Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 240/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 28 august 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, alineatul (3^4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3^4) Procentajele menționate la alin. (3^1) și (3^2)^ se completează în mod corespunzător în cadrul cererii pentru plata sprijinului financiar și în scrisoarea de garanție.
2. La articolul 6, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) Beneficiarul are obligația să depună la A.P.I.A. documentele justificative ale plăților efectuate conform contractelor încheiate între distilerie și producători astfel:
a) în termen de 45 de zile calendaristice de la încasarea sprijinului financiar potrivit art. 5 alin. (1);
b) până cel târziu la termenele-limită stabilite pentru justificarea avansului potrivit art. 5 alin. (7^1), respectiv art. 5 alin. (8) în cazul sprijinul financiar încasat în avans.
3. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Beneficiarul va întocmi un centralizator cu datele privind denaturarea fiecărui lot de alcool obținut, conform anexei nr. 5, și îl va depune la A.P.I.A. după denaturarea produsului rezultat, dar nu mai târziu de data de 12 martie 2021, în cazul plății în avans potrivit prevederilor art. 5 alin. (8).
4. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) În situația în care valoarea avansului este de 100% în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3^1), beneficiarul va întocmi un centralizator cu datele privind denaturarea fiecărui lot de alcool obținut, conform anexei nr. 5, și îl va depune la A.P.I.A. după denaturarea produsului rezultat, dar nu mai târziu de data de 19 aprilie 2021.