Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
3. în intervalul orar 6,00-22,00, în interiorul zonei menționate la art. 1 alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință, gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-14,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 14,00-20,00;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor;
l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificative, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase;
4. în intervalul orar 22,00-6,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c) și m);
5. în/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și pentru aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, veterinar, situațiilor de urgență, administrației publice, al asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimație de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, declarația pe propria răspundere, completată în prealabil;
8. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării dintre cele prevăzute la pct. 3 și 5, data completării și semnătura;
9. în interiorul localității se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
10. se permite tranzitarea municipiului Bistrița de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea în localitate;
11. se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va asigura o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
12. se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maximum 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane;
13. se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maximum 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
14. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din unitatea administrativ-teritorială menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, al poliției locale, efectivelor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ-teritoriale;
15. prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud se vor stabili căile de circulație prin care poate fi tranzitată zona carantinată și aducerea acestora la cunoștința populației.