Articolul 1
Senatul României:
1. constată că pentru fiecare domeniu de acțiune în parte Comisia se bazează pe principalele învățăminte trase, atât pozitive, cât și negative, și prezintă o serie de măsuri-cheie care trebuie luate în lunile următoare. Aceste măsuri vor necesita o coordonare strânsă și un schimb de informații în interiorul statelor membre și al comunităților, dar și între acestea, precum și un angajament puternic de a le pune în aplicare, ele fiind de competență națională;
2. susține acțiunile propuse de Comunicarea ce vizează următoarele măsuri cu termene specifice:
a) creșterea capacității de vaccinare antigripale: anticiparea demarării campaniilor de vaccinare și extinderea grupurilor-țintă (SM) - iulie-septembrie;
b) asigurarea de licitații naționale suplimentare pentru vaccinurile antigripale (SM) - iulie-septembrie;
c) recomandările științifice pentru infrastructura de vaccinare pentru gripa sezonieră într-o configurație de tip COVID-19 (ECDC) - iulie;
d) schimbul de bune practici privind programele naționale de imunizare gripală - iulie-septembrie;
e) creșterea acoperirii vaccinurilor prin campanii țintite de creștere a conștientizării la locul de muncă (UE-OSHA) - septembrie-octombrie:
f) orientările pentru managementul clinic și protocolul de tratament pentru diagnosticare diferențiată și pentru managementul gripei și al COVID-19 - iulie;
3. apreciază că prezenta comunicare se concentrează asupra tuturor acțiunilor necesare pentru creșterea gradului de pregătire, inclusiv efectuarea de teste și depistarea contactelor, o mai bună supraveghere a sănătății publice și extinderea accesului la contramăsurile medicale, cum ar fi echipamentele individuale de protecție, medicamentele și dispozitivele medicale. Acțiunile includ, de asemenea, măsuri privind capacitatea sistemului sanitar de a gestiona creșterea bruscă a numărului de pacienți, contramăsuri nefarmaceutice, sprijinirea minorităților și a persoanelor vulnerabile, precum și activități de reducere a sarcinii reprezentate de gripa sezonieră.