HOTĂRÎREA nr. 73 din 13 februarie 1992

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 28 februarie 1992
Intrat în vigoare
28.02.1992
Forma consolidată din
28.02.1992

privind stabilirea tarifelor de călătorie pe bază de bilet și abonament la transportul în comun de călători cu tramvaie, troleibuze și autobuze în municipiul București și modul de acoperire a diferențelor de tarif

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Tarifele de călătorie pe bază de bilete și abonamente pentru transportul în comun de persoane cu tramvaie, troleibuze și autobuze se stabilesc de Primăria municipiului București, cu acordul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Articolul 2

La stabilirea tarifelor se vor avea în vedere prevederile legale cu privire la asigurarea protecției sociale a populației și posibilităților de acoperire prin subvenție de la bugetele publice, potrivit legii, a diferențelor de preț la abonamente și bilete.

Articolul 3

Prevederile hotărîrilor Guvernului României nr. 1188/1990 și 391/1991 se abroga.

PRIM-MINISTRU

THEODOR STOLOJAN

Contrasemnează:

---------------

Primarul general al Capitalei,

Doru Pînă

Ministrul economiei și finanțelor,

George Danielescu

--------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.