ORDIN nr. 3.179 din 21 decembrie 2020

ORDIN Ministerul Finan?elor Publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1279 din 22 decembrie 2020
Intrat în vigoare
22.12.2020
Forma consolidată din
22.12.2020

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul I

La articolul 2 din Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) În sensul prevederilor art. VIII alin. (2) lit. a) din ordonanța de urgență, sunt considerate obligații bugetare principale restante și obligațiile bugetare principale datorate de debitorul aflat în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 21 decembrie 2020.

Nr. 3.179.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.