. 66^2 alin. (2) și (2^2), în termen de maximum 120 de zile lucrătoare de la data la care plângerea a fost considerată completă.
(2) După primirea tuturor informațiilor solicitate, structura de specialitate prevăzută la art. 66^1 alin. (16) va supune aprobării Consiliului de supraveghere o notă privind declararea plângerii ca fiind completă. Consiliul de supraveghere va dispune, după caz, transmiterea unei adrese către autorul plângerii cu privire la data declarării plângerii ca fiind completă, respectiv completarea informațiilor cuprinse în plângere. În acest din urmă caz se va relua procedura privind obținerea tuturor informațiilor necesare declarării plângerii ca fiind completă.
(3) După declararea plângerii ca fiind completă, atunci când consideră necesar, Consiliul de supraveghere poate solicita informații suplimentare în vederea soluționării plângerii, conform art. 66^2 alin. (5), în termenul prevăzut la alin. (1).
(4) În urma analizei tuturor informațiilor solicitate, structura de specialitate prevăzută la art. 66^1 alin. (16) va întocmi o notă de analiză a plângerii, pe care o va înainta Consiliului de supraveghere.
(5) În situația în care apreciază că este necesar pentru soluționarea plângerii, Consiliul de supraveghere poate decide ascultarea părților implicate.
(6) Neprezentarea părților implicate la ședința de ascultare și refuzul oricăror declarații nu constituie impediment pentru soluționarea plângerii.
(7) Până la împlinirea termenului de 120 de zile lucrătoare de la data la care plângerea a fost declarată completă, Consiliul de supraveghere va delibera și se va pronunța prin decizie.
(8) Consiliul de supraveghere va stabili, prin regulament, condițiile pe care o solicitare ce i-a fost adresată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi calificată ca plângere, precum și procedura aplicabilă soluționării acesteia.
(9) Consiliul de supraveghere poate, după caz, prin decizie:
a) să dispună încetarea încălcării prevederilor prezentei ordonanțe, potrivit competenței sale, și să impună părților măsurile corective necesare pentru încetarea efectivă a încălcării și care să asigure remedierea situației constatate;
b) să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de prezenta ordonanță în competența sa;
c) să respingă plângerea.
(10) Consiliul de supraveghere va respinge plângerea dacă:
a) este nefondată sau nedovedită;
b) persoana care depune plângerea nu trimite informațiile solicitate, până la data stabilită de Consiliul de supraveghere;
c) nu se constată încălcări ale prezentei ordonanțe, potrivit competenței Consiliului de supraveghere, sau aspectele cuprinse în plângere nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe, potrivit competenței Consiliului de supraveghere.
9^1. La articolul 67^1, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) nerespectarea de către administrațiile portuare, în calitate de administrator al infrastructurii de transport naval, a obligațiilor prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), art. 37, art. 40^1, art. 66^2 alin. (2^4)-(2^8) din prezenta ordonanță;
(la 15-05-2025, Articolul I a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 54 din 8 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 12 mai 2025 )
10. La articolul 67^1, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
b^1) nerespectarea de către administrațiile portuare, în calitate de administrator al infrastructurii de transport naval sau de către furnizorii de servicii portuare, a obligațiilor prevăzute la art. 24 alin. (1^1);
11. La articolul 68 alineatul (1^1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cu amendă de la 0,1% la 0,4% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderea în cauză în anul financiar anterior sancționării, pentru faptele prevăzute la art. 67^1 lit. a), b) și b^1), iar în cazul în care, în anul financiar anterior sancționării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată de întreprindere;