HOTĂRÂRE nr. 1.019 din 27 noiembrie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1185 din 7 decembrie 2020
Intrat în vigoare
07.12.2020
Forma consolidată din
07.12.2020

Având în vedere prevederile art. 37, 38, 41 și 44 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2-5 și 8 din Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România“, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 4 alin. (5) din Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România“, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă scoaterea definitivă din fondul forestier național, cu compensare, de către Primăria Municipiului Reșița a terenului forestier în suprafață de 23,0566 ha, în vederea realizării obiectivului „Dezvoltarea Zonei Turistice Semenic“.

(2) Terenul prevăzut la alin. (1) face parte din fondul forestier național, este proprietate publică a statului în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Caraș-Severin, Ocolul Silvic Văliug.

(3) Terenul prevăzut la alin. (1) este localizat pe raza Ocolului Silvic Văliug, în U.P. I Cuca - Gozna u.a. 66 A% = 1,3233 ha, u.a. 74% = 0,7580 ha, u.a. 75 A% = 0,3316 ha, u.a. 75 B% = 0,2881 ha, u.a. 75 C% = 0,4401 ha, u.a. 75 D% = 0,1870 ha, u.a. 75 F% = 0,4385 ha, u.a. 76 A% = 0,5189 ha, u.a. 76 B% = 0,1518 ha, u.a. 76 C% = 0,0143 ha, u.a. 76 D% = 0,1026 ha, u.a. 77 A% = 0,5463 ha, u.a. 77 B% = 1,1894 ha, u.a. 77D% = 0,0746 ha, u.a. 77 E% = 0,1589 ha, u.a. 78 B% = 1,2241 ha, u.a. 78 C% = 0,3072 ha, u.a. 79 A% = 0,3461 ha, u.a. 79 B% = 1,7773 ha, u.a. 80 A% = 1,0185 ha, u.a. 80 D% = 0,6855 ha, u.a. 81 A% = 0,6770 ha, u.a. 81B% = 1,3958 ha, u.a. 81 C% = 0,4165 ha, u.a. 81R% = 0,0721 ha, u.a. 81 N% = 0,2558 ha, u.a. 82A% = 0,8225 ha, u.a. 82 B% = 0,4814 ha, u.a. 82 D% = 0,2544 ha, u.a. 82 N1% = 0,0601 ha, u.a. 83 A% = 1,0457 ha, u.a. 83 C% = 1,2122 ha, u.a. 83 R% = 0,1021 ha, u.a. 84 A% = 0,6660 ha, u.a. 84 B% = 0,0869 ha, u.a. 84C% = 0,5476 ha și u.a. 84 D% = 3,0754 ha.

(4) Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului prevăzut la alin. (1) se face cu defrișarea vegetației forestiere pe terenul în suprafață de 22,5635 ha localizat în U.P. I Cuca - Gozna u.a. 66A% = 1,3233 ha, u.a. 74% = 0,7580 ha, u.a. 75 A% = 0,3316 ha, u.a. 75 B% = 0,2881 ha, u.a. 75 C% = 0,4401 ha, u.a. 75 D% = 0,1870 ha, u.a. 75 F% = 0,4385 ha, u.a. 76 A% = 0,5189 ha, u.a. 76 B% = 0,1518 ha, u.a. 76 C% = 0,0143 ha, u.a. 76 D% = 0,1026 ha, u.a. 77 A% = 0,5463 ha, u.a. 77 B% = 1,1894 ha, u.a. 77D% = 0,0746 ha, u.a. 77 E% = 0,1589 ha, u.a. 78 B% = 1,2241 ha, u.a. 78 C% = 0,3072 ha, u.a. 79 A% = 0,3461 ha, u.a. 79 B% = 1,7773 ha, u.a. 80 A% = 1,0185 ha, u.a. 80 D% = 0,6855 ha, u.a. 81 A% = 0,6770 ha, u.a. 81B% = 1,3958 ha, u.a. 81 C% = 0,4165 ha, u.a. 82A% = 0,8225 ha, u.a. 82 B% = 0,4814 ha, u.a. 82 D% = 0,2544 ha, u.a. 83 A% = 1,0457 ha, u.a. 83 C% = 1,2122 ha, u.a. 84 A% = 0,6660 ha, u.a. 84 B% = 0,0869 ha, u.a. 84C% = 0,5476 ha și u.a. 84 D% = 3,0754 ha.

(5) Beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier național a terenului prevăzut la alin. (1) este municipiul Reșița.

(6) Masa lemnoasă de pe terenul prevăzut la art. 1 alin. (1) se va precompta și se va exploata conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 2

(1) Scoaterea definitivă din fondul forestier național se face cu compensare echivalentă cu terenuri proprietate publică a municipiului Reșița în suprafață de 25,3000 ha, care se compun din: terenul în suprafață de 12,3000 ha situat pe raza municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, cu nr. cadastral 44822 și din terenul în suprafață de 13,0000 ha situat pe raza municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, cu nr. cadastral 44819.

(2) Terenul prevăzut la alin. (1) este limitrof fondului forestier național proprietate publică a statului situat pe raza Ocolului Silvic Reșița, U.P. VII Reșița, u.a. 71 A, u.a. 50 A, u.a. 72 și u.a. 119.

Articolul 3

Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului prevăzut la art. 1 alin. (1) se face cu exceptarea de la plata obligațiilor bănești, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România“, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

(1) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Caraș-Severin, Ocolul Silvic Văliug, Ocolul Silvic Reșița și Primăria Municipiului Reșița vor încheia, după caz, procesele-verbale de predare-primire a terenurilor prevăzute la art. 1 și 2, în prezența reprezentantului Gărzii Forestiere Timișoara.

(2) Primăria Municipiului Reșița și Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Caraș-Severin, au obligația de a opera modificările intervenite în cartea funciară, ca urmare a schimbării destinației terenurilor prevăzute la art. 1 și 2 și a proceselor-verbale încheiate între părți, potrivit prevederilor art. 37 alin. (9) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Se interzice schimbarea destinației obiectivului „Dezvoltarea Zonei Turistice Semenic“ mai devreme de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 6

Garda Forestieră Timișoara, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Caraș-Severin, Ocolul Silvic Văliug și Primăria Municipiului Reșița răspund de aplicarea prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet p. Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Daniela Nicolescu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 27 noiembrie 2020.

Nr. 1.019.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.